Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917

2926
Proces-verbal al ședinței Sfatului Țării Basarabiei din 21 noiembrie 1917
Proces-verbal al ședinței Sfatului Țării Basarabiei din 21 noiembrie 1917

Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917 prezintă lucrările deputaților moldoveni, reuniți în prima ședință a noului parlament înființat Sfatului Țării. Darea de seamă a fost publicată în gazeta „Ardealul (Transilvania)” de la Chișinău în 26 noiembrie 1917.

Ziua de 21 noiembrie

Marea zi de îndoită sărbătoare s-a început cu slujba dumnezeiască în frumoasa biserică catedrală (Sobor). Niciodată nu s-a mai săvârșit până acum în această biserică slujba curat moldovenească. Iată că ziua se începe cu o minune: slujește însuși episcopul Gavril al Achermanului, înconjurat de douăzeci de preoți și diaconi moldoveni, care fac întreaga slujbă numai în moldovenește. Tot în această limbă cântă și corul părintelui Berezovschi, și cei doi diaconi din strana dreaptă: părintele Hodorogea (basarabean) și părintele Popescu (din România). Când am intrat în biserică, arhiereul spunea tocmai: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție aducem de toate și pentru toate”, iar corul începuse răspunsul: „Pre Tine te lăudăm, Pre Tine bine te cuvântăm”. O clipă am rămas uimit, mi se părea că am intrat în catedrala din Sibiu… Mă uit la cor. Între cântăreți văd aievea pe domnul Nicolae Oancea de la Brașov, care cântă, dimpreună cu ceilalți coriști, răspunsurile liturgice întocmai ca la Sibiu și ca la biserica Sfântului Nicolae din Brașov. Nu-mi mai pot stăpâni emoția… De luni de zile n-am mai fost la biserică, căci nu puteam înțelege slujba în limbă străină, și iată-mă acum, în Soborul de la Chișinău, pătruns de aceeași credință sfântă pe care mi-o cobora în suflet slujba românească, la Sibiu, la Brașov, la București, la Iași, și prin toate locurile pe unde am umblat… Voiesc să-mi ascund lacrimi, dar nu pot. Când după o vreme de reculegere, mă uit împrejur, văd aceeași emoție la toți credincioșii. Plâng bejenari transilvăneni, bucovineni, munteni și macedoneni, pe care această slujbă îi transportă de parte, în țara lor… Și plâng de bucurie și moldovenii, care văd, în sfârșit, cum visul lor vechiu prinde trup…

Câtă fericire a adus această slujbă în toate sufletele! Ce putere mare este cuvântul Domnului spus în limba norodului!

La sfârșitul slujbei iese din altor părintele protoiereu Andronic și mângâie norodul printr-un cuvânt care a pătruns la inima fiecărui ascultător. Cu înfățișarea lui arhaică, părintele părea un om din veacurile trecute, când graiul era mai curat, credința mai puternică și smerenia în fața lucrurilor sfinte mai deplină.

Iată cuvântarea părintelui Andronic:

„Astăzi înainte însemnarea bunei voinți a lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor.”

(Troparul praznicului)

În toate zilele de sărbători mari, este obiceiul a aduce credincioșilor hiritisire cu ziua de serbare. În toate zilele cu lucruri deosebite și însemnătoare, oamenii se hiritisesc unul pe altul. În ziua de astăzi, cum după serbarea bisericească, așa și după lucrul așezării ocârmuirii în țara noastră care așezare se înființează în chipul „Sfatului țării”, se cuvine a aduce vouă, fraților, îndoită hiritisire și zicem: să ne fie de bine cu ziua de astăzi; să fie ziua aceasta însemnată și pentru neamul viitor, cum noi înșine, așa și acei de pe urma noastră să zică, că în ziua aceasta a pus Dumnezeu cuget bun în inima norodului său. Și așa, cum se vede, ne stă nouă datorie să vorbim două lucruri: de intrarea Fecioarei în biserică și de începerea alcătuirii vieții noastre după așezământul nou, cu cârmuirea de sine și pe limba norodului moldovenesc. Deci socotesc, că nu va fi cu greșeală să cuprindem aceste două lucruri într-un cuvânt, că legătura acestor lucruri este nu numai pe deasupra, adică prin sosirea serbării unuia și a altuia la o zi, dar și mai adâncă prin asemănări din lăuntru. Că de vom voi a serba numai sărbătoarea bisericii, se cuvine să zicem: „astăzi este înainte însemnarea bunei voinți a lui Dumnezeu”. Iară de vom voi a serba ziua de astăzi numai sărbătoarea țării, ca o zi adânc însemănătoare pentru moldoveni, oare cuvânt l-am găsi mai potrivit pentru ziua aceasta decât cu care și biserica mărește și laudă ziua de astăzi. Că mi se pare, cum odată neamul omenesc de sub jugul păcatului așteaptă mila de la Dumnezeu, așa și neamul nostru moldovenesc de mult aștepta după voința lui Dumnezeu, pentru sine, pentru soarta sa mai bună. Și cum atunci prin arătarea Sfintei Fecioare, n-a sosit îndată și darul, ci a mai trecut vreme până la nașterea lui Hristos, așa și acum prin așezarea „Sfatului țării” nu zicem că s-a mântuit norodul moldovenesc de robia sufletească și trupească, ci nu mai s-a însemnat o cale, un drum de izbăvire; S-au arătat întru întunericul vieții noastre o zare de lumină, care în viitor ne solește o zi mândră și luminoasă. Și se cuvine nu numai cu nădejde a cugeta de ziua aceea, ci și toată silința a pune ca numai decât să dobândim drepturile noastre. Că cugetând la judecata lui Dumnezeu, cu care s-a strămutat așezământul stăpânirii celei vechi, socotim că s-a arătat semnul bunei voinți a lui Dumnezeu pentru noi și a sosit vremea să se șteargă rușinea părinților noștri cum s-a  șters a sfinților părinți dumnezeiești Ioachim și Ana. Din partea sărbătorii bisericești, vedem pe acești părinți care și-au adus fiica lor la sfânta biserică, iară mai înainte mult s-au chinuit și au plâns pentru sterpiciunea sa și lipsa de fiu, căci nerodirea de fiu era nu numai lipsa de mângâiere și sprijinire la bătrânețe, ci era înaintea oamenilor lucru de rușine și de defăimare. Din altă parte, din partea sărbătorii țării noastre, vedem rânduri și șiraguri de buni și străbuni moldoveni, cari mult au plâns pentru sterpiciunea și nerodirea sa. Și aceasta se cuvine a înțelege duhovnicește, că, cu trupul ei au născut fii și fiice, iară fiind ei mai jos decât robii și roabele, când numele moldoveanului era nume de rușine și de ocară, se ducea din lumea aceasta cu lacrimi pe fețele lor, de defăimare și de nenorocirea sa. Și acum zicem, că lacrimile bunilor și părinților noștri ne-au adus la starea de astăzi, când norodul moldovenesc stă înaintea lui Dumnezeu ca un prunc mic și fără de răutate. Că cum după dezvelirea minții așa și după însușirile sufletului celui cu blândețe, smerenie, îndurare și cu simțiri de adâncă omenie norodul moldovenesc este ca un prunc întru înțelegerea cea mai buna, care de Hristos este însemnată cu cuvintele: „de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor” (Mateiu, 18,3).

Și cum vedeți pe Sfânta Fecioară intrând în sfânta Biserică, oare nu așa și țara noastră ca o pruncă mică este gata să intre ca întru-un cort iluminat și împodobit la viață cu slobozenie și cu dreptate? Și nu un arhiereu ca Zaharia ne întâmpină pe noi ci însuși Hristos, care viind în Nazaret și deschizând cartea proorocului Isaia, au citit: Duhul Domnului peste mine pentru care m-au uns, bine a vesti săracilor, m-au trimis a tămădui pe cei zdrobiți cu inima, a propovădui robilor slobozirea…, a slobozi pe cei sfărâmați întru ușurare (Luca, 4,17-18). Că de va zice cineva, că acest cuvânt înseamnă numai slobozirea din robia păcatului, noi tot cu îndrăznire vom zice că Hristos n-au blagoslovit nici au propovăduit tirania și robia, ci au însemnat încă, că acestea se află între neamuri păgânești, iară nu așa se cuvine între următorii lui Hristos (Luca 22,25). Pentru aceea noroadele cele luminate cu sfânta Evanghelie, datoare sunt să arate duh de frăție și iubire.

Acesta este cuvântul neputinței noastre pentru ziua de astăzi și îndrăznim după aceasta a deschide gura și către cei cari au luat în mâna lor brazda cârmuirii norodului moldovean. Voi știți, iubiților frați, cât sunt de mari dorințele și așteptările norodului pentru viață mai bună, deci luați în seamă toate semnele mișcării norodului, că el cu toată silința lui la îmbunătățirea traiului său vremelnic rămâne nărod cu cunoștință creștinească. Se cuvine dar a hrăni sufletul norodului și a îmbogăți a lui cunoștință, care lucru poate să dea viață bună și statornică. Zicem vouă cu cuvinte bisericești: „Plecați auzul vostru și ascultați ce zice Domnul prin proorocul său; de mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca, iară de nu mă veți asculta, sabia lui Dumnezeu vă va mânca pe voi” (Prooroc Isaia). Prin Hristos ca prin adevărata ușă duceți norodul la pășunea Domnului, pentru rugăciunea preacuratei Maicei lui și Acoperământul ceriului peste țara noastră și să fie numele celor ce se vor osteni pentru norodul său fără vicleșug și cu dreptate scrisă în istoria neamului nostru și la Dumnezeu însemnătate. Scoală-te norod moldovenesc și înviază și te va lumina Hristos! Amin”.

