Discursul lui Ion Inculeț rostit în Parlamentul român din 25 iunie 1918

192

Discursul lui Ion Inculeț rostit în Parlamentul român, despre împrejurările proclamării unirii Basarabiei cu România. Cuvintele lui Inculeț reprezintă și o radiografie a stării de fapt din Basarabia, la momentul unirii cu România.

(Fragment)

Vă atrag atențiunea că în Basarabia moldovenii sunt aproape 70%, poate mai puțin, dar aproape 70%; toți românii aceștia, toți moldovenii aceștia, mai cu seamă sunt țărani, pătura conducătoare mai toată este străină. Proprietarii mai toți sunt străini, funcționarii mai toți sunt străini, meseriașii mai tot sunt străini, așa că moldovenii nu puteau să aibă consimțământul lor, nu puteau să aibă concursul păturii conducătoare în mișcarea națională. Aceasta a fost nenorocirea noastră. Dar țărănimea, norodul basarabean a știut să-și găsească drumul. Când a văzut că Rusia se risipește, când a văzut că din Rusia mare cad bucăți ici și colo, și-a lua soarta lui în mâini și a înființat Sfatul Țării.

Și mult doresc ca adunarea noastră să se cheme nu cameră, dar tot Sfatul Țării. (Aplauze prelungite)

Cum a fost alcătuit Sfatul Țării? Întâiu s-au adunat ostașii români de pe tot frontul la Chișinău, în octombrie 1917, s-au adunat aproape 800 și au hotărât că Basarabia trebuie să fie autonomă. Congresul acela al ostașilor români-basarabeni a lăsat un Comitet de 45 de oameni pentru organizarea Sfatului Țării. După aceea, a fost un Congres țărănesc, în noiembrie, care a lăsat pentru Sfatul Țării 30 de oameni. Acești 75 au fost pietrele cele dintâi ale Sfatului Țării. La 21 noiembrie Sfatul Țării a fost deschis. Eu am avut noroc să fiu ales primul președinte al Sfatului Țării în Basarabia. (Aplauze prelungite. Ovațiuni)

După aceea, lucrurile au mers repede, nu vreau să vă spun cu de-amănuntul, nu vreau să vă țin mult atențiunea d-voastră.

La 6 decembrie, prin declarațiunea Sfatului Țării, noi ne-am declarat autonomi, făcând tot parte din Rusia. La 24 Ianuarie 1918 ne-am declarat ca Republică Moldovenească independentă. Declarațiunea de la 24 ianuarie noi am făcut așa ca să fie tot în ziua aceea când a fost Unirea Moldovei cu Muntenia. (Aplauze prelungite. Ovațiuni). Declarațiunea de la 24 ianuarie era pasul hotărâtor care ne-a rupt de la Rusia pentru totdeauna și care ne ducea la alipirea cu România. (Aplauze furtunoase. Ovațiuni)

Țin să vă lămuresc și altă chestiune. În decembrie noi ne aflam într-o situație foarte grea, frontul rus de aici, cum se vedea, prindea să nu mai existe. Trupele rusești, câte o companie, câte un batalion, câte un regiment, treceau ca niște sălbatici prin țara noastră, stricând și dărâmând tot ce întâlneau în drumul lor. Mulți învinovățesc pe țăranii noștri. Dar vă asigur, d-lor, că toate stricăciunile care s-au făcut în Basarabia – eu le cunosc foarte bine, fiindcă în timpul acela eram ajutor al comisarului guvernator – stricăciunile s-au făcut în modul acesta.

Economiile și gospodăriile, 90% din cazuri, au fost astfel distruse. Venea câte o bandă de soldați bolșevici la o economie, luau și închideau pe proprietari dacă-i găseau, dar, în cele mai multe cazuri, proprietarii își părăseau gospodăriile. Soldații furau bani, aur, argint, ce mai găseau acolo, dădeau foc la economii și pe urmă se duceau în sat și spuneau la țărani: băieți, veniți și luați, iată a venit decretul lui Kerenski sau a lui Troitzki ca să luați tot ce a mai rămas. Și țăranii, sărmanii, se lăcomeau, gândind că pot să profite. Dar vă atrag atenția d-voastră că ei nu sunt așa de mult vinovați, fiindcă nu iei începeau să distrugă. Noi, Sfatul Țării, luptam cât puteam în contra stricăciunilor, trimițând pe membrii Sfatului Țării și comisari special, luând toate măsurile ca să convingem pe noroc că nu trebuie stricat nimic, căci aceasta este bogăția noastră, munca noastră, care trebuie păstrată cu toată strășnicia.

