Ședința Adunării Elective a Moldovei din 24 martie 1859

160

Adunarea electivă a Moldovei, în ședința din 24 martie 1859, a primit raportul comisiei însărcinată cu realizarea bugetului Comisiei Centrale de la Focșani, astfel încât aceasta să fie capabilă să se ocupe de treburile practice ale unirii. După discursul mobilizator al lui A. Panu, Adunarea votează în unanimitate bugetul.

Proces verbal XIX

Ședința din 24 martie 1859

Astăzi, 24 martie 1859, ședință a XIX, se deschide la 11 ore sub președința Domnului Vice-președinte P. Mavrogheni.

Se citește apelul nominal la care au fost de față 48 deputați.

Se citește procesul verbal al ședinței din urmă, care se adoptă de Adunare fără modificare.

[…]

D-l M. Costache, în numele comisiei compusă de Secția I și II din d-nii Șt. Catargiu, N. Mavrocordat, I. Cantacuzin, A. Grigoriu, C. Luca, C. Miclescu, citește raportul în privința bugetului Comisiei Centrale de la Focșani.

[…]

D-l Vice-președinte P. Mavrogheni, arată Adunării că s-a prezentat o propunere, care nu are prioritate în discuție.

D-l M. Kogălniceanu, citește un amendament al său sprijinit de d-nii D. Cozadini, I. Radu, P. Carp, A. Scortzescu, I. Georgiadi, B. Mălinescu, A. Milu, C. Iacovache, G. Hasnaș, și care încheie:

Propunere

Subscrișii sunt de socotință ca la raportul secțiilor în privirea cheltuielilor Comisiei centrale, Adunarea să binevoiască a adopta următorul proiect de încheiere:

Luând în privire că această mare dorință și trebuință a Nației noastre s-a exprimat în chipul cel mai unanim și mai solemn de Adunările naționale ad-hoc ale Țărilor surori, în zilele memorabile din 7 și 9 octombrie 1857;

Luând în privire că această dorință s-a exprimat și de această Adunare Națională Electivă a Moldovei, chiar în ziua de 5 ianuarie înainte de a proceda la alegerea Domnului;

Luând în privire ca alegerea unui domn pentru ambele Țări, făcută de ambele Adunări, în zilele de 5 și 24 ianuarie, n-a fost decât o nouă și sublimă protestație în favoarea Unirii Principatelor;

Luând în privire că Înălțimea Sa Alexandru Ioan I Domnul Moldovei și Țării Românești prin Nota Sa circulară adresată Puterilor garante în 26 ianuarie trecut, și împărtășită ambelor Adunării Elective, s-a făcut reprezentantul dorințelor Românilor pentru Unirea Principatelor sub un Principe străin, declarând că numai în această unire, Țara își vede fericirea și făgăduind de a sprijini această cauză națională înaintea marelui Areopag al Europei;

Luând în privire că voturile Adunărilor Elective din 28 ianuarie și din 3 februarie cerând întrunirea lor la Focșani s-a dat numai spre a exprima din nou marea și eterna dorință a neamului nostru, Unirea;

Luând în privire că dacă Adunarea Electivă, care a cerut întrunirea Camerelor la Focșani, a găsit bună alegerea membrilor Comisiei Centrale, aceasta a făcut-o în privirea că, după însuși articolul 27 și 32 din Convenția de la 7 august 1858, această Comisie este corpul politic înalt și comun ambelor Principate, și că lui este încredințată misa de a pregăti și completa Unirea Principatelor;

Luând în privire că de la Comisia Centrală toată țara așteaptă mari și naționale lucrări și mai cu deosebire acele, care vor urmări politica unionistă decretată prin voturile Adunărilor Ad-hoc din 7 și 9 octombrie 1857 și a Adunărilor Elective din 5 și 24 ianuarie 1859;

Luând în privire că lucrările mari și naționale nu se răsplătesc prin lefi cu anul și cu luna, ci că patria pururea recunoscătoare le răsplătește curând sau târziu săvârșitorilor lor, sau următorilor lor, într-un chip demn de dânsa și de ei;

Luând în privire că articolul 30 din Convenție deși hotărăște că funcțiile Membrilor Comisiei centrale să fi răsplătite, însă nu prescrie ca această răsplătire să fie pe an și pe lună;

Având în vedere proiectul de buget al Comisiei Centrale, înfățișat Adunării de către guvernământ prin Mesajul Domnesc din 14 martie: mai având în vedere și raportul secțiilor întâia și a doua însărcinate cu cercetarea acelui buget, Adunarea încheie:

  1. Adunarea Electivă a Moldovei își rezervă dritul și datoria de a răsplăti în timpul favorabil și într-un chip demn serviciile ce în împlinirea misiei lor, membrii Comisiei Centrale vor face în privința Nației și a Țării.
  2. pentru partea de cheltuieli cuvenită de a cădea în sarcina fiscului Moldovei, Adunarea încuviințează sumele propuse de secții, și anume: 4.000 lei pentru încălzire și luminare, 12.000 lei pentru cheltuielile mobilării, și 3.150 lei pentru chiria încăperilor destinate Comisiei.
  3. fixarea bugetului celorlalte cheltuieli ale Comisiei Centrale, precum lefile cancelariei, formarea bibliotecii, și altele se lasă însă și apreciația și hotărârea Comisiei Centrale.