După ieșirea din biserică

E o zi frumoasă, cu soare cald. Parcă și natura simte bucuria zilei. Numerosul public ieșit din biserică se îndreaptă spre localul Sfatului țării. Nu se poate intra decât cu bilete. La poartă doi ostași moldoveni, înarmați, caută biletele. Pe palat flutură un minunat steag românesc. Nu știu cum, dar în clipa în care l-am văzut, am simțit în sufletul meu ceva, ce numai o dată mi s-a mai întâmplat în viață, și anume când, venind pentru întâia oară din Transilvania la București, am văzut steagul național pe palatul regal. Iată, aici suntem și noi liberi, mi-am zis atunci. Și acum,când la București de un an de zile numai flutura steagul neamului nostru, iată îl văd ca prin minune, la Chișinău, pus de frații noștri moldoveni, deșteptați la viață… Doamne, ce nepătrunse sunt căile Țale, și prin câte suferințe și bucurii ne faci să trecem în această viață a noastră…

Cu inima plină de evlavie intrăm în localul parlamentului moldovenesc. Parcă ne temem să nu-l pângărim cu vreo mișcare sau cu vreo vorbă nepotrivită. Întâlnim atâtea fețe cunoscute printre deputați și în public. Le strângem mâna, felicitându-i, și ei ne sărută ca pe niște frați și ne mângâie: Las’ că o să vă bată ceasul și Dumneavoastră! O să răsară și în Transilvania soarele Dreptății!…

Intrăm în paraclisul din aripa stângă a clădirii. Acolo se începe slujba Chemării Duhului Sfânt, prin episcopul Gabriel, însoțit de preoții cu cari a slujit la Sobor.

Înainte de slujbă, Prea Cuviosul arhimandrit Gurie spune o înălțătoare cuvântare, pe care nu ne putem opri a o da în întregime:

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Frații Moldoveni,

Mărețe și nemaipomenit fapte se fac înaintea ochilor noștri. Visurile bătrânilor noștri preoți și călugări, ale boierilor moldoveni, care au răposat cu nădejdea lui Dumnezeu, revăzând împlinirea acestor visuri, noi le vedem înfăptui induse. Fericiți sub ochii noștri care văd ceea ce ei nu-au văzut.

Noi vedem făcându-se o mare minune. Învierea din moartea politică și națională a norodului nostru moldovenesc din Basarabia. Mai mult de 400 de ani am fost noi robiți străinilor și lipsiți de viață națională. În mulți din noi era strivit orice simț de naționalitate. Cu adevărat noi eram oasele cele uscate din tabloul văzut de Jezechiil proorocul. Câmpia acoperită cu oase uscate, prevăzută de Jezechiil, a preânchipuit moartea politică a norodului ovreesc în robia Vavilonului. Și noi, moldovenii din Basarabia, în robia de 400 de ani, eram oase uscate cu totul, fără semne de viață. Și iată precum și tabloul lui Jezechiil după porunca lui Dumnezeu, ca să proorocească el, fiul omului, să învie oasele cele uscate, au început a se apropia oasele unul către altul, fiecare os la încheietura sa și s-au acoperit cu vine, carne și piele; așa și moldovenii, acum opt luni, au început a se aduna din toate părțile unul către altul, fiește care la locul lui și s-au organizat într-un trup.

Oasele uscate s-au acoperit cu vine, carne și piele. Organismul moldovenesc s-a format. El mai are nevoie de un duh de viață, de suflet. Acest duh de viață suflet viu, este Sfatul țării. Precum sufletul mișcă și poartă trupul, asemenea și Sfatul țării va întruni și va conduce pe tot norodul basarabean, pe tot norodul moldovenesc.

Prin alcătuirea Sfatului Țării, noi luăm în mâinile noastre puterea ocârmuirii, intrăm în drepturile de autonomie a Basarabiei. De asemenea putere de ocârmuire noi cu toții suntem dornici, căci vedem împlinindu-se cuvintele scripturii sfinte. Cei care n-au ocârmuire, cad ca frunzele copacului în timpul de toamnă. Toți ne-am săturat de anarhia care domnește în țară și vrem să avem stăpân care să facă rânduială, să introducă în viața noastră respectul către legi și cunoștința de stăpân. Însă ca să ținem autonomia, trebuie să ne facem vrednici, de a o purta, de a o păstra. Îmi aduc aminte din istoria neamului nostru, că de multe ori mai marii noștri erau vinovați că străinii apucau stăpânirea asupra noastră, Domnii și boierii țării se certau întru sine, plini fiind de iubire de stăpânire, de iubire de cinste mai mult decât de iubire de țară, de iubire de binele și folosul norodului. Învrăjbiții chemau și unii și alții pe străini în ajutor împotriva fraților lor. Unii chemau pe Turci și Tătari, iar alții pe Leși. Străinii puneau mâna pe stăpânire. Amintesc aceasta nu pentru ca să înjosesc  neamul, ci ca pildă de învățătură pentru cei care sunt chemați astăzi să iee stăpânirea asupra norodului. Sfatul Țării, în lucrările sale trebuie să fie condus numai de binele și folosul norodului.

Între membrii Sfatului să nu fie împerecheri, invidie, ură, iubire de înrăire și așa înainte, și să fie în inimile lor gătire de a jertfi interesele lor binelui obștesc. Căci dacă va fi între dânșii sfadă, ei nu vor putea introduce în viața obștească rânduială, nu vor putea apăra în țară dreptatea pe temeiul frăției și libertății, se vor arăta nevrednici de ocârmuire.

Cunoscând bine bunăvoința lui Dumnezeu, care s-a arătat nouă în toate ce s-a făcut și crezând, ca adevărați moldoveni și creștini, că fără Dumnezeu nimic nu poate să sporească, organizatorii Sfatului au chemat pe Prea Sfințitul Stăpân și preoții norodului ca să cheme ajutorul și blagoslovenia lui Dumnezeu și a Maicei lui Dumnezeu asupra lucrărilor Sfatului Țării.

Deci să ne rugăm Domnului Dumnezeu și Preacuratei Maicei Lui, ca să fie în Sfatul Țării bună înțelegere și unire, ca să le dăruiască cuvenita înțelepciune pentru a înfăptui în viața noastră obștească dreptatea pe temeiul libertății și frăției. Amin.”

După predica părintelui Gurie, care a atins puternic coardele inimii tuturor, s-a săvârșit slujba, iară întreagă în limba moldovenească. La sfârșit episcopul Gavriil, care e român de naștere, a ținut să spuie și P.S. Sa o cuvântare în limba moldovenească, pe care numai în vremea din urmă a învățat-o. P.S. Sa a spus următoarele: „Hiritirisesc pe moldoveni pentru autonomia Basarabiei, Dumnezeu să le ajute, Sfatul Țării întru mulți ani!”

După aceasta lumea a ieșit din paraclis în culoarele cele largi, unde a fost adus de câțiva soldați steagul național al regimentului moldovenesc. El e sfințit cu aghiazmă de către P.S. Gavriil. Corul părintelui Berizovschi cântă Deșteaptă-te române și pe-al nostru steag e scris unire, iar publicul striga din răsputeri Ura, trăiască! Publicul iese apoi în balcon, ca să privească defilarea regimentului moldovenesc și a altor trupe străine venite să dea cinstea cuvenită Sfatului Țării.

După aceasta, la orele două, deputații și publicul iau loc în sala cea mare, pentru a începe ședința de deschidere a Sfatului Țării.

Deschiderea ședinței

Norodul trece în sala de ședințe. Primele două rânduri de scaune sunt pentru deputați, celelalte pentru public. În dreapta și în stânga mesei prezidențiale sunt două bănci pentru gazetari. Între aceștia sunt și refugiați din Transilvania, Bucovina și România.

D.N.N. Alexandri, cel mai în vârstă dintre deputați, ocupă locul de președinte spunând cuvintele: „Domnilor deputați! Declar ședința Sfatului Țării deschisă!” ca la un semn, deodată, toți deputații și norodul de față se ridică în picioare și bate furtunos din palme, strigând: „Să trăiască Basarabia autonomă”, „Să trăiască democrația”, „Trăiască republica Basarabiei”!

E o însuflețire nemaipomenită vreodată. Corul intonează atunci, din nou, în accente deosebit de puternice, Deșteaptă-te române! Lumea aplaudă nebună! Pentru întâia oară se aude în Basarabia și strofa:

Români din patru unghiuri
Acum, ori niciodată,
Uniți-vă în cuget,
Uniți-vă-n simțiri.

