Ședința Adunării Elective a Țării Românești din 14 februarie 1859

255

Adunarea Electivă a Țării Românești, în ședința 14 februarie 1859, primește vizita delegației deputaților din Moldova. Kogălniceanu, din parte moldovenilor, rostește un discurs. Din partea cealaltă, Boierescu ține un discurs emoționant și le mulțumește fraților moldoveni că au deschis calea unirii.

Ședința XIII

Azi, la 14 februarie, anul 1859 Adunarea adunându-se în sala ședințelor sale sub președinția Em. S. Mitropolitul, se deschide la ora 11 înainte de amiază

[…]

Se anunță sosirea Deputației Moldovene spre întâmpinarea căreia a ieșit o deputație condusă de Domnii: Dimitrie Ghica, C. Bosianu, B. Boierescu, C. A. Rosetti și M. Marghiloman, care introducându-i în sala Adunării, fură primiți de Domnii vice-președinți și secretarii Adunării.

D-l M. Kogălniceanu, unul dintre deputații Moldoveni dă citire adrese Camerei Moldovene către Camera Română și adresei Adunării Elective a Moldovei către Înălțimea Sa, cari s-au publicat în procesele verbale ale Adunării Elective din Moldova.

Apoi D-l M. Kogălniceanu, din partea Deputației Moldovene, pronunță următorul discurs:

Domnilor,

Dacă Adunarea Electivă a Moldovei a putut încredința unora dintre membrii săi o misie onorabilă, aceasta este misia ce ne-a încredințat nouă; căci au făcut din noi interpreți a două milioane de români, către alte trei milioane. Mare onoare ni s-a făcut nouă, întâi, ca să putem figura în această Adunare, care s-a făcut atât de ilustra prin luminatul ei patriotism, care a știut să se puie mai presus de toate piedicile, care a triumfat de tot spiritul de partidă și de orice considerație personală și care prin actul cel mare de la 24 Ianuarie, a dovedit Europei că vechea virtute Romană nu s-a stins din inimile colonilor lui Traian.

Mare onoare, mi s-a dat mie în parte, de a mă putea sui pe această tribună, după care au răsunat atâtea glasuri ilustre în favoarea Naționalității Române și a libertăților publice!

Adunarea Electivă a Țării Românești, prin întrunirea unanimă a sufragiilor ei pe capul Alesului nostru, a arătat Europei, ce Nația voiește. Votul ei, de la 24 Ianuarie, a fost nu numai o sublimă protestație, contra hotărârii acelora ce au voit să fi despărțite două ramuri ale aceluiași copac, două fiice ale aceleiași mume, dar a fost tot deodată o răsplătire Moldovei. Și în adevăr, Domnilor, Moldova avea dreptate a fi răsplătită, căci ea a suferit mult, până a veni la votul ei din 7 octombrie. Ea, pentru ca să poată proclama Unirea, a fost expusă la toate piedicile din afară și din lăuntru. Vrăjmașii ei socoteau că Moldovenii nu vor fi în stare să puie de o parte interesele private, și să se sacrifice celor generale. Socoteau că Unirea este o faptă prea mare pentru a se putea realiza de către noi. Moldova însă a biruit tot; neconsultând decât datoria lor către Patrie, clasele cele înalte, au arborat mai întâi stindardul Nației și tot poporul le-a urmat.

Însăși opresia, la care Nația a fost expusă, i-a îndoit curajul. În zadar s-au chemat în ajutor toate Puterile; în zadar s-a călcat Tratatul de Paris; în zadar în capul țării s-a pus un Caimacam străin cu limba și cu inima. Acesta a fost o palmă pe care Moldova n-a uitat-o, aceasta ne-a revoltat și ne-a îmbărbătat de la o-l-altă, și în ziua de 7 octombrie 1858, afară de două voturi, care și acestea în urmă s-au căit, Unirea s-a proclamat de întreaga Adunare Ad-hoc.

În ziua de 5 ianuarie, după ce Adunarea Electivă a Moldovei a fost convocată, cel întâi vot al ei a fost iarăși proclamarea Unirii Principatelor, și apoi pășind la alegerea Domnului, ea a ales pe acela, pe care l-a socotit mai capabil pentru a duce la bun sfârșit marele principiu al Unirii.

