Discursul lui Constantin Stere în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918

493

Discursul profesorului Constantin Stere în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918, ziua unirii Basarabiei cu România. Stere vorbește în limba română deputaților moldoveni și în limba rusă deputaților vorbitori de limbă rusă.

“Domnilor deputați, în viața omului, ca și a popoarelor întregi, momente așa de înălțătoare nu sunt multe. Sunt profund emoționat pentru încrederea, pe care mi-ați acordat-o, și pentru greaua sarcina pe care ați pus-o pe umerii mei, dar simt și o bucurie nesfârșită, că îmi dați ar posibilitatea de a lupta pentru dreptul și libertatea poporului, al cărui fiu sunt.

Gonit din țara mea natală prin puterea oarbă a despotului țar, astăzi eu iar sunt adus aici prin voința poporului eliberat.

Astăzi noi trebuie să hotărâm aceea ce va avea o importanță hotărâtoare, extraordinară, asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noștri o răspundere, pe care noi n-o putem ignora cu niciun fel de sofisme.

Nimeni, în afară de noi, n-are dreptul să vorbească și să hotărască ceva în numele poporului Basarabiei. Noi suntem aduși aici prin acel proces elementar istoric, care distruge temeliile cetăților și Bastiliei. Revoluția a adus la aceasta nu numai pe Ruși, ci și pe întreg poporul românesc.

Voi ați aprins acea făclie, de la a cărei flacără s-au aprins și au ars toate hârtiile cari împărțeau pe oameni în privilegiați și neprivilegiați; voi ați creat din poporul moldovenesc un popor care n-are alt privilegiu mai înalt decât acela al muncii.

Acuma sunteți chemați de istorie să duceți această flacăra sfântă dincolo ca să-i luminați tot așa pe frații voștri și să le rupeți lanțurile nedreptății de veacuri, achitând prin aceasta datoria voastră față de frați, cari au venit în ajutorul vostru în cel mai greu moment istoric (aplauze furtunoase).

Astăzi noi proclamăm drepturile poporului suveran nu numai aici, în Basarabia, ci și drepturile tuturor fraților noștri, oriunde ar fi ei.

Mulțumindu-vă pentru cinstea pe care mi-ați-o arătat prin alegere, astăzi după atâția ani de luptă, eu împreună cu voi iar voi merge la luptă cu aceeași hotărâre ca și 30 de ani în urmă, când încă tânăr am fost aruncat în pușcăria, care se înălța și astăzi acolo, ca o amintire a trecutului blestemat, de care noi astăzi ne-am despărțit pentru totdeauna” (Aplauze furtunoase pe băncile deputaților și în public. Deputații și publicul se scoală în picioare și-l ovaționează pe profesor).

După aceasta profesorul se adresează parlamentului în rusește:

“Domnilor deputați, în acest moment istoric, cari trebuie să ne ridice la nivelul acestei probleme, la care ne-a ridicat pe noi soarta, eu îmi voi permite să mă adresez acelora, care până acum au fost stăpânii situației, și nu s-au deprins cu gândul despre schimbarea acestei ordini. Domniile voastre ați auzit declarația pe care a făcut-o primul ministru, cum a înțeles el din discuțiile pe care el le-a avut cu diferiți reprezentanți ai parlamentului, dorința țării.

El a vorbit despre hotărârea poporului românesc și a guvernului românesc de a satisface dorințele domniilor voastre. Socot, că vorbesc cu domniile voastre, ca cu oameni care se conduc cu rațiunea oamenilor de stat, care înțeleg situația, și socot că sunt oameni care nu sunt mulțumiți cu hotărârea luată, dar eu vă rog să vă gândiți, în fața cărei dileme trebuie să stea statul român, dacă Sfatul Țării ar respinge ideea unirii?

Domnilor, se poate ca România să renunțe la drepturile sale istorice, la idealurile naționale și chiar la dreptul de viață, fiindcă fără a avea acces la mare, România nu poate trăi. Să presupunem că din dorința de a complace îndoielilor și conștiinței minorităților, guvernul român, devenind trădătorul întregului trecut al poporului românesc, ar renunța la aceasta. Ce are ieși din aceasta? Toate poftele vecinilor ar duce în mod inevitabil la aceea, că România, sacrificându-și viitorul poporului său, ar pune Basarabia în fața unei necesități crude: să fie ruptă în bucăți de către vecini.

Este admisibil aceasta pentru Basarabia? Și dacă România nu poate renunța nici la drepturile sale istorice, nici la idealurile naționale, nici la interesele de stat, care îi dictează să își găsească ieșire la mare, ea va fi nevoită să anexeze Basarabia fără consimțământul nostru, sau, bazându-se pe alte elemente ale societății, anume acele elemente, cari de multe ori în viață istorică a Basarabiei aveau singuri dreptul de a vorbi în numele ei.

Și dacă unirea s-ar face sub auspiciile elementelor doborâte de noi, la ce ar duce aceasta?

Tot sângele, toate suferințele din care a ieșit Basarabia liberă, ar fi zadarnice.

Această dilema dilemă, domnilor, stă înaintea noastră, și ca fiu al Basarabiei, eu zic, că o asemenea hotărâre ar pune asupra noastră o mare răspundere în fața urmașilor noștri, cărora poate le va fi sortit să trăiască din nou toată groaza trecutului nu prea îndepărtat. Poate oare un pretext oarecare, o oarecare creațiune logică să justifice această răspundere?

Fac apel, domnilor, la conștiința domniilor voastre, la răspunsul domniilor voastre”.

Mai departe, profesorul Stere, adresându-se în moldovenește către fracțiunea țărănească, continuă:

“Unul din reprezentanții minorităților, un Rus, a spus că dacă se va face unirea Basarabiei cu România, toate intelectualitatea rusească va pleca de aici. Eu respect acest sentiment, fiindcă toate sentimentele sunt legitime, dar omul la care sentimentele de legătură cu această țară sunt atât de slabe și șubrede, poate să aibă același mod de judecată, ca și populația băștinașă?

Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aici s-a născut, aici a fost acel cazan unde au fiert și s-au topit toate acele elemente, din cari s-a născut poporul român. Noi nu avem unde ne duce și pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastră.

Un veac fără sfârșit, noi, plecați, tăcuți, conștienți de slăbiciunea noastră, noi am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost interzisă, un veac întreg cartea în limba natală a fost persecutată, ca o otravă revoluționară; sacrificii imense făceau aceia care doreau să își însușească începuturile culturii naționale.

Și acuma, când noi voim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentanții minorităților n-au dreptul moral de a închide ușa în fața noastră. Nu uitați domnilor, că nu numai chestiunea dreptății naționale, ci și chestiunea dreptății sociale, cer să avem tăria și hotărârea de a lua asupra noastră răspunderea. Astăzi voi puteți da poporului pământul cerut de el în condițiunile acceptabile pentru el și nimeni nu poate garanta, că mâine voi veți putea avea această posibilitate.

Conștiința proprie domniilor voastre să vă lumineze”.