Cuvintele acestea au străbătut prin mulțime ca un fior electric. Din ochii tuturor țâșnesc lacrimi. Mulți izbucnesc într-un plâns cu hohot. Refugiații își ascund fețele în batiste, președintele Sfatului își mușcă buzele încercând să-și oprească lacrimile, arhimandritul Gurie, deputatul Pelivan, doamna Dr. Alistar și atâția alții plâng ca niște copii, în vreme ce accentele cântecul revoluționari de la 1848 aprinde în toate sufletele văpaia iubirii de neam, care de acum nu se va mai stinge niciodată.

După potolirea acestui uragan de simțăminte, de lacrimi și de urale, președintele de vârstă propune ca Sfatul să își aleagă prin votare, un președinte. Votează 95 de deputați. Numărându-se voturile, se declară ales cu unanimitatea voturilor d. Ioan Inculeț. Sala izbucnește în aplauze. Deputata moldoveancă, doamna Dr. Alistar, îmbrăcată în costum național, îi așează președintelui peste piept o minunată eșarfă tricoloră. Se pornesc din nou uralele și aplauzele. După contenirea lor președintele spune următoarea cuvântare:

Cuvântarea Președintelui

„Grajdanilor deputați, republica rusească e cuprinsă de anarhie și scăparea este numai în organizarea fiecărei provincii a Rusiei. Trebuie să punem frâu anarhiei, care începe și în Basarabia. Munca poporului strânsă începe să se risipească. Sfatul Țării trebuie să aibă grijă de ea. Tot el trebuie să cheme Adunarea Întemeietoare a Basarabiei. De acum încolo tot pământul și toată voia să fie ale norodului muncitor. „Pământ și voie”, iată ținta Sfatului Țării. Să luăm măsuri ca să păstrăm pădurile și toată averea, care acum se fură. Sfatul Țării mai trebuie să ia în mână aprovizionarea țării, fiindcă altfel poate la 1 ianuarie ori 1 februarie vom rămânea fără pâine. Armata demobilizată se va întoarce acasă și atunci moscalii flămânzi vor prăda țara. Sfatul mai trebuie să garanteze drepturile națiunilor mai mici din Basarabia. Să mai garanteze lucrul orașelor și ale Zemstvelor. Viața să fie pusă pe baza păstrării legilor, iar legile să fie apropiate de cunoștința norodului. Să facem slobozenia cuvântului, a adunărilor, a grevelor.”

Cere apoi cetățenilor să sprijine Sfatul Țării și încheie spunând: „slobozeniile dobândite cu mult sânge frățesc nu le-om scăpa din mâinile noastre!” Spune apoi din nou acestea și în rusește. Deputații și publicul aplaudă viu pe președinte.

Hiritisirile

După mântuirea cuvântului de deschidere al președintelui, încep hiritisirile, potrivit unei rânduieli de mai înainte întocmite.

Cel dintâi vorbitor este Domnul P. N. Halippa, care în numele Partidului Național Moldovenesc, a spus următoarea cuvântare înflăcărată:

„Cinstită adunare, am fericire să înfățișez în această cinstită adunare partidul moldovenesc organizat. În acest partid național eu văd întrupate toate aspirațiile naționale ale neamului moldovenesc (aplauze frenetice). Domnilor deputați, acum opt luni când la noi toți șovăiau, când toți se scăldau în apele unui internaționalism bolnăvicios provocat de revoluția rusească, noi am fost aceia care am ridicat mai întâi steagul național, călăuziți de ideea iubirii de patrie, adică de pământul nostru moldovenesc. Aceasta idee a fost îmbrățișată cu căldură de noi, care n-am zăbovit a o semăna plini de încredere prin toate colțurile pământului dintre Prut și Nistru. Munca era grea, căci poporul zăcea amorțit încă de lanțurile robiei, iar aceste lanțuri știam că se pilesc numai cu mare încetineală. Chiar de la început s-au găsit foarte mulți moldoveni, care ne spuneau că pornim o lucrare zadarnică, deoarece simțirile poporului moldovenesc sunt întunecate. Și dacă astăzi vedem că aceste grele lanțuri de robie s-au rupt și neamul nostru s-a trezit la viață, trebuie să mărturisesc că o parte de vrednicie o are și partidul național, care prin părtașii săi a pilit stăruitor aceste lovituri. Partidul național a tăiat obloanele de fier ale temniței în care gemea neamul nostru și astăzi noi am ajuns o țară liberă și autonomă. Poate în curând împrejurările ne vor împinge spre republică. Pot s-o spun, că acesta este și visul partidului național. Ne trebuie însă o unitate de voință națională precum și înțelegere între feluritele popoare, căci numai prin naționalizarea vieții singuraticelor popoare și prin federalizarea țărilor se va putea mântui și marea republică rusească. Partidul național nu are scopuri șoviniste, ci el vrea să se pună în strânsă legătură cu toate națiile mai mici, ca împreună cu ele să lucreze pentru consolidarea țării (aplauze). Noi vrem să trăim în bună frăție cu toți locuitorii de limbă străină și de aceea îi poftim să se organizeze și ei. Socotesc însă de nevoie să declar, când noi prin partidul național înfățișăm națiunea moldovenească (aplauze). În aceeași vreme însă adaug, că e departe de noi gândul de-a robi pe alții, ci dimpotrivă vrem să lucrăm în Sfatul Țării pentru procopsirea tuturor națiilor din Basarabia, care și ele au dreptul să trăiască în cuprinsul ei primitor. Cu aceste gânduri strig: trăiască Sfatul Țării, trăiască Basarabia slobodă ca chezășie a republicii democratice federative rusești” (aplauze prelungite).

În numele Partidului Țărănesc a vorbit domnul P. Erhan, membru al Upravei Zemstvei Guberniale și președinte al Sfatului țărănesc.

Domnia sa spune că în Sfatul țăranilor basarabeni l-a îndatorit să înfățișeze aici durerile acestei nenorocite clase, cu a cărei soartă nu și-a bătut până acuma nimeni capul. Țărănimea s-a ocupat din cele dintâi zile ale Revoluției Ruse, cu acele chestiuni, care vor forma programul Sfatului țării. Țăranii sunt pentru republică federativă și pentru încheierea cât mai grabnică a unei păci durabile și cinstite. Ei se roagă din toată inima, ca Sfatul Țării să pornească lupta împotriva inculturii și a întunericului, care a stăpânit până acuma norodul. Pământul țării, cu toate bogățiile pe care le cuprinde trebuie să fie în mâinile țărănimii muncitoare. Comitetul țărănesc nu face deosebire între națiuni: el grijește de interesele tuturor națiunilor, potrivit formulei revoluționare: libertate, egalitate, fraternitate.

Dorește ca Sfatul Țării să fie deschis într-un ceas bun, și e deplin încredințat de izbânda lui, deoarece calea apucată de basarabeni, e calea cea dreaptă, pe care merg toate noroadele marei Rusii.

În numele Comitetului ostașilor moldoveni a vorbit pe limba rusească locotenentul Cotoros.

Domnia sa salută Sfatul Țării, ca pe unicul și adevăratul stăpân al Basarabiei. Deschiderea Sfatului țării se face într-o vreme foarte grea, într-o vreme în care e pusă în joc soarta popoarelor întregi, în vremea anarhiei lui Lenin. Sfatul Țării e chemat să facă rânduiala aici, în Basarabia. El a venit la timp. Deviza de care va fi condus, va fi deviza revoluției. Sfatul Țării se alcătuiește în partea cea mai mare din elemente ieșite din revoluția rusă, de aceea va trebui să dea pământul țăranilor muncitori. Aceasta o cer soldații, din care partea cea mai mare sunt țărani și muncitori.

În numele orașului Chișinău a hiritisit Sfatul Țării primarul A. K. Schmidt tot în limba rusească.

Domnia sa crede că Sfatul Țării va scoate țara din anarhia nemaipomenită care stăpânește astăzi în Rusia și în Basarabia. Se bucură de hotărârea Sfatului Țării, de a cinsti deopotrivă toate naționalitățile țării. Rusia va fi republică federativă și Basarabia va fi autonomă. Nu vor mai exista popoare stăpânitoare și popoare stăpânite. În momentele aceste fericite, pe care le petrece Basarabia, n-avem voie să uităm de patria mare Rusia, care ne-a dat libertățile acestea. Primarul capitalei Basarabiei asigură, că orașul va da tot sprijinul Sfatului Țării.