Așadar, Domnilor, când ați ales pre Alesul Moldovei, Dumneavoastră n-ați luat numai Domnul ei, ci ați luat Moldova întreagă. Moldova de azi înainte face parte din România; de acum orice hotărâre veți lua în favorul Nației române, să fiți siguri că Moldova nu vă va lipsi, și vă va urma oriunde o veți duce pentru apărarea autonomiei; însă, pentru dezvoltarea naționalității noastre, nu trebuie să ne ascundem, votul din 24 ianuarie, ridică multe greutăți și complicațiuni.

Diplomația străină iarăși discută în privința țării noastre. În asemenea împrejurări concursul tuturor Românilor este necesar, ei trebuie să fie gata, nu numai când li se vor încuviința cererile lor, dar încă și când nu li s-ar încuviința. De aceea Adunarea Moldovei a crezut de trebuință a se adresa către D-voastră și a vă propune întrunirea la Focșani a amândorora Camerilor spre a ne consulta împreună și mai de aproape de ceea ce este de făcut, și în caz de a dobândi un verdict aprobativ, și la caz de a vedea nimicite toate muncile noastre. Acesta este scopul chemării ce vi se face. Adunarea Moldovei nu voiește să sfarme Convenția și tratatele, ele ne consfințesc autonomia, însă Adunarea Moldovei vrea să ia mijloacele cele mai bune spre a le apăra, în caz când alții le-ar ataca.

Trebuie să ne pregătim prin chipuri înțelepte, însă temeinice. O nație care-și are conștiința drepturilor sale, trebuie să aibă și curajul de a se apăra, numai atunci ea este respectată. Votul D-voastră din 24 ianuarie ne-a ridicat înaintea Europei; ne vom ridica însă și mai mult, când îi vom dovedi că știm să apărăm aceea ce am făcut; și că, cu toate greutățile, Unirea trebuie să fie rezultatul lucrărilor și al țintirilor noastre; Unirea este vocea lui Dumnezeu; Unirea ne este atât de necesară, încât fără dânsa nu ne este cu putință a dezlega nici chestiile sociale, la soluția cărora suntem îndatorați prin Convenție de a proceda. Unirea este folositoare pentru ambele țări surori; prin unire însușiri visurile noastre se vor face virtuți; noi vă vom aduce patriotismul la care ne-au format nenorocirile deosebite ce am avut. Țara Românească este întreagă, Moldova e sfâșiată; părțile ei cele mai frumoase au fost rupte. Moldova redusa în hotarele ei de astăzi, nu se poate apăra nici în contra năvălirilor, nici chiar în contra înrâuririlor străine. Însăși capitala ei, este două ore departe de hotar, și prin urmare supusă a cădea într-o noapte în mâinile străinilor, și știți ce mare nenorocire este, când capitala cade pe mâinile străinilor, căci țară întreagă cade. Moldova trebuie dar să caute a se lipi de surora sa. De aceea în Moldova Unirea nu este chestie de entuziasm, ci de judecată și de logică.

Iată cauza pentru care cu atâta energie Moldovenii vorbesc Unirea, pentru că numai Unirea le poate asigura Independența din lăuntru și puterea de a se apăra de înrâuririle străine. Ei nu cruță nimic ca să ajungă la dânsa; de aceea vedem în Moldova faptul admirabil, că cu cât ne ridicăm ochii mai sus, cu atât găsim o voință mai înfocată în favoarea Unirii.

Domnilor! Niciodată o nație n-a datorat mântuirea sa numai altor nații. Când cinci milioane de Români vor veni, ei vor și putea; noi azi viețuim în secolul al XIX-lea, când nu se mai împart popoarele ca oile, ca în acele timpuri barbare, când dreptul public nu era cunoscut. Astăzi oricare putere Europeană contează pe opinia publică! Să avem dar curajul convingerilor și a trebuințelor noastre; să uităm destinațiile trecute, să amânăm dintre noi chestiile secundare, să arborăm mai presus de toate steagul naționalității române și să fim siguri că vom triumfa de toate greutățile; să ne silim mai ales a dovedi Europei că pe cât suntem de hotărâți a ne apăra drepturile de nație autonomă, pe atât nu voim a fi un obiect de grijă și de tulburare pentru dânsa.

Să punem toată stăruința de a înfățișa o administrație înțeleaptă, care să îndestuleze toate interesele legitime și o bună rânduială între noi, care să dea megieșilor condiții de stabilitate și atunci să fim siguri că Europa va recunoaște votul nostru.
Când noi am fi mulțumiți și fericiți între noi; când noi n-am ataca pe nimeni, pentru ce să ne atace alții!