[…]

După ce iau cuvântul mai mulți Deputați, unii pentru, alții contra, D-l Vice-președinte acordă cuvântul D-lui Panu.

D-l A. Panu. Nu mă voi pogorî de la această tribună, fără de a vorbi, când e vorba de Unire.

Mi se strânge inima de durere, când aud că sunt Deputați, care se cearcă a dovedi că chestia cea mare, chestia națională, chestia de viață sau de moarte, Unirea, nu este mai mult chestia zilei, și că ea este o chestie politică, care trebuie acum amânată pentru ca să ne ocupăm de cifre ce sunt însemnate pentru Comisia Centrală. Nu, Domnilor, Unirea este de toată ziua, de tot momentul; Unirea este la ordinea zilei acum mai mult decât totdeauna, căci acum mai mult decât totdeauna se atinge de calea ce ne așternem către mântuire.

Aici s-a înfățișat bugetul Comisiei Centrale, s-a trimis la două secții pentru ca să-l discute și să se pronunțe asupra lui. Majoritatea comisiei zice prin raporturi său, ca să dea de fiecare membru câte 5.000 lei, minoritatea propune mai puțin. D-l Kogălniceanu vine și vă zice: voiți ca să înființați Comisia Centrală? Ei bine, Iiată scopul pentru care această Comisie trebuie să aibă ființă. Nu văd dar că amendamentul D-lui Kogălniceanu ar cuprinde în sine două chestii, după cum ziceți, una politică și alta de cifre. D-l Kogălniceanu nu se unește nici cu cifrele cele mari, nici cu altele mai mici. Și știți pentru ce?

Pentru că Comisia Centrală are o chemare înaltă, o chemare națională, pentru că ea întrunește după Convenție singurele elemente, care ne pot duce la ținta tuturor dorințelor noastre, la Unirea acestor două surori, care suferă necontenit, de când intrigile și interesele de partid le țin despărțite, și apoi mai ziceți că Unirea este o chestie politică, care nu se află la ordinea zilei și care trebuie amânată! O! Eu nu cred, că nu poate fi Român, care în adevăr să își iubească nația și care să nu cugete la mântuirea și fericirea Patriei sale și care să nu stăruiască cât mai în grabă, că Unirea atât de mult zisă și repetată să se facă acum un fapt îndeplinit.

Așadar, D-l M. Kogălniceanu, a zis prin propunerea sa, că bărbații aceștia, care vor înțelege chemarea lor, care vor răspunde la așteptări României întregi, care vor face Unirea, trebuie să fie răsplătiți într-un chip de nație și de îndeplinirea măreței fapte ce vor săvârși. D-l Kogălniceanu dar nu a făcut o altă chestie nouă, prin înfățișarea propunerii sale de astăzi, el încheie tot la înființarea Comisiei Centrale și la retribuția ce trebuie să se facă membrilor acestei comisii. Retribuția însă o privește cu totul alta, decât aceea ce dumneavoastră vroiți a face. Căci dumneavoastră mărginiți însărcinarea Comisiei Centrale la un rol ordinar, iar D-l Kogălniceanu o întinde într-un rol național. Dumneavoastră ziceți că Comisia Centrală are să se ocupe numai cu facere de legi, D-l Kogălniceanu zice că are de făcut Unirea. De aceea dumneavoastră voință a plăti prin cifre, iar D-l Kogălniceanu prin remunerație națională. O! Când m-aș convinge că Comisia Centrală nu va îndeplini mărețul act ce i se impune prin dorințele nației, prin tradițiile istorice, prin însăși Convenția, atunci, atunci inima mea va suferi adânc și capul meu ar cădea de durere înaintea țării mele!

Aplaud cu franchețe, aplaud din tot sufletul la aderența ce a făcut Ministerul propunerii D-lui Kogălniceanu. Ministerul acesta văd cu bucurie, că a înțeles misia sa și că a intrat cu totul într-o cale națională. Cât despre trecut îl las în judecata țării. Ministerul de ccum, n-a călcat Convenția, ci mai vârtos a arătat că o înțelege și o va aplica după dorințele naționale. El a zis: și eu înțeleg că Comisia Centrală are de scop Unirea, de aceea vin să mă unesc cu propunerea D-lui Kogălniceanu, mă unesc, că chip România nu poate exista decât numai prin Unire, mă unesc, pentru că Convenția a înființat Comisia Centrală ca un punct de Unire, de unde Unirea întreagă să se facă în Principate.

Dar, D-lor, Convenția a făcut din Comisia Centrală simbolul Unirii, ea a lăsat să se îndeplinească de această Comisie a ceea ce însuși n-a făcut.

Iată dar, că după cele ce am avut onoarea a arăta, propunerea D-lui Kogălniceanu, nu este o propunere nouă, ci tocmai acea care se tratează. D-l Kogălniceanu, enumeră alte considerente pe temeiul cărora nu primește cifrele propuse de dumneavoastră, ci remunerația Țării pentru acei care vor face Unirea.

După oarecare discuții, se pune la vot propunerea de mai sus a D-lui Kogălniceanu și se adoptează de Adunare cu majoritate de glasuri.

[..]

D-l Vice-președinte, consultând Adunarea, ridică ședința la ora 4.

Președinte P. Mavrogheni