Pentru biroul de organizare al Sfatului Țării, a vorbit președintele V. Țanțu, sublocotenent și învățător. Domnia sa a spus următoarele:

„Domnilor deputați, cinstită adunare. Sunt nespus de fericit, când văd astăzi visul nostru îndeplinit. Felicit Sfatul Țării în numele șoimilor moldoveni, care departe de țară, purtau la sânul lor ideea despre Sfatul Țării. Luptând la front, de câte ori nu ne-am gândit la acest sfat, pe care îl așteptam cu nerăbdare dar el nu ieșea la viață. Atunci noi ostașii ne-am hotărât să venim la Chișinău, unde să pornim la lucrul cel mare. Cu mijloace smerite ne-am silit să muncim, ca vâslașul care-și pornește printre valuri luntrea sa ca să ajungă la țărmurile siguranței. Azi suntem acolo cu ajutorul lui Dumnezeu, și noi care am pregătit toate lucrările pentru întâlnirea acestui Sfat, vă dăm cârma luntrei în mâinile dumneavoastră și duceți luntrea Țării acolo, unde doresc și așteaptă adevărații ei fii. Din partea noastră dorim Sfatului Țării spor la muncă în folosul Basarabiei, ca frații noștri de la front s-o vadă socotită de boalele cari bântuie azi în cuprinsul ei”. (aplauze repetate).

În numele Sfatului deputaților muncitorilor și soldaților din Basarabia, vorbește în limba rusească domnul Dobrovolschi, care spune următoarele:

„Dreptul popoarelor, de a-și croi singure soarta, a fost proclamat de revoluția rusă și dacă se poate azi pune în aplicare acest drept, un merit destul de însemnat revine sfaturilor moldovenești, pe care le reprezintă domnia sa.

Sfatul muncitoresc va sprijini Sfatul Țării, deoarece el e clădit pe aceeași platformă revoluționară, pe care sunt întemeiate și sfaturile muncitorești”.

Împuternicitul Comitetului pentru paza revoluției hiritisește Sfatul Țării, care va trebui neapărat să pornească lupta împotriva anarhiei. O astfel de luptă a început și comitetul pe care îl reprezintă, dacă ea n-a dat până acuma roadele dorite, deoarece a lipsit o organizație puterilor pe care le înfățișează el. Crede că această organizație va fi în stare să o facă Sfatul Țării, cu al cărui ajutor, lupta aceasta va fi dusă la ținta dorită. Toate privirile trebuie îndreptate asupra țăranilor și muncitorilor, care suferă mai mult. Pentru aceasta avem nevoie de unitatea frontului revoluționar.

Domnul Luțenco, împuternicitul Radei ukrainiane soldățești din Odessa e primit de adunarea sfetnicilor cu bătăi de palme. Domnia sa vorbește despre legăturile vechi ale ukraineanilor cu moldovenii și de aceleași idealuri care leagă popoarele acestea. Critică centralismul Rus, susținut de vechiul țarism precum și centralismul susținut de fostul prim-ministru, Kerenski. Dacă n-a fost în stare să ne lege Moscova, cu atât mai puțin ne-a legat Petrolgradul, un oraș lipsit de orice duh, de orice idealuri. Singuri trebuie să ne croim soarta. Trebuie să ne organizăm, să ne întărim, să alcătuim armate naționale căci numai astfel vom fi luați în seamă. Rusia, care tot dă îndărăt ca racul, poate fi scăpată numai prin federația tuturor popoarelor ei. Amintind încă o dată legăturile istorice, dorește toate cele bune Moldovei redeșteptate, Moldovei care a dat Ukrainei pe unul din cei mai mari oameni ai săi, pe Petru Movilă. Ucraina va lupta pentru idealul ei național și va lupta până la cea de pe urmă picătură de sânge, asigurând astfel și libertatea noului stat moldovenesc. Numai peste mormintele noastre va trece dușmanul nostru comun. Cuvântarea d-lui Dr Luțenkco a fost urmată de lungi și călduroase aplauze.

În numele Corpului judecătorilor a vorbit domnul Luzghin. Domnia sa își arată credința că Sfatul Țării va păși pe calea legii, fără care nu se poate trăi. Răspunderea pe care o ia e foarte mare de aceea trebuie să îl sprijinim toți. Sfatul Țării să lucreze și pentru trezirea simțămintelor iubirii de patrie, care așa cum este aproape, deloc cunoscută în Rusia. Dorește ca soarele răsărit azi să strălucească în veci asupra bogatei și frumoasei Basarabii.

În numele Sfaturilor muncitorești și soldățești ale orașului Chișinău vorbește domnul Dr Neselson. El salută Sfatul Țării, format în aceste grele vremuri ale anarhiei. Adresându-se domnului președinte Inculeț, îi spune că lucrul cel mai de seamă al Sfatului Țării va trebui să fie lupta cea mai crâncenă împotriva contrarevoluționarilor. Țara trebuie curățită de toate aceste puteri ale întunericului. Întinzând președintelui mâna, domnul Neselson spune, că e încredințat că se vor găsi destui oameni destoinici în acest Sfat, care, împreună cu sfaturile muncitorești și soldățești vor fi în stare să întărească începuturile făcute de revoluție, și să meargă înainte în munca lor binefăcătoare pentru popor.

În numele Comitetului central moldovenesc ostășesc, a vorbit președintele Pântea, în limba rusească, spunând că are cea mai deplină încredere în înțelepciunea Sfatului Țării, care va face din până acum nenorocita Basarabie, o țară fericită bine organizată care va putea sluji pildă celorlalte țări. Sfârșește vorbirea, cu un puternic: trăiască Basarabia, trăiască popoarele libere ale Rusiei federative!

Împuternicitul Fracției ucrainiene din Basarabia domnul Matkievici, salută în numele ukrainienilor basarabeni, primul sfat al liberei republici Basarabia în nădejdea că el va înfăptui toate principiile ridicate de democrația revoluționară a Rusiei.

În numele Socialiștilor revoluționari a vorbit domnul Cogan, care a spus că nu mai poate fi vorba de popoare stăpânitoare și popoare slabe. Toate popoarele au aceleași drepturi. Stând pe acest punct de vedere și partidul pe care îl reprezintă, el se află în starea fericită de a putea înștiința Sfatul Țării, că partidul socialiștilor revoluționari a primit în al doilea congres al său rezoluția despre autonomia națională și teritorială a Basarabiei. Declarația aceasta a fost însoțită de puternice aplauze ale deputaților și ale publicului.

În numele Ligei culturale a femeilor moldovence din Basarabia, a vorbit doamna Dr. Elena Alistar. Dânsa, care este și deputat, s-a înfățișat într-un frumos costum național, privit cu plăcere și mândrie din partea tuturora. Domnia sa a zis:

„Revoluția rusească ne-a găsit pe noi, femeile, neorganizate. De aceea acum o lună și jumătate ne-a venit la câteva din noi ideea se adunăm într-o obște pe toate moldovencele, cu atât mai vârtos că prin revoluție am ajuns și noi femeile la dreptul de vot. Așa s-a alcătuit Liga Culturală a Femeilor Moldovence, care și-a făcut un program larg de muncă. Dar cea mai mare țintă a ei este aceea, de a lucra pentru ridicarea culturii femeilor noastre prin toate mijloacele. Se știe, că prin rânduiala firii, femeile sunt mai aproape de copii. De la priceperea și hărnicia lor atârna și creșterea bună a copiilor în folosul și spre întărirea patriei noastre. Dar iubirea de patrie trebuie să fie mai întâi în inima femeilor, căci fără de aceasta nici copiii nu vor ieși oameni cum se cade. Patriotismul se întărește prin cultură în limba noastră. Iată de ce vrem noi să ducem mai departe cultura femeilor moldovence. Prin răspândirea culturii între femei, noi pregătim generații luminate în folosul patriei noastre. În munca aceasta credem că vom primi ajutor și de la Sfatul Țării, care vrea să îndeplinească toate dorințele norodului. În nădejdea aceasta vă poftesc sport și ani mulți”. (aplauze prelungite).

Doamna Dr. Alistar tălmăcește apoi pe scurt și în limba rusească cuvântarea domniei sale.

În numele ostașilor moldoveni de pe frontul românesc, domnul sublocotenent G. Mare spune:

„Fraților deputați! Istoria neamului nostru ne arată că sute de ani noi am fost călcați și robiți de multe nații străine. Am fost cotropiți de Huni, de Tătari, de Turci și de alte seminții, care toate ne-au jefuit și ne-au asuprit. Dar Dumnezeu ne-a ajutat după atâta urgie să ajungem ziua de azi, care este cea mai însemnată în istoria Basarabiei. Astăzi, domnilor deputați, dumneavoastră puneți piatra cea dintâi a fericirii poporului și dovediți, că v-ați hotărât să vă conduceți singuri și să vă faceți traiul așa cum vă place. Dar să țineți minte, trebuie încă multă luptă pentru întărirea slobozeniei dobândite. Ziua de azi e așa de mare că și soarele se uită la dumneavoastră. Așa să fiți și dumneavoastră ca soarele, spre care se uită cu încredere și cu nădejde tot poporul. Să fiți pătrunși de cele două iubiri care sunt cele mai sfinte: iubirea de mamă și de națiune. Să ne hotărâm de azi înainte, că mai bine să nu mai fim decât să ne conducă alte popoare, care să ne ia sângele și sudoarea noastră! (aplauze puternice)

Pe frontul românesc sunt peste 100.000 de moldoveni, care se uită spre dumneavoastră cu lacrimi de bucurie în ochi. Azi mulți din neamul nostru plâng de înduioșare, că Basarabia noastră a ajuns să-și croiască singură soarta. Vă doresc să duceți la îndeplinire sarcina primită pentru norod. Toți ostașii moldoveni vă doresc spor la lucru. Să trăiască Basarabia autonomă și Sfatul Țării, care s-a hotărât s-o conducă.” (aplauze prelungite)

În numele partidului social-democrat rus vorbește doamna N. E. Grinfeld, care face o paralelă între Rusia țarismului și Rusia de azi. În Rusia veche cele mai asuprite popoare au fost moldovenii și evreii. Ei nu aveau voie să se folosească de limba lor. Azi situația s-a îmbunătățit, dar ca să rămâie aceste libertăți, trebuie să lucrăm într-acolo, ca Rusia să rămână unită. Trăiască Rusia unită! Trăiască Basarabia autonomă, sunt ultimele cuvinte ale doamnei Grinfeld.

