Ședința Adunării Elective a Țării Românești din 8 februarie 1859

114

În 8 februarie 1859, Adunarea Electivă a Țării Românești îl primește pe proaspătul domn al Țării Românești, Alexandru Ioan Cuza. Domnul rostește câteva cuvinte de mulțumire pentru votul din 24 ianuarie și jură în fața deputaților Adunării.

Astăzi duminică, la 8 februarie 1859 Adunarea Electivă a Țării Românești, convocată în ședința extraordinară, cu ocazia venirii Înălțimii Sale Domnului Stăpânitor, s-a adunat sub presidența D-lui Costache Cantacuzin, unul din vicepreședinți, care deschide ședința la 2 ½ după amiaza.

După aceasta anunțându-se că Înălțimea Sa a sosit și se află în biserică, Domnul vicepresident Costache Cantacuzin, împreună cu membrii biroului ies în Deputăție spre întâmpinarea Înălțimii Sale, care intrând în sala ședințelor precedat de E. S. Părintele Mitropolit, cu tot clerul, în aclamațiile deputaților și ale poporului, s-a suit la birou, și cu mâna pe Evanghelie pronunță în fața Adunării următorul jurământ:

“Jur în numele Prea Sfintei Treimi și în fața Țării că voiu păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voiu priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voiu avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea Nației Române.
Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie într-ajutor”.

Se primește de Adunare cu mare entuziasm, mulțumire și recunoștință.

Eminența Sa Mitropolitul ia cuvântul și pronunță următorul discurs:

“Măria Ta!

Sunt secoli de când acest popor, care Te înconjoară și Te îmbrățișează cu lacrimi de bucurie, nu înceta strigând către cel Atotputernic și chemând luarea lui aminte la suferințele și durerile sale.

În mijlocul atâtor nenorociri, de care fu apăsat, n-avu alt apărător decât singură credința sa în Dumnezeu și speranța într-o Providență, care-l mânui prin cărări nestrăbătute către limanul așteptat.

Dumnezeu dar, Măria Ta, pentru credința lui cea neclintită întru dânsul, nu-l părăsi în voia furtunilor, ci-l sprijini cu brațul său cel prea puternic, și-l conduse, printre stânci și prăpăstii, mîntuindu-l de toate pericolele ce-l amenințară, ca să-l șteargă din cartea viitorimii.

Acest popor, Măria Ta în adâncul suspinuri lor sale, așteptând după credința și speranța sa, nu se îndoiește că Măria Ta ești cel trimis de Providență, ca să pui sfârșit suferințelor și durerilor lui; nu se îndoiește că Măria Ta, ești venit, ca să-l luminezi cu înțelepciunea Măriei Tale și să-i pregătești un viitor fericit și demn de gloria a strămoșilor noștri, din care se vede căzut.

În sfârșit, Măria Ta, ca chemat de poporul Român și trimis de Providență întinde-i dreapta Ta, ridică-l din căderea sa și-l condu pe câmpiile cele pline de flori nevestejite; căci numai acolo poate el să-și redobândească cununa gloriei și a virtuții cu care se încununară odată nemuritorii noștri strămoși; iar, Măria Ta, să trăiești ani mulți ca să lași mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii.”

Măria Sa răspunde cu cuvintele următoare:

“În curagiul cu care ați desăvârșit actul măreț, Domnilor Deputați, Mă insuflu de o îndoită putere pentru a înainta, cu concursul Domniilor Voastre, fără sfială, către tot ce va conduce nația Română spre fericire, încredințându-vă că întru acesta nu voiu cruța nici o osteneală, nici Mă va opri vre-o primejdie. Întemeieze-se dar frăția Românească.”

După acesta cu același ceremonial cu care a intrat, Înălțimea Sa se retrage din sala Adunării, iar E. S. presidentul ridică ședința.

Președinte, Nifon Mitropolit

*În aceiași zi, domnul Moldovei și al Țării Românești, Alexandru Ioan Cuza, dă o proclamație către poporul român.