Misia de a introduce pacea și fericirea în țara noastră, este rezervată claselor înalte ale societății. Noi am jertfit de bunăvoie privilegiile de naștere, însă, sunt două privilegii pe care nu ni le poate ridica nimeni: privilegiul patriotismului și al virtuților cetățenești; să căutăm dara, ca prin patriotism și virtuțiile cetățenești, să întrecem pe cele-alte clase; și atunci, și fără privilegiile nașterii, tot vom fi în capul nației! Să ținem seamă de nevoile și aspirațiile acestui popor admirabil, ce-l are Țara Românească, popor ce nu dorește decât de a fi condus, popor ce de la Focșani și până aici nu am făcut decât a-l iubi și a-l prețui, din mult în mai mult, și în capul unui asemenea popor se pot face minuni. Misia de a-l conduce este a claselor înalte. Acesta se poate face prin organizarea unei bune administrații și prin dezvoltarea instituțiilor militare, cari au fost gloria și tăria strămoșilor noștri.

Tratatul de la Paris însuși ne zice, că apărarea drepturilor noastre este încredințată puterii armate naționale. Să ne întărim dar puterea armată. Destul soldații noștri au servit de santinelă la ușile străinilor! Destul steagurile Române s-au umilit înaintea năvălirilor străine; mai fâlfâie odată libere acest stindarde și pentru apărarea Patriei!

Domnilor! Când Dumnezeu voiește bine cu o nație, îi trimite entuziasm; să unim dar la entuziasmul poporului energia și prudența bărbaților de Stat, și însuși noi vom culege aceea ce au semănat strămoșii noștri, vom vedea pământul făgăduinței, vom vedea Unirea. Strămoșii au apărat Patria în timpuri mult mai grele; să nu fim dar, mai jos de ceea ce nația așteaptă de la noi.

Precum venerăm pe strămoșii noștri, să facem că și strănepoții noștri, să ne venereze pe noi. În mâinile noastre stă ca să ni se scrie numele în tablele de bronz ale istoriei; În mâinile noastre stă ca să facem să zică posteritatea că, sub pietrele sub care avem a fi culcați, zac inimi mari și nobile; În mâinile noastre stă că, deși împlinindu-ne misia pe pământ, că deși morți, încă din morminte să dăm urmașilor noștri sfaturi de mântuire, și să dictăm legi generațiilor viitoare!

D-l B. Boierescu, având cuvântul, răspunde prin discursul următor:

Domnilor,

A se citi înaintea acestei Camere o adresă din partea Camerei din țară suroră, a se auzi pe această tribună un ilustru orator al acelei Camere, este a se pune un nou sigiliu pe actul nostru de la 5 și 24 ianuarie, este o nouă confirmare a Unirii, este o nouă manifestare către Nație și Europa, despre simțămintele, care animează pe toți Românii.

Glorie vouă! ne zic frații de peste Milcov; glorie vouă! le zicem noi; căci voi ați avut a susține, sub un guvern străin, o mai crâncenă luptă decât noi și știm că, cu cât lupta este mai grea, cu atât victoria este mai strălucită. Glorie vouă! căci voi ne-ați arătat calea ce trebuie să urmăm; voi ați făcut cel întâi care, îndată după alegerea Domnului, ați proclamat înaintea Europei, că singura și perpetua dorință a inimii voastre este Unirea. Voi ne-ați deschis drumul binelui, noi l-am urmat; voi ați început Unirea, noi am terminat-o.

Dar atât noi cât și voi, ce am făcut mai mult decât a realiza un act care era pregătit de atâtea secole? Cine nu știe că Românii în toți timpii s-au considerat ca o singură națiune, și că nici odată simțul naționalității lor comune nu a pierit din spiritul și acția lor? Chiar când aceste Principate s-au constituit separate, ele nu au uitat că sunt fiicele aceleiași mume, că sunt ramurile aceluiași trunchi. Separația lor a putut fi administrativă, însă naționalitatea lor era una. Când vreun pericol amenința astă naționalitate, când străinul vrea să stingă tot ce era Român, toți Românii, ca un singur om, mergeau la apărarea mumei lor. Asemenea exemple s-au văzut adesea de multe ori, Muntenii și Moldovenii mergeau împreună pe câmpurile de bătaie spre a aduna lauri de victorie.