În numele partidului național polon vorbește domnul Pomorski. El salută Sfatul Țării și crede că va fi cea mai bună înțelegere între moldoveni, stăpânii țării și celelalte naționalități.

În numele grecilor a vorbit domnul Sinadino, făcând urări.

În numele bulgarilor și găgăuzilor a vorbit domnul Stoianov, spunând că popoarele pe care le reprezintă se bucură de deschiderea Sfatului Țării.

Împuternicitul evreilor proletari uniți în partidul Bund, d-l S. L. Covarski, salută organizarea Sfatului Țării în aceste vremuri grele și spune că Sfatul Țării  va avea numai atunci viață trainică, dacă se va baza pe masele largi ale tuturor popoarelor, pe care le-a unit soarta istorică în granițele acestei țări. Iar aceasta se va face numai atunci dacă Sfatul Țării va fi condus de ideile revoluției ruse. Crede că Sfatul Țării nu va restrânge drepturile naționalităților mai mici, nici în privința culturală, nici în privința economică și va griji de interesele clasei muncitoare. Numai dacă va lucra Sfatul Țării în sensul acesta, va putea să puie capăt anarhiei și numai având încrederea tuturor va fi adevărat stăpân al Basarabiei democratice.

În numele celui dintâi regiment (polc) al oștirii naționale moldovenești a vorbit locotenentul Cazacu astfel:

„Întâiul regiment moldovenesc din Basarabia, aduce salutul său pentru Sfatul Țării. Conștiința noastră cea mai curată, o aducem pe altarul neamului. Și noi jurăm pe mormântul strămoșilor noștri că vom lupta până la cea din urmă picătură de sânge, pentru drepturile câștigate cu atâta greu și după atâta robie (aplauze frenetice). Nu vom mai lăsa pe nimeni să ne dezbine!” (aplauze îndelungate)

Tot în numele întâiului regiment moldovenesc mai vorbește și ostașul Ilie Cătărău zicând:

„Cu simț de adâncă smerenie mă închin celui dintâi Sfat al Țării pentru Republica Basarabiei. Toți oștenii sunt încredințați că libertatea dobândită va fi întrebuințată pentru binele norodului. De aceea noi vom sprijini toate lucrările acestui Sfat, căruia îi dorim izbândă deplină”(aplauze). Vorbitorul încheie cu câteva cuvinte spuse în rusește.

În numele partidului popular-socialist vorbește în limba rusească ofițerul Dr. G A. Stern care termină cu aceste cuvinte moldovenești: „Dai Dumnezău să șie ghine!” (aplauze).

Ședința de după amiază

La ceasurile 4 după amiază președintele ridică ședința pentru o jumătate de ceas. După deschiderea din nou a ședinței, se citesc telegramele sosite pe numele Sfatului Țării, și anume de la:

Comitetul național din Bender,
Zemstva ținutală din Cahul,
Organizația moldovenească din Sevastopol,
Membrii reuniunii guberniale din ținutul Orheiului,
Comisiunea școlară din ținutul Bălților,
Secția comitetului național din ținutul Bălților,
Ucrainienii din armata IV,
Organizația militară moldovenească de la Bălți,
Armata IV,
Comitetul de voloste de la Costești.

După acestea urmează mai departe salutările (hiritisirile).

Apoi în numele partidului național moldovenesc din Bolgrad, ia cuvântul judecătorul Ioan Pelivan, care a spus următoarea frumoasă vorbire ascultată de toți cu mare evlavie:

„Onorată adunare, prea cinstiților deputați! Astăzi e cea mai însemnată zi din istoria neamului moldovenesc. A fost pierdut acest neam, dar azi el s-a găsit pe sine. A fost înmormântat dar azi a înviat din mormânt. Toți moldovenii au simțit o negrăită bucurie, când au văzut steagul național deasupra acestui palat. Azi se întrupează visurile părinților și bunicilor noștri și nădejdile tuturor fruntașilor neamului nostru, scoborâți în mormânt cu inima îndurerată.

Lăsați-mă să mă întorc în aceste clipe istorice, înapoi, la istoria noastră plină de dureri și de lacrimi. În anul 1812 noi am fost rupți din trupul Moldovei și alipiți la împărăția rusească. Întotdeauna s-a întâmplat așa în trecutul nostru: când se luptau între olaltă cei doi hoți: rusul și turcul, nu suferea vreunul din ei, ci sărmanul nostru neam moldovenesc. Așa și la 1812, lui i s-a rupt o coastă din trup, ca să i se dea țarului rusesc. Fruntașii poporului de atunci s-au umplut de groază. Căci deși Moldova era încâtva sub ascultarea turcilor, totuși ea era slobodă. Adevărat că turcul lua zeciuială de pe popor din toată agonisita lui; dar turcul era cinstit. El ne jefuia, dar nu se băga cu cizmele lui murdare în sufletul nostru strămoșesc (aplauze). Turcul ne lăsa să ne rugăm la Dumnezeu în limba noastră și în bisericile noastre, de care nu s-a atins. Turcul ne lăsa școala noastră așa cum o aveam din strămoși cu limba noastră dulce. El nu ne silea să învățăm turcește. Tot așa era și la judecătorie și la ocârmuire. Noi ne aveam legile noastre vechi după care ne povățuiam, ne aveam judecătorii noștri moldoveni pe care îi alegeam noi, după rânduielile moștenite din bătrâni. Diregătorii erau cu dragoste pentru popor, căci erau ridicați la cinste tot din mijlocul lui. Și era bine așa. De aceea, când s-a aflat la 1812 că partea cea mai mănoasă a Moldovei trebuie să treacă la Rusia, strămoșii noștri s-au cutremurat. Ei știau că în Rusia țărănimea era roabă, că ea se vindea cum se vând vitele. Mai slobodă era țărănimea în Moldova decât în Rusia. Țarul Alexandru I, „cel bine cuvântat”, ne-a dat, ce e drept, la 1818 autonomie, dar peste 10 ani, la 1828, țarul Nicolae I, care era un dușman al libertății, ne-a luat-o îndărăt.

De atunci începe vremea de suferință a neamului nostru. Călăii țarismului rusesc au pornit să ne fure sufletul, să ne izgonească limba din biserică, din școală, din administrație, ca ea să piară cu totul. Rusificatorii neînduplecați ne-au batjocorit numele de Moldovan, scoborând-l în noroiu, deopotrivă cu numele de bou. Au stricat tot ce ne putea aminti de trecutul nostru de stăpâni în țara aceasta. Au stâlcit frumoasele nume de familii, au schimbat până și numele orașelor și satelor și ale tuturor lucrurilor, care puteau dovedi că aici a trăit un popor de sine stătător.

Dar ideea de autonomie a poporului nostru nu a putut fi cu totul desființată căci au rămas hârtii și mărturii vechi, hrisoavele lui Mavrocordat și legile lui Donici, care spun că prin aceste locuri a fost odată Moldova cu legile și obiceiurile noastre strămoșești și cu stăpânirea moldovenească. Istoria ne mai arată că ea s-a păstrat în cărțile unor scriitori basarabeni, care ar face cinste oricărui popor, cum sunt cavaler Stamati, Donici, Sârbu, Hașdău și alții. Poate veți fi auzit de marele nostru scriitor Alecu Russo, cu Cântarea României, în care el plângea soarta Moldovenilor, care din pricina neunirii au ajuns slugile străinilor. Asemenea mă gândesc și la alt fiu al țării noastre D. Moruzi, cu scrierea lui Pribegi în țară răpită – o Evanghelie a moldovenilor pe care trebuie s-o citească fiecare din noi.

