Discursul lui Iancu Flondor în ședința Consiliului Național din 25 noiembrie 1918

81

Răspunsul lui Iancu Flondor, șef al guvernului Bucovinei, ca răspuns la interpelarea deputatului Ion Candrea, în problema agrară a Bucovinei, în ședința Consiliului Național din 25 noiembrie 1918.

Înaltă Cameră! La interpelația d-lui Ion Candrea și consoți am onoarea să răspund în numele guvernului următoarele:

Răspunsul meu se îndreaptă către toți țăranii din Bucovina. Iată cinstiților gospodari adevărul curat:

Guvernul a hotărât din capul locului, fără îndemnul cuiva, să împlinească fără șovăire îndreptățita cerere a țăranilor de a-i înzestra cu pământ. Guvernului nu i-a trebuit învățătură din altă parte pentru a înțelege că acest lucru trebuie să se facă și fără întârziere.

E doară aproape de mintea omului, că în țările noastre țăranul e temelia statului și vorba aceea bine potrivită “opinca, talpa țării” nu e vorba goala, ci sfântul adevăr pentru că pământul, adică țăranul cu munca lui hrănește pe toți ceilalți.

Dacă țăranii noștri bucovineni au săvârșit și o altă faptă și mai mare. Ei ne-au scăpat datinele, legea și limba strămoșilor noștri. Numai țăranilor, nici decum boierilor, sau domnilor avem să le mulțumim, dacă țara aceasta după o vitregă stăpânire străină de peste 140 de ani se poate întoarce iară la mama ei.

Cinstiților gospodari aceste ce vă spun e gândul curat al guvernului. M-a ferit D-zeu până acuma de necinste și mă știe toată țara, că mai degrabă îmi va seca limba, decât să treacă pe buzele mele o făgăduință deșartă.

Trebuie să mă credeți, dacă vă juruiesc înaintea Camerei și lumii întregi, că se vor înzestra țăranii cu pământ. Toate pregătirile s-au început și se lucrează zilnic pentru a face un lucru bun și temeinic.

Astăzi unde am sfârșit socoteala vă pot spune hotărât, că vom împărți din moșiile proprietarilor și a fondului bisericesc peste șaizeci mii de fălci la țărani.

Dară, cinstiților gospodari, d-voastră și fiecare om cu un mințile întregi va înțelege lesne, că un lucru atât de mare nu se poate face nici într-o săptămână nici în două. Luam pildă, ca un om la țară vrea să vândă numai zece prăjini din locul lui, oare câte zile îi trebuie până se învoiește cu prețul, până vine inginerul la fața locului sa-i tragă hatul, până-i face plănuțul, până se curăță locul de tabule (Grundbuch, cum îi spun nemții), care până face contractul și în sfârșit să isprăvește toată trebușoara. Gândiți-vă dar, câtă muncă trebuie pentru a pregăti o parcelare de mii și mii de fălci la mii și mii de oameni. Nu uitați, că trebuie și bani, mulți bani, multe milioane. La aceasta mai vine, că moscalii au nimicit multe tabule, care trebuie înoite.

Lucrul acesta trebuie să fie și bine chibzuit și făcut cu dreptate, căci nu se poate ca să mănânce Stan numai smântână iar Bran chișliacul; nu se poate unul să capete numai pământ de frunte – de păpușoi – și altul bahnă unde crește numai pipirig.

Vedeți dară, cinstiților gospodari, trebuie puțină răbdare. Unde au așteptat oamenii 140 de ani, chinuiți de-o stăpânire străină, e oare așa de mare jertfa, dacă vă cerem să mai răbdați puține luni? Și așa e vreme de iarnă unde nu se poate lucra pământul.

Guvernul se leagă prin cuvântul meu, că până-n toamna viitoare totul va fi isprăvit.

Fiind acum la cuvânt trebuie să vă mai spun ceva:

Ne doare, ne doare așa, cum îl doare pe-un tată iubitor, văzând că fiul lui se alunecă pe-o cale rătăcită. Ne doare, că, ei colea pe la sat sa alunecă oamenii la nelegiuiri.