Și iată, noi ne aflam într-o așa stare când credeam că toată Basarabia va fi distrusă. În județul Hotinului, două corpuri de armată rusești, care erau trimise de pe frontul român nu știu unde, mi se pare la Dvine, rămăsese în Basarabia. Se așezase acolo și le plăcea foarte mult, fiindcă soldații ruși știau că Basarabia e o țară frumoasă și bogată. Două luni de zile au stat și vă spun că au adus județul Hotinului la așa o stare, că acolo nu a mai rămas nimic. Asvârleau până și sicriele cu cadavre și le dădeau foc.

În timpul acesta ce trebuia să facem noi? Către cine trebuia să ne adresăm? D-voastră bine înțelegeți că nu puteam să ne adresăm decât numai la mama noastră, la România. (Aplauze prelungite. Ovațiuni)

Și noi ne-am adresat, și ajutorul l-am primit, deși foarte ne temeam ca în loc de trupe române să nu vină un tăvălug de trupe rusești, care să fi putut să ne strice toată țara noastră; dar trupele române au venit la timp. Dacă ar fi întârziat dl general Broșteanu – îl văd aci – cel puțin o zi, poate nu aș fi avut fericirea să fiu aici să vorbesc în fața d-voastră, căci starea în Chișinău era așa că peste o zi, două trebuiau să fie arestate toate inteligențele, trebuia să fie alungat Sfatul Țării, și s-ar fi întâmplat în Chișinău tot ceea ce s-a întâmplat la Odesa, Kiev și alte orașe. Noi am fost salvați. Sfatul Țării nici o zi nu a fost ca să nu lucreze. Aceasta mulțumită trupelor frățești, care au venit la timp. (Aplauze prelungite)

Aici, d-lor, s-a vorbit mult cine a făcut unirea?

Au făcut mult, au lucrat înțelegând starea lucrurilor, d-nii Marghiloman și Arion. Cred că nu era destul. A trebuit încă și lucrul nostru. Și la noi, Sfatul Țării, unirea era pregătită, cum am mai spus, de la 24 ianuarie. Când noi am venit prima oară la Iași, la domnul General Averescu, care era prim-ministru, l-am întrebat dacă este momentul pentru Unire și el ne-a răspuns că nu este momentul, că Basarabia trebuie să fie încă republică independentă, și când am venit a doua oară, fiind d-nii Marghiloman și Arion la putere, în ședința aceea istorică despre care dl Arion ne-a spus că a fost cea mai frumoasă ședință din viața lui, am primit răspuns că timpul a venit. (Aplauze prelungite) Că momentul este de față și Unirea trebuie făcută cât mai degrabă. Noi am plecat la Chișinău. La 26 martie a venit acolo dl Marghiloman, și la 27 martie visul românilor basarabeni, cel mai frumos, s-a împlinit. (Aplauze prelungite și repetate)

Dar, unindu-ne, noi ne-am cerut autonomia. De ce, d-lor, ne-am cerut autonomia? Nu de aceea că noi eram răi români. Tot dl Arion poate să vă spună, în ședința istorică noi ne-am arătat ca niște români foarte buni; ba chiar încă aveam pretenția că noi suntem mai buni ca dumnealor. (Aplauze)

Căci noi întrebam: bine, d-voastră ziceți că a venit momentul să faceți Unirea, dar aveți destul sprijin pentru aceasta? Nu cumva, făcând noi Unirea, vom face ca Basarabia să fie despărțită? Fiindcă atuncia erau zvonuri că dacă facem Unirea acum, apoi Ukraina ia Akermanul (Cetatea Albă) și Hotinul și numai partea Basarabiei locuită mai mult cu români trece la România. Și ziceam dlui Marghiloman și dlui Arion: noi, când vă punem această întrebare, avem în vederea noastră folosul nu numai al basarabenilor, dar, mai întâiu și mai întâiu al întregului popor român. Acesta era în scopul nostru, aceasta era convingerea noastră că noi trebuie mai întâi să lucrăm pentru folosul întregului norod românesc.

