Ședința Adunării Elective a Moldovei din 26 ianuarie 1859

154

Adunarea electivă a Moldovei, în ședința din 26 ianuarie 1859, află despre votarea unirii în Țările Române din 25 ianuarie și primesc un mesaj de la Cuza, însoțit de o declarație către Puterile Garante. Deputații pregătesc un mesaj pentru Cuza, în nou statul de Domn al Moldovei și Țării Românești.

Proces verbal VIII
Ședința din 26 ianuarie 1859

Astăzi, în 26 ianuarie, anul 1859, deschizându-se a 8-a ședință a Adunării sub președenția Înalt Prea Sfinției Sale Părintele Mitropolit, se citește apelul nominal, după care sunt față 45 membri, iar absenți 2 și anume Nicu Catargiu în concediu și Nicolae Cănănău absent.

[…]

D-l Ministru al Trebilor străine, Vasile Alecsandri. Domnilor! Vă este cunoscut actul măreț săvârșit în Țara Românească prin care frații noștri de peste Milcov, au întrunit ambele coroane a Moldovei și a Valahiei pe capul Domnul Alexandru Ion I. Unii din D-voastră ați fost de l-ați felicitat și ați primit a sa îmbrățișare ca un simbol de unire, căci v-au îmbrățișat ca Domnul Moldovei și al Valahiei. Înălțimea Sa m-a însărcinat a vă citi următorul mesaj privitor către acest act:

“Domnilor deputați!

Ieri pe la 6 ½ ore, Adunarea Electivă a Valahiei, întrunită în ședință, Ne-au aclamat și Ne-au ales în unanimitate de 64 voturi, Domn al Țării Românești.

Mărimea unui asemenea act național și necesitatea de a liniști spiritele din București, ne-au îndemnat a răspunde fără întârziere la așteptarea Camerei și a poporului Țării Românești, încredințați fiind că acceptarea Noastră este conformă cu dorințele unanime ale Camerei și a întregii țări a Moldovei. Tot o dată, Domnilor, găsim de cuviință a vă aduce la cunoștință mijlocirea făcută de Noi către Puterile Garante, pentru realizarea dorințelor rostite de Divanul ad-hoc, la anul 1857, cât și de Adunarea Electivă a Moldovei prin votul său din 5 ianuarie 1859. Dumnezeu să bine-cuvinteze Principatele Unite.”

Alexandru Ion I

Iată actul mijlocitor către Puterile Garante:

Adunarea Electivă a Moldovei, în ședința din 5 ianuarie, m-au ales în unanimitate Domn al Moldovei. Acest onor nesperat de mine-mi impunea datoria către țară de a consacra toate puterile mele în serviciul Țării mele, și nu m-am stânjenit nici un minut de a lua greaua sarcină a Guvernului.

Astăzi Adunarea Electivă a Valahiei concentrează asemenea asupra persoanei mele unanimitatea sufragiilor sale, proclamându-mă Domn Țării Românești. Din această hotărâre a ambelor Adunări Naționale, surori prin atâtea titluri și mai ales prin simțirea patriotismului, izvorăște o semnificare îndestul de vederată pentru toți, adică Unirea completă a Principatelor, pe care Nația Română a voit a o întemeia. Eu nu pot atribui alt înțeles alegerii mele și cred că compatrioții mei, m-au ales ca reprezentantul acestei idei mărețe de a cărei realizare Țara leagă fericirea sa.

Sufragiilor unanime, îmi permit astăzi, de a fi organul lor și dar nu voiesc a pierde nici un moment, fără ca să viu a face o supremă chemare la magnanimitatea marilor Puteri, care ne-au dat până acuma atâtea dovezi de interes.

Persistența Românilor în dorința Unirii este o dovadă netăgăduită că satisfacerea adevăratelor trebuințe și a aspirărilor legitime a țării, consistă în realizarea completă a acelei dorinți. Acea persistență ne va fi un titlu în ochii puterilor și îndrăznim a spera că ea ne va merita o aprobație unanimă în consiliurile Europei.

Plin de încredere în înalta dreptate a Puterilor, Noi le rugăm de a consfinți actul măreț, ce am îndeplinit și de a feri astfel Nația Română de adânca disperare în care ar cădea, dacă ar vedea înlăturându-se realizarea dorinței sale, cea mai scumpă și cea mai statornică.

În temeindu-Mă pe votul Adunării Ad-hoc, rostit din nou de Adunarea Moldovei, în ședința sa din 5 ianuarie, constatez încă o dată că țara au cerut Unirea cu un Prinț străin. Cât pentru mine, personal, am lucrat totdeauna la succesul acestei combinării și alegerea mea n-a putut slăbi nici-de-cum convingerile mele de mai înainte. Lipsit de ambiție personală și nedorind alta decât binele țării mele, așa precum ea īl înțelege și îl cere, nu am trebuință de a declara că voiu fi totdeauna gata de a mă întoarce la viața privată și că nu voiu considera retragerea mea ca un sacrificiu, dacă marile Puteri luînd în băgare de seamă dorințele legitime ale unei Nații, ce aspiră a se dezvolta și care vede dinaintea sa deschizându-se calea unui nou viitor, ar consfinți prin a lor hotărâre, o combinație ce pentru această Nație ar îndeplini toate speranțele sale!

Acestea sunt simțirile care însuflețesc Nația a cărei interpret sunt fericit de mă găsi însumi. Fie-mi permis de a crede, că prin puternica intervenire a Cabinetului, soarta Românilor va fi hotărâtă în conformitate cu dorința ce au exprimat-o Nația întreagă.

Alexander Ion I

Adunarea, sculându-se în picioare, au salutat aceste acte cu de trei ori repetiție urări:

Să trăiască Alexandru Ion I
Să trăiască România.

După propunerea Domnului I. A. Cantacuzin Adunarea pășește la alegerea unei Comisii compusă din 7 membri și Președinte, cu însărcinarea de a pregăti un proiect răspunzător la mesajul Înălțimii Sale Domnului.

Comisia aleasă se compune din domnii: P. Mavrogheni, A. Panu, M. Kogălniceanu, N. Șuțu, C. Hurmuzache, I. A. Cantacuzin și C. Iacovachi.

[…]

Înalt Prea Sfinția Sa Preot Mitropolit, consultând Adunarea, ridică ședința ce anunță viitoarea întâlnire pe miercuri 28 ianuarie.
Președinte, Sofronie Mitropolit