Guvernul știe bine ce se petrece și cine-s aceia, care – parte de dorință de-a se căpătui, parte de neștiință și buiecie – se abat de la calea dreptății. Poporul la țară, brut cum îi el, se ia după ei. Ce-i drept, numai aici colea, căci oamenii așezați și cinstiți se feresc de astfel de lucruri.

Cum zic ici colea se lasă oamenii îndemnați de cei netrebnici la nelegiuiri. Ei se apucă a împărțit locuri străine întreolaltă. Ei vor să ieie cu puterea ce nu-i al lor, cu toate că știu ei bine, că inginerul și împărțirea lor nu va rămânea. Ei fac numai de râsul lumii.

Cinstiților gospodari! Domnul nostru Iisus Christos a cuvântat către Apostolul Petru, care a scos sabia pentru a-l apăra: “Bagă sabia în teacă, căci cine scoate sabia, de sabie va muri”.

Oamenii de la țară să ieie bine aminte acele cuvinte, căci cine cearcă să iei cu putere un lucru străini, prin putere va pierde și averea sa. Nemții cu împăratul lor în frunte simțesc acum amar adevărul acestor cuvinte.

Dar avem o pildă și mai bună, dacă ne uităm ce s-a petrecut în anul acesta în Rusia la muscali. Și acolo au început oamenii a prăda și a împărți pământuri străine cu putere. Și ce s-a ales din vălmășagul acesta?

Dintâi au prădat la alții și la urmă au început ca să lupte întreolaltă. S-au omorât mii și mii unii pe alții, au pustiit mii de sate, a fost strașnică jale, multă vărsare de sânge, și la urma urmelor au trebuit să intre armata americană, engleză, franceză și japoneză pentru a face întru câtva rânduială. Din locurile cele, care le-au luat cu putere nu s-a ales nimica, căci li se iau înapoi. Pagubele sunt așa de mari, că te-ai mira, dacă se vor mai ridica cândva așa cum au fost sărmanii oameni. Căci nu s-a mai pomenit de când e lumea, să aibă omul noroc – adică Doamne ajută – dacă a călcat la cele 10 porunci. Nicicând nu poate să fie o nedreptate temelia dreptății.

Care îi dă mâna să se bucure omul în tihnă de acel pământ străin, pe care l-a luat cu putere, știind bine, că nu-i al lui.

Îl va târli el?

Îl va lucra el?

Va munci el cu tragere de inimă?

Nu! Pentru că simte bine, că n-a ridica el pânea care a semănat-o. Nu-i mai frumos, mai bine și mai cinstit să ieie omul în stăpânire locul, care i se cade după lege, știind că-i al lui cu dreptate; ca nu-i poate lua nimeni, că-i a lui de veci și va rămânea copiilor și nepoților!

Vedeți – cinstiților gospodari – că aicea nu încape întrebare. Să va mai zic la sfârșit o vorbă retezată.

Guvernul își va împlini juruința dată, dară mai avem noi și datorința de-a griji și pentru pacea și buna rânduială în țară.

Noi avem și puterea de-a pedepsi pe cei vinovați și amară va fi tânguirea.

Dacă n-am făcut-o, până în ziua de astăzi, e pentru că așteptăm să se dezmeticească cei rătăciți. Așteptăm cum așteaptă acel tată, ca să se încumințească fiul lui ascultând de povețele tatei. Dacă și tatăl, dacă a vedea că toate vorbele lui sunt în zadar, că nu vrea să asculte în ruptul capului, atunci și el în sfârșit, a trebuit cu durere să-l pedepsească aspru.

Doresc din adâncul sufletului să nu se ajungă până-ntr-acolo, căci pare-mi-se că s-a săturat lumea de nenorociri și vărsări de sânge.

Țăranii să nu creadă cumva, că ne vor înfricoșa. Nu noi, ci aceia vor duce fiica oamenilor, care nu duc frica lui Dumnezeu.

Rog înalta cameră să binevoiască a lua la cunoștință acest răspuns al guvernului privitor la interpelarea d-lor Ioan Candrea și consoți.