Așa Românii, chiar în timpii cei mai obscuri, ei se considerau ca fiii aceleiași mume. Dacă în oarecare triste momente, ceva dezbinări s-au ivit între dânșii, aceste dezbinări semănau ca acelea ce câteodată se ivesc între membrii aceleiași familii. Niciodată aceste dezbinări nu erau destule spre a face să se uite vocea sângelui. Când vreun pericol amenința pe muma comuna, acestă voce era destul de tare, spre arma brațele tuturor fiilor.

Genii superioare, ca acelea ale lui Mihai și Ștefan, erau pătrunse și mai tare de această solidaritate, ce natura pusese între toți Românii. Ei voiră, a-i uni laolaltă, a face din trânșii un corp solid, în contra căruia să se sfarme armele inamicilor. Idee mare și salutară! Însă care nu putu să se realizeze decât cu puterea sabiei! Convicția morală nu era încă destul de întinsă și nația nu simțea încă destul de bine trebuința unei uniri complete. De aceea realizarea ei, numai prin puterea materială, nici nu putu ține mult timp. Cu toate astea sămânța se pusese; această sămânță căzuse pe pământ bun, și destinația ei era, ca mai curând sau mai târziu, să-și poată da roadele.

Veni însă un timp de persecuție și decadență, care înăbuși dezvoltarea acestei semințe. Acest timp, de tristă memorie, în care tot ce era în național s-a dărâmat, în care Românul fu considerat ca străin pe pământul său, în care drepturile noastre politice fură disprețuite și călcate în picioare; această furtună politică, care zgudui atât de tare naționalitatea noastră, fu regimul Fanarioților. Totul conspira în timpul acestui regim la căderea naționalității noastre. Dar, ca printr-o minune, această naționalitate reînvie iar, triumfândă la lumina vieții și a adevărului.

Toți știm proverbul: “apa trece, pietrele rămân”. Epoca Fanarului trecu; și în locu-i rămase sentimentul naționalității române, sămânța Unirii depusă de eroii noștri. Această unire nu se ivi de o dată ca o idee fixă, ca o idee formată; ea exista mai mult ca o aspirațiune naturală ce se afla în inimile tuturor românilor; pentru ca astă idee să se poată, manifesta, trebuie mai întâi ca fiecare centru Românesc să-și asigure o existență proprie; trebuie ca să gonim din sânu-ne toate elementele străine lăsate de regimul trecut; trebuie să ne asigurăm simțul și viața noastră națională; trebuie în fine, ca Românii să aștepte o ocazie favorabilă spre a arăta Europei, că dacă ei au același sânge, aceeași limbă, aceeași religie, voiesc să li se recunoască, că au aceeași naționalitate.

Această ocazie veni, când se subsemnă tratatul din Paris, când acest tratat ne asigură existența naționalității noastre, în contra oricărui atac din afară, și ne făcu să intrăm în echilibrul european. Românii, printr-o singură voce și cu o singură inspirație, proclamară Unirea, ca ideea lor fixă, ca cea mai scumpă idee a inimilor, ca cea mai buna combinație dictată de rațiune.

Europa ne afirmă Unirea într-un mod pozitiv, însă Europa ne arată drumul Unirii, ne prezintă calea cea dreaptă, și nu opri printr-un articol pozitiv, că alesul unei țări să nu poată fi și al celeilalte.

Românii întruniră atunci coroanele lui Ștefan și Mihai pe capul unui singur ales, care fu Alexandru Ion I.

Europa întreagă aplaudă la glorioasa noastră faptă! Ia vede în noi o națiune ce are conștiință de drepturile ei, și care are a trăi cu voință proprie și energică. Inamicii noștri, din cauza intereselor lor politice, pot lucra în contra actului nostru; însă nu se pot opri de a nu le respecta; căci mărimea unei fapte impune tuturor, chiar acelora ce o combat.

Dacă frații noștri Moldoveni sunt gata a avea aceeași cugetare și aceeași acțiune cu noi, precum ne spune onorabilul meu preopinent, și precum nu m-am îndoit niciodată, fie sigur că și Muntenii sunt animați de aceleași sentimente, de aceleași aspirații. Așa, Muntenii și Moldovenii, vor fi un singur om, vor prezenta un singur corp, spre a susține votul Camerilor, de la 5 și 24 ianuarie.

