Cuvântare Ferdinand I la dineul oficial din 14 decembrie 1918

120

Cuvântarea lui Ferdinand I la dineul oficial dat în cinstea delegației ardelene, în Palatul Regal, în ziua de 14 Decembrie 1918, ora 8 seara.

În această zi plină de cea mai curată bucurie, când veniți ca soli din frumosul Ardeal Mi-aduceți hotărârea dela Alba-Iulia, luată de un popor întreg, de a fi unit de-a-pururea cu Regatul României, vă zic din adâncul sufletului: “bine ați venit în zidurile acestui palat, care a fost martor celor mai mari evenimente din istoria modernă română.

Mi-ați adus nu numai dorul împlinit al câtorva milioane de suflete, Mi-ați adus și inimile lor și în primirea plină de dragoste frățească ce ați găsit-o între noi, ați putut simți pulsul Țării-Mame ce bate în același ritm ca al vostru.

În frumoasa sa cuvântare domnul Goldiș a spus astăzi că Unirea tuturor Românilor era o necesitate istorică. Această necesitate a fost înțeleasă de toți oamenii cu inima patriotică de dincoace și dincolo de Carpați, dela Nistru până la Tisa; dar dacă așa fusese scris în destinele neamului românesc, evoluția istorică avea nevoie de instrumente. Dumnezeu care a ocrotit necontenit în cursul veacurilor pe poporul Românilor, i-a dat bărbați cari au stat neclintit pe breșă, ținând sus stindardul ideei naționale; lor le-a dăruit suflet românesc, le-a întărit mintea și oțelit brațul, ca să ducă barca românismului prin toate vijeliile vremurilor până la limanul dorit, unde, după atâtea trude, atâtea suferință, culegem roadele bine meritate ale unei lupte seculare.

Azi când vedem înaintea minții și înaintea ochilor noștri săvârșită clădirea măreață ce Mihai Viteazul începuse și pe care generații întregi apoi au visat-o, aduc prinosul Meu de recunoștință tuturor acelora cari în toate colțurile unde răsună dulcele graiu românesc au pus sufletul, și puterile lor în serviciul idealului național.

După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul cu ținuturile din Ungaria locuite de Români. Azi ne-ați aduce și această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire.

Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, legate de principii democratice ce sunt o chezășie pentru desvoltarea firească a unei vieți sănătoase, ele sunt cimentate prin credința nestrămutată a unui șir întreg de generații, de apostoli ai idealului național, ele sunt și sfințite prin sângele vitejilor Mei ostași cari au luptat și au murit pentru Unire.

Dacă gândul Meu s-a oprit cu emoție la acești bărbați români, nu putem uita în aceste clipe de veselie pe aliații noștri cari prin sprijinul lor necontenit au fost și sunt colaboratorii noștri prețioși la realizarea visului nostru secular și cari prin victoria lor au contribuit atât de mult ca să putem trăi momentele mărețe ale prezentului.

Privind opera istorică înfăptuită în zilele noastre, să ne închinăm toate forțele noastre, unind cele din vechiul Regat cu cele proaspete ce ne aduceți, ca să fim demni de prea frumoasă clădire ce am zidit-o; să o păstrăm cu sfințenie, să o întărim, ca să o putem lăsa mai măreață, mai puternică, generațiilor viitoare, așa că moștenitorii vor putea spune despre fiecare din noi: “exegit monumentum aere perennius”. Să consacrăm unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar și unirea în muncă roditoare, prin strigătul: “Trăiască România Mare, puternică și unită!”.