Discurs Vasile Goldiș în sala tronului din 14 decembrie 1918

138

Discursul lui Vasile Goldiș în cadrul momentului festiv, desfășurat în sala tronului din Palatul Regal din București, din 14 decembrie 1918, cu prilejul înmânării actului de unire Regelui Ferdinand I.

Majestate,

Românii din Transilvania, Banat și Țara ungurească, adunați prin reprezentanții lor legali la Alba-Iulia, în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918, au decretat unirea lor și a acestor teritorii cu Regatul Român. Prin această unire, după aceea a Basarabiei, apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de a neamului românesc: Unirea într-un singur Stat a Tuturor Românilor.

Această unire este o pretențiune a istoriei, fiindcă neamul românesc dela zămislirea sa și până astăzi, a rămas unul și etnicește, posedând între aceleași margini geografice, pământul Daciei lui Traian.

Deci, îmbucătățirea lui sub diferite dominațiuni străine a fost o nedreptate a Istoriei.

Această nedreptate se înlătură astăzi.

Dar unirea tuturor Românilor într-un singur stat este totodată și o pretențiune a civilizațiunii omenești. Progresul acestei civilizațiuni pretinde comuniunea națiunilor într-o unire de ordin social superior, care să asigure libertatea și dreptatea deopotrivă pentru toate națiunile, mici și mari. Cu națiuni etnicește și geograficește unitare, dar politicește rupte în bucăți, această comuniune a națiunilor este o imposibilitate.

Deci, unirea tuturor Românilor într-un singur stat rectifică o mare greșeală a istoriei și se conformează necesităților civilizațiunii omenești. Tot astfel însă scopul istoric al acestei reuniuni integrale a națiunii române are să fie potrivit cauzei sale eficiente. Această unire pe deoparte ar trebui să înfăptuiască gradat egalitatea condițiunilor de viață pentru toți indivizii cari o alcătuiesc, pe de altă parte ea va trebui să se întemeieze pe principiu de libertate și egalei îndreptățiri a neamurilor.

Sire,

Unirea tuturor Românilor într-un singur stat a trebuit să vie. Ea s-a înfăptuit prin suferințe și sacrificii. Istoria se face prin legile țării, mai presus de orice putere omenească, dar obiectul și mijlocul acestei legi este bietul om muritor. Fericiți suntem noi, Românii de astăzi că prin noi, istoria săvârșește actul măreț al unirii tuturor Românilor într-un singur Stat și prea fericiți suntem că norocul tocmai acum a destinat Statului român domnirea unui Rege mare, care a înțeles chemarea sfântă a istoriei și s-a făcut luceafăr conducător al sufletului românesc.

Pentru aceea, Sire, noi Îți aducem pământul strămoșilor noștri, dar tot atunci Îți aducem și sufletele tuturor Românilor de azi cari trăiesc în Transilvania, Banat și Țara ungurească. Primește cu dragostea cu care Ți-o aducem, hotărârea de unire a celor țări, primește jurământul de fidelitate și omagiu celor 4 milioane de Români locuitori pe acel pământ și întinde asupra lor simțul puternic al Majestății Tale.

Patru milioane de Români, oțeliți prin suferințe și tari în credință ca stânca din munții dulcelui Ardeal, strigă azi în extaz de fericire:

Trăiască Majestatea Sa Regele Ferdinand Întâi,
Trăiască Majestatea Sa Regina Maria,
Trăiască scumpele odrasle ale Dinastiei române,
Trăiască, fericită în veci, România Mare!

După înmânarea actului unirii, Regele Ferdinand I ține o scurtă cuvântare.