Nu ne rămâne, precum ne zic frații Moldoveni, decât a pune cea de pe urmă piatră la edificiul naționalității noastre; decât a face să piară dintre noi Milcovul; de cât a ne uni inimile la Focșani, spre a concura la întărirea actului nostru. Nobilă dorință a Camerei Moldave! O dorință nu mai puțin reală a Camerei Muntene! Credem că timpul nu va fi departe, când această dorință se va putea realiza, când amândouă camerele vor putea lucra laolaltă, spre a face să piară până la cea mai mică urmă, un sistem de despărțire, ce făcea slăbiciunea noastră și bucuria inamicilor noștri.

Poate că patriotica faptă a Camerilor Române să dea loc la mai multe dificultăți diplomatice. Oricare vor fi însă aceste dificultăți, Națiunea Română e hotărâtă a susține prin toate puterile sale votul reprezentanților săi. Cred însă, împreună cu oratorul Camerei surore, că Europa va consfinți votul nostru. Această consfințire va fi o consecință a propriei sale lucrări. Dacă drepturile și autonomia noastre sunt garantate de dânsa, cum ar putea să nu recunoască un act, care este consecința acestor tratate și acestei autonomii. Cum s-ar putea ca în acest secol de lumină, Europa civilizată, să voiască a se opune voinței unui popor, care nu cere alt ceva decât a trăi conform cu drepturile sale. Noi vom urma a respecta drepturile altora și nu vom ieși din legalitate. Declarăm însă că voim ca și drepturile noastre să fie respectate, și că Națiunea Română își va susține aceste drepturi cu toată puterea sa.

Această putere există într-însa, deși a stat mult timp în amorțire. Istoria stă de față spre a constata că Românii au excelat prin virtuțile lor militare. Mircea a fost unul din cei dintâi care a avut armie regulată, într-un timp de barbarie, când Europa nu cunoștea acest sistem de apărare. Victoriile străbunilor noștri sunt destule dovezi despre valoarea lor militară. Dacă astă valoare nu s- arătat de câtva timp, nu este că a pierit, ci că a stat în amorțire. Vie iar ocazia și Românul v-a arăta, că în vinele lui curge sângele străbunilor săi!

Unire dar și încredere în viitorul nostru! Să piară dintre noi orice ură și orice ne-ar putea slăbi! Precum ne spune despre Moldova onorabilul meu preopinent așa și la noi sperăm a vedea pe cele mai eminente persoane din clasele ce au fost privilegiate, neșovăind înaintea nici unei dificultăți spre a apăra interesele naționalității nostre. La 24 Ianuarie aceste persoane se dezbrăcară, în aplaudarea nației, de orice considerații, de interese și persoane, spre a împlini actul cel mai mare ce-l înaltă patria lor. Să urmeze acest drum de mărime, conlucrând cu energie la toate măsurile ce vor întări acel act, și vor lăsa un frumos nume de noblețe generațiilor viitoare!

Sper dar că vom știi a lucra cu toată energia, cu toată prudența și cu toată încrederea ce cere un act, de natura celuia ce am săvârșit.

Prezența fraților Moldoveni între noi este ca o legătură și o angajare despre viitoarea noastră lucrare. Această prezență constituie pentru noi o sărbătoare, o asigurare pentru viitor, o afirmare noua a Unirii, ce are să domnească între amândouă țările surori.

Salutare Camerei Moldovene, care a dat ocazia acestei sărbători! Salutare Deputaților de peste Milcov, ce vor împărtăși Camerei surori sentimentele noastre!

Salutare tuturor Românilor!

La plecarea Deputaților Moldoveni, Deputația, ce le ieșise înainte, îi conduce până la trăsuri.

Prințul George Știrbei. Sunt de părere să se numească o comisie, care sa se însărcinate cu răspunsul la adresa Adunării Moldovene.

Se consultă Adunarea asupra propunerii prințului George Știrbei și se primește.

Se procede la vot pentru întocmirea comisiei de 5 membri, și rezultatul a fost: Prințul George Știrbei, Vasile Boerescu, C. Brăiloiu, Al. Florescu și C. Bosianu.

D-l C. A. Rosetti zice că ar fi bine să se arate pe ce cale trebuie să urmeze cu redacțiunea răspunsului la adresa Adunării Moldovene.

D-l B. Boierescu zice că în asemenea împrejurări, textul comisiei este în vedere.
[…]

Președinte, Nifon Mitropolit