Și când noi ne-am convins că nu aveam să pierdem nimic din Basarabia, atunci unirea a fost hotărâtă.

Mare bucurie, dlor, a fost la 27 martie, mulți plângeau de fericire și bucurie.

Și ne-am mai unit păstrându-ne autonomia, nu de aceea că eram răi români, dar din alte puncte de vedere. Și punctele acestea de vedere sunt următoarele:

Întâi, din punctul de vedere internațional. Chestiunea aceasta eu nu voi dezvolta aici, dar să vă spun că Ukraina făcea presiune și cerea, nici mai mult nici mai puțin, decât să încorporeze Basarabia ca să-i păstreze autonomia. Ei, dar noi am fost și suntem convinși că mai bine ne-a păstra autonomia noastră România și nu avem nici o nevoie de autonomia făgăduită de Ukraina. (Aplauze prelungite)

Al doilea, dlor, noi fiind sub jugul rusesc foarte sever, foarte greu, fiindcă 100 și mai bine de ani am trăit în alte condițiuni, în alte împrejurări, avem mai multe deosebiri. Și fiind multe osebirile acestea, nu puteam să ne unificăm deodată. Osebirile acestea pot să fie șterse încetul cu încetul. (Aplauze) Pentru aceasta d-voastră trebuie să vă apropiați de Basarabia și Basarabia trebuie să se apropie de d-voastră. (Aplauze) Și cred că d-voastră mai mulți pași aveți să faceți către Basarabia decât Basarabia către d-voastră. Acum să vă spun cum este starea acolo. Eu nu am să fac aprecieri, ci numai să constat, iar concluzia o veți trage d-voastră.

Dlor, aici se vorbește de descentralizare. La noi descentralizarea există. Să vă spun în puține cuvinte cum e făcută la noi această descentralizare. La noi încă de sub țar – și dintre toți țarii răi ai Rusiei a fost unul mai bun, Alexandru al doilea – de sub țarul Alexandru al doilea sunt așa-numite zemstve. Nu găsesc un cuvânt special care să traducă exact în românește această vorbă. Zemstva era în județ și în gubernie: Basarabia era o gubernie rusească.

Stăpânirea vremelnică a primului ministru Lvov a introdus zemstva și la voloste, cinci sau șase sate formează o voloste, care ar echivala cu o plasă din România: 10-15 voloste formează un județ. În Basarabia sunt 9 județe. La voloste se aleg prin vot universal 15-25 membri, care formează Adunarea zemstvei de voloste. Acești 15-25 de oameni formează un mic parlament, și adunarea aceasta alege un guvern de 3-4 oameni, care se cheamă Uprava și poartă toată gospodăria volostei. Așa și în județ, iarăși prin vot universal, se aleg 45 până la 55 de oameni care formează zemstva județeană. Adunarea aceasta – un mic parlament – alege pentru 3 ani un guvern care se cheamă Uezdanaia Zemscaia Uprava, ce poartă toată gospodăria județului.

Care este competența acestor zemstve?

După legile rusești, și mai ales după legea stăpânirii vremelnice a lui Lvov și Kerenski, zemstvele poartă întreaga gospodărie a volostei și județului.

Construirea de școli, spitale, căile de comunicație și întreținerea lor, cultura pământului, a viței de vie, creșterea vitelor intră în atribuțiile zemstvei și a organelor ei executive. Într-un cuvânt, toată viața culturală și economică se află în mâinile zemstvei. Reprezentantul guvernului n-are dreptul să se amestece în hotărârile zemstvei. El trebuie să ia seama numai ca toate lucrurile să fie făcute conform cu legile, și dacă el vede că nu s-a procedat potrivit legii, nu întărește hotărârile zemstvei, dar nici nu are voie să schimbe. Hotărârea merge la sfatul directorilor, care nici el nu are voie să schimbe, ci numai consfințește ceea ce a făcut prefectul. Chestiunea merge atunci la Tribunalul Administrativ, care judecă și hotărăște dacă a fost hotărârea conformă cu legea sau nu.