Prin scriitorii aceștia mai trăia sufletul nostru și nădejdea într-o mântuire. Vreme îndelungată a trebuit să plătim și abia la 1905 începe, smerită, o mișcare națională moldovenească. Atunci s-a înjghebat un cerc de propagandă a limbii strămoșești. Până atunci se socotea ca o mare rușine să vorbești moldovenește și cu câtă durere nu vedem chiar moldoveni, zicând-ne că nu e frumos să vorbești în limba moldovenească, care este o limbă proastă. A trebuit să vie revoluția aceasta crâncenă de acum care să ne spună că avem și noi drept la viața națională. Ideea aceasta a fost prinsă de ostașii noștri și ei au răspândit-o pretutindeni, lucrând cu stăruință pentru înfăptuirea ei. Numele lor trebuie scrise cu litere de aur în istoria neamului nostru. (aplauze și ovațiuni) Fără de ei, congresul ostășesc din octombrie, care a declarat autonomia Basarabiei, nu s-ar fi ținut. Fără ei, domnilor deputați, dumneavoastră nu v-ați fi strâns azi aici în Sfatul Țării. (Strigăte de bravo și ura) Acești moștenitori ai marelui Voievod Ștefan și-au luat sarcina grea să ne câștige drepturile pe care le-am pierdut. Să nu uităm că noi suntem moldoveni, dacă am uitat limba noastră noi am fi șterși de pe fața pământului. Prin limbă am trăit noi și tot numai prin ea vom trăi și în viitor.

Poporului nostru nu i-a rămas în trecut altă mângâiere decât biserica. Dar în vremea țarismului, el trebuia să asculte sfânta slujbă într-o limbă străină din care nu înțelegea nimic. În toate satele moldovenești va trebui să auzim slujba în limba moldovenească.

Până ieri, copiii erau siliți să învețe în școală străină cum am pățit și eu. Ce cultură am putea dobândi în aceste școli? Sufletul nostru se înstrăina de neamul moldovenesc. Dacă noi nu vom da învățătura în limba moldovenească zadarnice sunt toate principiile libertății. Numai prin școala moldovenească va fi scos norodul nostru din robie la lumină și fericire.

Dar și dreptatea se împărțea tot în limba străină de către judecătorii străini. Să ferească Dumnezeu de astfel de judecători! De aceea eu strig: să se facă legi noi, bune și sfinte care să se potrivească cu trecutul muncitorimii și cu istoria noastră moldovenească.

Recrutarea ostașilor se făcea în chip barbar, fiii noștri erau duși peste nouă țări și nouă mori ca să-și strice sufletul și să-și uite neamul lor. De acum încolo voinicii noștri au să facă armata aici în țară, ca în caz de nevoie să-i avem pe ei ca apărători ai moșiei, iar nu pe străini. (aplauze îndelungate)

Să nu uitați, domnilor, că toată nădejdea poporului e pusă în dumneavoastră. De aceea vă strig din inimă: nu vă dezbinați, ci lucrați în unire, căci așa ne învață și poetul nostru când zice:

„Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere,
Unde-s mulți puterea crește
Și dușmanul nu sporește.”

Prea frumoasa vorbire a domnului Pelivan a stârnit o mare și însuflețită bucurie. Toată lumea bătea din palme, strigând întruna: să trăiască și ura! Căci domnul PeIivan a vorbit în adevăr cu suflet și cu inimă moldovenească.

În numele gazetei „Cuvânt Moldovenesc” a vorbit domnul V. Harea astfel: „Cinstită adunare. Am cinstea de a saluta Sfatul Țării în numele gazetei „Cuvânt Moldovenesc”. Suntem destul de fericiți că vedem astăzi îndeplinit gândul nostru, pe care l-am propovăduit în gazetă. Dacă noi am spus până acum, că moldovenilor le trebuie un Sfat al Țării, care să cârmuiască, de azi încolo vom cere muncă de la deputați. Și avem nădejde buna, că prin stăruința dumneavoastră, fericirea poporului nu va mai întârzia. Să trăiască Basarabia noastră!” (aplauze).

Foarte frumos a vorbit împuternicitul Garnizoanei ucrainiene din Chișinău. El spune că sărbătoarea moldovenilor e totodată și sărbătoarea ucrainienilor. Își aduce aminte de Bogdan Hmelnițcki, sub a cărui conducere ucrainenii au intrat în legătură cu moscoviții, ca egali între egali. Dar legătura aceasta de bună voie a ucrainenilor a avut urmări rele, căci țarismului a nimicit libertatea Ucrainei. Azi Ucraina e liberă și câtă vreme există Ucraina va trăi și ideea federației rusești. Numai peste trupul Ucrainei va trece țarismul. Crede în puterea de organizare a moldovenilor de o rasă cu italienii și francezii care luptă azi pentru cele mai frumoase idealuri ale omenirii. Moldovenii vor da o nouă strălucire geniului latin.

În numele partidelor unite socialiste evreiești vorbește d-l Eiger. El citește rezoluția partidelor unite care cere autonomia Basarabiei și respectarea minorităților precum și formarea unei stăpâniri a Basarabiei. La cererea adunării vorbește și în limba evreiască (idiș).

Împuternicitul advocaților d-l Kircorov, dă asigurarea că advocații s-ar pune în slujba Sfatului Țării. E convins că Sfatul va lucra cu toate mijloacele pentru introducerea rânduielii la țară. Numai o stăpânire locală, alcătuită de oameni culți, lipsiți de orice spirit (duh) demagogic, sprijinindu-se însă pe toate păturile democratice ale țării, poate să îndeplinească cerințele nevoilor de azi. […]

În numele presei basarabene ne vorbește rusește domnul I. I. Gherman, binecuvântează Sfatul Țării care va fi în stare să puie capăt anarhiei și luptei între frați, care nu are nici un rost:

„Sub împrejurările de azi nu mai merge. Avem nevoie de o stăpânire puternică, căci dușmanul de afară e la granițele țării noastre. Între toate noroadele Rusiei care se organizează azi, trebuie să fie cea mai strânsă unire. Democrația rusă recunoaște tendințele popoarelor și presa le sprijineste. Sfatul Țări va avea destulă putere ca să-și îndeplinească scopul, deoarece e un organ recunoscut nu numai de toți basarabenii, dar și de Rusia întreagă. Să facem o Basarabie tare ca să avem o Rusie tare!”

Președintele Inculeț dă asigurarea că Sfatul Țării nu se va atinge niciodată de libertatea tiparului (aplauze).

Împuternicitul marinarilor (matrozilor) moldoveni salută Sfatul Țării în numele celor 2000 de moldoveni marinari. Numai Sfatul Țării poate să scape Basarabia de nenorociri. Cere pământul pentru țărani.

„Glasul Ardealului” în Sfatul Basarabiei

Organizatorii Sfatului Țării au poftit și pe redacția gazetei noastre să spuie câteva cuvinte cu aceeași prilej mare din viața fraților noștri moldoveni.

Când s-a urcat redactorul nostru domnul O. Ghibu la catedră, deputații și publicul din sală l-au întâmpinat cu puternice aplauze, la care domnia sa a răspuns astfel:

„Domnilor deputați și fraților moldoveni și basarabeni, vă mulțumesc din inimă pentru dragostea cu care mă primiți în mijlocul dumneavoastră. Această primire e o dovadă că dumneavoastră nu mă socotiți străin aici în Basarabia, cu toate că eu nu sunt născut pe pământul ei (aplauze). Nici eu nu mă socotesc străin aici, pe acest pământ locuit de frații mei moldoveni! (Puternice aplauze și strigăte de bravo și ura!). Când în aceste clipe am cinstea să vorbesc aici, în Sfatul Țării Basarabiei, din partea gazetei care poartă însuși numele scumpei și nenorocitei mele țări sunt încredințat că dumneavoastră simțiți întocmai ca și mine, puterea glasului ei, pe care nici suferințele de o mie de ani nu l-au putut înăbuși. Sunt încredințat că și dumneavoastră iubiți Ardealul la fel de mult cu noi, cei peste 100. 000 de Ardeleni, care de ani de zile pribegim fără noroc prin cuprinsul Rusiei. Și îl iubiți, pentru că Ardealul este leagănul întregului nostru neam; el este și leagănul dumneavoastră, al moldovenilor, care de acolo ați plecat încoace, acum șase sute de ani. (Aplauze puternice). Glasul de durere al leagănului dumneavoastră nu vă poate lăsa nesimțitori nici astăzi, în ziua celei mai mari bucurii din viața dumneavoastră. Dumneavoastră ați suferit de o sută de ani și iată acum vă vedeți nădejdile împlinite. Noi suferim de o mie de ani și nici astăzi n-auzim încă bătând ceasul cel mare al Dreptății vecinice. De o mie și opt sute de ani, de când ne-a așezat Împăratul Traian în țara noastră de astăzi, noi am fost tot în lupte cu noroadele barbare, care ni-au nimicit totul și ni-au lăsat numai cu viața. Istoria noastră e scrisă numai cu sânge și cu lacrimi. Din durerile noastre au fost ferecate acele cântări puternice, care au răsunat și astăzi, aici în sală; de la noi s-a auzit mai întâi strigătul de Deșteaptă-te Române și Pe-al nostru steag e scris unire. Căci, cu toate suferințele noastre noi ne-am păstrat în suflet credința, că odată și odată va trebui să ajungem și noi la libertate.

Și astăzi, când vorbesc la Chișinău în Sfatul Basarabiei, gândul meu zboară departe peste Prut și peste Carpați, oprindu-se în capitala țării noastre, la Alba Iulia, unde va trebui să se înalțe biruitor steagul tricolor al întregului nostru neam! (Aplauze puternice și strigăte de: Trăiască Ardealul! Trăiască ardelenii!) Ceasul dreptății pentru întreg neamul nostru trebuie să sosească!

