Ședința Adunării Elective a Moldovei din 20 ianuarie 1859

317
ședinta 20 ianuarie 1859
Proces verbal, ședinta din 20 ianuarie 1859

Adunarea electivă a Moldovei, în ședința din 20 ianuarie 1859, emite o moțiune de mulțumire la adresa caimacanilor Moldovei: Vasile Sturdza și Anastasie Panu.

Proces verbal VII
Ședința din 20 ianuarie 1859

Astăzi, anul 1859, ianuarie 20 zile, ședință a 7-a, Adunarea se deschide sub președenția Înalt Prea Sfinției Sale Părintele Mitropolit, la 11 ore dimineața.

[…]

Domnul Mihail Kogălniceanu citește următoarea moție subscrisă de dumnealui și de domniile lor Iacovache, Georgiadi, P. Casimir, Silion, C. Hurmuzache și I. Radu.
Propunem Adunării se binevoiască a încuviința următorul proiect de încheiere:

I

Adunarea Electivă prețuind patriotismul și curajul cu care domniile lor Vasile Sturdza și Anastasie Panu, foștii caimacami, au apărat autonomia și demnitatea Nației în contra lovirilor și înrâuririlor din lăuntru și din afară, declară că: au bine meritat de la Patrie.

II

O medalie va fi făcută, pe conta Statului, pe care va fi înscrisă încheierea Adunării, precum și data când au ocârmuit dumnealor V. Sturdza și A. Panu, ca caimacami.

D-l Panu. În uimirea simțirilor în care mă aflu, cer iertare Domnilor, dacă slabele mele cuvinte nu vor putea rosti, toată recunoștința de care mă simt pătruns, pentru votul ce ați binevoit a ne acorda. Bărbații acei mai mari ai lumii, au simțit inima lor tresărind de mândrie, când o Adunare Națională le zicea: ca bine au meritat de la Patria lor. Inima mea se desface și se îneacă acum în recunoștință văzând atâta bunăvoință din partea Adunării pentru micile servicii ce am făcut. Căci în adevăr, Domnilor, lăsați-ne meritul de a zice că am făcut foarte puțin în greaua misie ce am avut și ce poate vâslașul neexperimentat când întâmplarea îl aduce la cârma unui vas, care să învăluie de pretutindenea? El speră atunci numai la Dumnezeu! noi însă am sperat la Dumnezeu și la Țara noastră, și speranțele noastre s-au realizat, căci iată Adunarea aceea Națională, suspinată de părinții noștri, iat-o că s-a întrunit în Domniile voastre. Fiți fericiți, Domnilor, că purtați caracterul acel mai scump la toate națiile, care voiesc și aspiră la un viitor; fie fericiți, că întruniți astăzi speranțele atâtor milioane de Români. Cât pentru noi, vom purta până la mormânt și lăsa și urmașilor noștri fala că ne-a învrednicit Dumnezeu să zicem: Adunarea Națională este deschisă, lucrați într-însa, aleșii țării; lucrați de acum spre binele și fericirea Patriei, spre apărarea drepturilor și autonomiei ei. Tratatul și Convenția de la Paris, au garantat existența noastră, să trăim dar de acum ca un popor, care se simte ce este; să ne apărăm, cu toate puterile, drepturile și autonomia Țării. Strămoșii noștri le-au apărat până și cu viața, să facem și noi orice jertfă va cere trebuința pentru apărarea acestei sacre moșteniri.

Eu propun acum, Domnilor, ca în tabloul ce voiți a face să nu vă opriți la numele a doi oameni; căci ce sunt două nume în fața mărețelor principii care dau viață și duc la mântuire o nație întreagă? Sau doar individele noastre puteau să se puie în preajma geniului Nației, care venise să răstoarne Piatra mormântului, unde România gemuse atâtea secole? Nu! Nu! Doi oameni nu-au făcut nimica!!! Dumnezeu ținea în mâinile sale soarta României, și la ora însemnată i-a zis ca să se împlinească… Atunci generațiile, care au trecut, au tresărit în mormintele lor, istoria, cu toate tradițiile ei, s-a înfățișat înaintea noastră și ne-a arătat să mergem pe calea datoriei. Un nu știu ce, ne împingea înainte. A trebuit să mergem înainte, căci nu puteam rămâne înapoi!

Înscrieți dar pe bronzul ce propuneți, pe România, care se renaște la viață și deasupra degetul lui Dumnezeu, care îi înseamnă să meargă înainte, dar să meargă înainte, căci România are o mare misie de împlinit. Eu iau act, Domnilor, despre votul de față și viu a mă uni cu toții pentru împlinirea datoriei ce avem. Acum nu-i mai mult vorbă de partid, noi avem de pus temeliile edificiului nostru național, avem de a ne crea o existență, un viitor, avem a ne așterne calea către mântuire; toate ambițiunile, toate rivalitățile, trebuie dar lăsate, ca să conlucrăm împreună la sfânta noastră cauză. Cât pentru mine, ori unde va bate o inimă de Român, eu voi fi pururea alăturea, pentru ca să mergem înainte la locul unde gloria strămoșească și garanțiile prezentului cheamă Nația noastră.

D-l M. Kogălniceanu. Cea dintâi datorie a unei nații este recunoștința, a răsplăti actele patriotice este a arăta singurul patriotismul. Cuvintele moției mele sunt simple, însă ele arată tot. La fapte mari puține cuvinte. Propun însă ca, pe de o parte medalia să aibă înscris votul Adunării și pe cealaltă să fie România cu simboluri, care arată Renașterea ei.

Președintele pune moția domnului Kogălniceanu la vot și ea se adoptă de către Adunare.

Președinte, Sofronie Mitropolit