Sunt fericit, domnilor și fraților, că m-a învrednicit Dumnezeu să fiu printre dumneavoastră în aceste vremuri de înviere a Basarabiei. Dacă în gazeta „Ardealul”, am scris până acum numai cu lacrimi de durere pentru frații mei nenorociți de acasă, sunt vesel că de aici încolo, voiu putea scrie cu lacrimi de bucurie, despre viața cea nouă a fraților mei moldoveni.

În ziua celei mai mari bucurii care v-a fost dată, vă zic din toată inima în numele Ardealului: Trăiască Basarabia! Trăiască Sfatul Țării! Trăiască Republica federativă!”

Cuvântarea domnului Ghibu a fost ascultată cu mult interes. La sfârșitul ei, deputații și întreb publicul din sală s-au sculat în picioare și au aplaudat îndelung pe vorbitor, strigând: Trăiască Ardealul! Trăiască Transilvania slobodă! Trăiască Ardelenii! Trăiască neamul românesc!

Frumoasa manifestație a moldovenilor pentru Ardeal a mișcat adânc pe bejenarii ardeleni, cărora li se umpluse ochii de lacrimi.

După aceasta vorbește rusește domnul Podlesnei în numele slujbașilor de la Uprava Zemstvei ținutale a Chișinăului spunând că aceștia sunt foarte bucuroși de înființarea Sfatului Țării.

„Slăvit să fie numele acelui om – zice domnul Podlesnei – în al cărui cap s-a ivit ideea înființării Sfatului Țării. Căci numai el poate scăpa Basarabia de anarhie. Învățătorii vor da tot sprijinul primului guvern al Basarabiei.”

La sfârșit congresul face ovații învățătorilor chemați a propovădui de aici încolo cultura națională în mijlocul norodului.

Se urcă apoi în catedră domnul Buruiană care vorbește moldovenește în numele Uniunii Cooperatorilor din Basarabia.

„Ca fiu al Moldovei  – zice domnul Buruiană – mă simt fericit că am ajuns ziua aceasta. Mulți s-au luptat până acum să stingă din sufletele noastre iubirea de patrie, dar n-au izbutit. Iată că din ea s-a încins acum un foc mare și frumos! Cooperatorii moldoveni, care au dus până acum lumina în popor, sunt bucuroși că lucrul cel mare s-a îndeplinit și că Basarabia e de acum stăpână pe soarta sa. Dumnezeu să-i dea Sfatului Țării toate cele bune pentru Basarabia liberă!”

După domnul Buruiană vorbește domnul Chirculov în numele Comitetului împlinitor al ținutului Chișinăului. Domnia sa spune următoarele:

„Cât mi-e de greu să vorbesc moldovenește, dar în ziua aceasta mă simt dator să vorbesc moldovenește. Ea așează cârmuirea cea dorită a țării după nevoile ei. Poporul din ținutul Chișinăului e foarte bucuros de deschiderea Sfatului Țării, în care și-a pus toată nădejdea. Aici e adunată toată floarea norodului: de aici trebuie să răsară tot binele pentru el. În mâna Sfatului Țării, dreptatea niciodată nu trebuie să tremure. E un lucru minunat că deschiderea Sfatului Țării se face în ziua intrării în Biserică a Maicii Domnului. Fără credința în cele sfinte nu este izbândă și nici dreptate. Bunul Dumnezeu să ajute ostașilor care au pornit lucrul țării; numele lor va fi scris cu litere de aur în istoria țării și va fi pomenit în vecii vecilor.”

De încheiere, domnul Chirculov citește mai multe telegrame de la comitetele din voloști, care toate arată bucuria netmărginită a norodului, pentru așezarea ocârmuirii celei nouă a Basarabiei.

După aceasta urmează la rând redactorul gazetei „Soldatul moldovan”, domnul Mihail Minciună care zice:

„Ziua de astăzi este sărbătoarea Sărbătorilor și praznicul praznicelor, este ziua trecerii peste mare, peste marea durerilor și a nevoilor. De azi jugul nu ne mai apasă gâturile. Dar, când aruncăm de pe noi jugul greu al trecutului, nici prin gând nu ne trece să-l punem în gâtul acelora, care trăiesc la un loc cu noi, pe același pământ. Nu ură și robie, nu foc și sabie, ci pace și unire vrem să propovăduiască Sfatul Țării. Cu lacrimi de bucurie îi îmbrățișăm noi pe toți frații noștri de suferință, cărora le zicem: «Veniți cu toții și lăudați pe Domnul, care ne-a hărăzit libertatea! Trăiască Basarabia noastră a tuturor. Trăiască unirea între toate neamurile.»”

Urmează delegatul ostașilor moldoveni de pe frontul de Nord care spune următoarele:

„Am cinstea să fiu la deschiderea Sfatului Țării și să vă aduc hiritisirile ostașilor moldoveni de pe frontul de asfințitul de sus. De multă vreme așteaptă ei cu lacrimi în ochi, vestea cea bună despre pământ și voie. Cu bună seamă că ostașii vor scoate toate drepturile și vor da sprijini Sfatului Țării. Ei strigă cu toții într-un glas: Trăiască autonomia Basarabiei!”

Urmează delegatul soldaților moldoveni din Crâm, care aduce de la frații săi închinăciuni și dorința ca să se împlinească o dată ceea ce s-a spus prin cele două cuvinte: pământ și voe. Hiritisește republica Basarabiei și republica federativă rusească.

După aceasta vorbește marinarul I. Gafencu, în numele harnicului Comitet împlinitor al ostașilor moldoveni de la Odessa.

Comitetul de la Odessa – a spus domnul Gafencu – a lucrat cu toată stăruința, încă din cele dintâi zile ale Revoluției pentru treaba moldovenească. El a strâns la un loc pe toți ofițerii și soldații moldoveni din garnizoana Odesei și a organizat cu ei măreața sărbătoare de la 18 aprilie la care au luat parte 12.000 de ostași moldoveni, care au jurat pe steagul național și pe programul Partidului Moldovenesc. El a organizat apoi pe ostașii de pe frontul român, pe cei din Sevastopol, Ecaterinoslav și din multe alte orașe; el i-a pus pe calea cea bună națională pe toți ofițerii moldoveni, el a alcătuit Comitetul central din Chișinău, care a organizat apoi cohortele moldovenești și acum de curând, regimentele (polcurile) moldovenești. Astăzi, când prin stăruința ostașilor, se deschide Sfatul Țării, Comitetul din Odessa se simte fericit că poate pune toată răspunderea pentru viitor în mâinile acestui Sfat, pe care îl va sprijini din toate puterile. În numele Comitetului din Odessa dorește Sfatului: spor și unire!”

Urmează studentul Văluță, delegatul societății studențești Renașterea din Odessa, care spune următoarele:

„Domnilor deputați ai celui dintâi parlament din Basarabia, vă salut în numele studenților moldoveni, care sunt nespus de bucuroși că pot vedea cu ochii ziua aceasta mare a așezării țării pe temeliile atât de mult dorite de toți fiii cei buni ai neamului. Studenții moldoveni își dau seama de marile greutăți care apasă pe umerii dumneavoastră, și din parte-le se angajează cu toată însuflețirea la munca pentru ducerea la fericirea scumpei noastre Basarabii. În numele Renașterii de la Odessa zice: Trăiască Sfatul Țării, trăiască Basarabia!”

După aceasta urmează la cuvânt preacuviosul arhimandrit Gurie, care vorbește în numele preoțimii moldovene. E primit la tribună cu aplauze. Prea Cuvioșia Sa spune următoarele:

„Vă hiritisesc, Domnule Președinte și Domnilor Deputați! Deputați moldoveni… ce cuvânt frumos nouă, necunoscut până acum (aplauze). Ca reprezentant al preoțimii, vă urez din inimă tot binele. Preoțimea moldovenească mult a fost apăsată în trecut; ea a simțit mai greu jugul țarismului decât alte tagme. Sfânta Scriptură zice, că cuvântul Domnului să nu fie legat, dar în Rusia el a fost legat pentru preoțime. Noi nu învățăm în școli cuvântul care avea să ne mântuiască ci cuvântul care ne robia. După 16 ani de școală, când plecam la țară, ca să păstorim poporul, vedeam că n-aveam nici o învățătură folositoare. Cei care țineau să fie folositori poporului, trebuiau să înceapă o învățătură nouă. Ideea frăției, a libertății și a egalității, care toate sunt idei creștine, nu se simțeau cu adevărat în viața bisericească de până acum.

Nădăjduiesc că de aici încolo, preoțimea va putea fi o călăuză adevărată a poporului. Sfatul Țării, în care astăzi de nenumărate ori am auzit pomenindu-se numele lui Dumnezeu, va lucra și el pentru întărirea virtuții în țară, pentru așezarea păcii binefăcătoare și a unei vieți adevărat creștinești.”

Aceste dorințe le exprimă nu numai preoțimea, ci și Seminarul și școlile duhovnicești din Basarabia, în numele cărora părintele arhimandrit urează spor Basarabiei și Sfatului Țării.

După aceasta vorbește în limba moldovenească împuternicitul din partea slujbașilor de la Căile Ferate, spunând că slujbașii din Basarabia, vor da Sfatului Țării tot ajutorul de care are nevoie pentru întărirea națiunii noastre și încheie cu cuvintele: Trăiască Basarabia înviată din morți, trăiască Sfatul Țării.

Urmează la rând delegatul partidului socialist-revoluționar moldovenesc, domnul Ioan A. Buzdugan care spune următoarele:

„Astăzi este învierea din morți a neamului nostru moldovenesc. De peste un veac am zăcut sub jugul țarismului, dar iată că astăzi ne-a strălucit și nouă soarele libertății. De acum el va străluci în veac. Într-o întreagă sută de ani, noi o zi ca aceasta n-am mai avut. Azi e intrarea în Biserică; azi Basarabia noastră, ca un prunc nevinovat, intră în Biserica strălucită a vieții celei nouă. Țarismul ne-a furat limba și sufletul în biserică; în biserică și școli limba noastră era asuprită, dar iată că acum dreptatea vecinică a înviat acum, căci sufletul nu poate fi ferecat în lanțuri. Graiul nostru nu s-a stins și nici sufletul nostru n-a fost omorât. El a trăit în doinele noastre și în poveștile noastre de la țară; el a trăit în rugăciunile noastre către Dumnezeu. Când am fost azi la biserică și am auzit slujba în limba noastră veche și când am văzut acolo steagul nostru național înălțându-se, mi-am zis: de acum și steaua noastră se înalță și înălțată va rămâne deapururea, iar graiul nostru nu va mai fi batjocorit ca înainte. Căci, în adevăr, poporul nostru a fost până acum ca sapa din poezia lui Goga, despre care poetul spune:

Te-ai frânt de glia tuturora,
Dar n-ai săpat moșia Ta.

De acum înainte să fim stăpâni pe viață și pe soarta noastră. Fraților noștri de peste Nistru și celor de peste Carpați, să le ajute Dumnezeu să-și vadă și ei visul izbândit și autonomia îndeplinită, cum ne-o vedem noi astăzi pe a noastră. Cu cei de peste Nistru să fim uniți; să nu-i lăsăm să se piardă ci să-i strângem la sânul nostru. Să nu ne temem de greutățile pe care le vom întâmpina, și să fim ca cremenea, care, lovită de criță dă scântei de lumină. Să lucrăm așa ca să putem fii lumina tuturor noroadelor cu care locuim împreună și cu care trebuie să trăim în bună înțelegere. Dacă așa vom face, țara noastră va fi o țară fericită. Din inimă îi urez pentru viitor ca să trăiască. Să trăiască Sfatul Țării și să trăiască toate naționalitățile care sunt înfățișate în el!”

Ștabscăpitanul Bogos ca delegat al Comisariatului militar moldovenesc de pe lângă Sfatul Țării spune următoarele:

„Fraților, azi ne-a căzut cea din urmă peliță de pe ochii noștri. Acum vedem limpede. De azi înainte ne-am mântuit de sub robia grea de 100 de ani a țarismului. Azi din sufletul Moldovan au răsărit, ca prin minune, o mulțime de pietre scumpe. Voi sunteți aceste pietre scumpe, domnilor deputați. În numele Comisariatului militar vă zic: să trăiți la mulți ani! Noi, Comisariatul vremelnic, am purtat până acum grija ostașilor moldoveni, care veneau la noi și ne ziceau: luați-ne în brațele mamei noastre Basarabia și ne lăsați să ne încălzim la sânul ei. Noi am apărat atâtea țări străine, acum vrem să apărăm țara noastră, care ne e mai scumpă decât orice. Pe acești ostași dornici de a păzi țara de primejdie, noi i-am primit sub steagul național al regimentelor moldovenești. De acum sarcina frumoasă de a strânge pe toți moldovenii din toată Rusia în regimentele noastre naționale, trece în mâinile Sfatului Țării. Dumneavoastră trebuie să înfăptuiți de acum cugetele neamului nostru. Luați grabnice măsuri pentru a-i chema pe toți ai noștri acasă. De atâta vreme ei visează că se văd un popor liber. De-acum suntem liberi.

De acum glasul dumneavoastră trebuie să răsune în largul lumii strigând:

Veniți viteji apărători ai țării,
Veniți că sfânta zi a răsărit
E ziua mare a reînălțării
Drapelului de gloanțe zdrențuit
Veniți din toate unghiurile zării
Să cucerim ce-avem de cucerit!

Veniți fraților din întreaga Rusie, veniți să cucerim libertatea culturii moldovenești, pe care nici până astăzi nu o vedem!”

Cuvântarea căpitanului Bogos a fost urmată de aplauze zgomotoase.

Cel din urmă vorbitor a fost domnul Trofim care a vorbit în numele Adunării țărănești din ținutul Bălților, ținută la 19 noiembrie a.c.

„Vă aduc, fraților, un blid de nădejdi în Sfatul Țării de la țărănime. Ea va înființa norocirea norodului. Până acum am fost tare rău în Rusia, de acum trebuie să fie altfel: să purtăm cu toții greutățile în viața politică și în cea economică. Ideile acestea de dreptate trebuie să le traducă în fapte Sfatul Țării. Noi îl vom sprijini din toate puterile. Dar el trebuie să vie numai decât în ajutorul țărănimii, care e amenințată greu. În ținutul Bălților sunt două polcuri (regimente) de cazaci care au adus în comitetele lor o rezoluție că nu vor înceta de a face cele mai mari blăstămății, până ce nu le vor da drumul acasă! Ce se va alege de țărănimea noastră dacă o vom lăsa în ghearele dușmanilor? Cu toții așteaptă ajutor acum de la Sfatul Țării. Ajutați-o, fraților, acum în nevoia cea mare, și nu uitați nici după aceea de ea. Luminați-o și veți avea în ea cea mai mare putere, care va aduce fericirea Basarabiei.”

Sfârșitul ședinței

Cu aceasta, mântuindu-se șirul vorbitorilor, președintele Sfatului Țării aduce vii mulțumiri tuturor celor care au adus hiritisiri și-și arată bucuria că la această cea dintâi ședință a fost înfățișată întreaga Basarabie, cu toate noroadele ei, cu toate breslele și cu toate organizațiile ei. În acest chip Sfatul Țării este o adevărată icoană a dorințelor țării întregi. Cu încredințarea aceasta, el pășește voios spre îndeplinirea programului său, care este mântuirea țării de anarhie și ducerea ei la fericire.

Înainte de a ridicat ședința, președintele se întoarce către adunare și aduce prinosul său pomenirii a celor doi bravi fii ai Basarabiei, Simeon Murafa și Andrei Hodorogea, omorâți mișelește înainte de aceasta cu trei luni. Propune ca Sfatul să își arate prin sculare, durere sa. Deputații și publicul se ridică în picioare și zic: „În veci pomenirea lor.”

Și cu aceasta ședința începută la ceasurile 2 d.a., s-a închis la 8 ½ seara. O mulțime de deputați și de alți iubitor de neam s-au grăbit să felicite pe președintele pentru povățuirea înțeleaptă a ședinței și să-i ureze ca începutul frumos de astăzi să urmeze tot atât de plăcut până la sfârșitul sfârșitului.

Cea dintâi și cea mai frumoasă zi din viața Basarabiei libere s-a încheiat cu aceasta.

Banchetul

După ședință a urmat banchetul dat în onoarea deputaților. La acest banchet a fost poftită și Redacția gazetei noastre, fiind înconjurată de o deosebită dragoste. Deputatul G. Mare a spus un frumos toast în onoarea Ardelenilor și a celorlalți frați ai noștri. I-a răspuns redactorul nostru într-o cuvântare, în care a zugrăvit toate suferințele îndurate de noi înainte de război din partea ungurilor și în cursul războiului de la alți dușmani. Un alt deputat-soldat, în cuvinte înduioșătoare, ne-a spus că moldovenii, care de acum sunt slobozi, nu vor uita niciodată că leagănul lor e Ardealul și că ei au datoria să se intereseze de el și să-l ajute. Și până acum ei l-au ajutat. În marile lupte de la Mărășești au luptat umăr la umăr Moldoveni, Bucovineni, Ardeleni, Munteni și Macedoneni. Moldovenii nu se vor da îndărăt nici de aici încolo de la luptă pentru frații lor.

Banchetul s-a încheiat cu frumoasa cuvântare a unui profesor refugiat de peste Prut, care a arătat cum în toate vremurile, neamul nostru a fost una în cele sufletești.

Zi mare, neuitată în istoria Basarabiei! Fericiți suntem noi refugiații transilvăneni, că te-au apucat! Dar vom apuca noi, oare, și ziua cea mare, după care de o mie de ani așteptăm în zadar? Sau ne vom coborî și noi în mormânt tot așa de nemângâiați, ca și părinții, moșii și strămoșii noștri, lăsând drept moștenire copiilor noștri care cresc pe drumurile pribegiei, numai nădejdea înșelătoare care ne-a călăuzit pe noi?