În același chip se duce și gospodăria la orașe, care își aleg o adunare de 30-50 de membri, numită Dumă. Primarul este ales de Dumă.

Iată cum stă, d-lor la noi descentralizarea, și asta este deosebirea mare dintre noi și d-avoastră. Și dacă avem noi ceva bun, aceasta zemstvelor o datorăm. Noi, basarabenii, suntem cu toții convinși că, de pildă, oamenii de la Huși, de la Botoșani, mai bine știu ce-i doare pe dânșii și mai bine înțeleg starea lucrurilor de pe loc, decât cei din București, și mai bine pot să poarte gospodăria județului sau a plășei lor. (Aplauze prelungite)

Altă deosebire, d-lor, este votul universal. Votul universal direct, secret, egal cu reprezentanța minorităților a fost aplicat pentru prima dată când au fost alegerile la Constituanta rusească, care, cum d-voastră știți, a existat numai o singură zi, la alegerile acelea au votat și bărbații și femeile care aveau mai mult de 21 de ani, cu câteva excepții. Deși alegerile nu erau obligatorii, la diferite voloste au votat de la 30-95% din populație. Noi, basarabenii, am fost obligați să trimitem la Constituantă 13 deputați, și eu am fost ales pe lista țăranilor cel dintâi, primind câteva sute de mii de voturi. După aceea, a fost aplicat votul universal la alegerile de zemstve și orașe. Acum la noi ființează în toate județele zemstve de voloste și de județe, alese prin votul universal. Ce ne va da votul universal încă nu putem să precizăm. Legea prevede că organele alese până acuma vor dura numai până la 1 ianuarie 1919. După aceea se vor face alegeri, bineînțeles, iar cu votul universal, și chiar dacă acum nu s-au făcut bine alegerile, a doua alegere, cred, se va face în mai bune condițiuni, dând astfel cele mai frumoase rezultate.

A treia deosebire este chestiunea agrară.

Iată cum stă la noi în chestiunea agrară. Cum v-am spus, la noi, pătura conducătoare și în același timp proprietarii sunt mai mulți străini: armeni, bulgari, greci, ruși, ukrainieni și foarte puțini moldoveni. Când au venit trupele române, ei au sperat că au să aibă de la dânsele cel mai mare concurs, dar s-au înșelat, pentru că trupele române au văzut temelia țării în țăranul moldovean. Când erau bolșevicii stăpâni, mai toți proprietarii și-au lăsat moșiile și pământul a rămas fără ca cineva să se ocupe de dânsul. Atunci, Sfatul Țării și-a propus scop nu să rezolve pe deplin chestiunea agrară, dar și-a pus în scop ca tot pământul care există în Basarabia să fie arat și semănat. Și la 20 februarie, dacă nu mă înșel, Sfatul Țării a întocmit instrucțiuni în așa fel, că înființează în fiecare voloste un comitet în care intră vreo câțiva membri de la voloste, intră proprietari, agronomi, judecătorul de pace și reprezentantul guvernului. Comitetul acesta dă pământ la acei care pot să-l lucreze. Prețul arendei se fixează de Sfatul Țării. Dând pământul, comitetul întreabă pe proprietar: d-le, cât poți lucra? Spune: ”pot lucra atât”. Atât îți las. Întreabă pe un țăran: “cât poți lucra?” pot lucra atât, și ia de la dânsul iscălitură că dacă el a dorit să ia atât și nu a lucrat, atunci să plătească o amendă de 100 de ruble de disetină.

Prin așa măsuri, domnilor, – și aș fi foarte fericit dacă mai mulți dintre d-voastră și mai mult timp ați călătorit prin Basarabia, sa o cunoașteți mai bine – la noi în Basarabia nu a rămas nici o palmă de pământ nearat și nesemănat.

E semănat, domnilor, mai mult decât a trebuit să fi semănat, așa că mai nu a rămas pășune. Țăranul și-a făcut datoria și credem că și-a meritat dreptul la pământ. Drept este că recolta e proastă, dar aceasta nu e de la dânsul, ci de la Dumnezeu. Țăranul a meritat să-i dăm reforma agrară cea mai largă. Reforma se lucrează în Sfatul Țării și cred că până la ianuarie anul viitor va putea fi pregătită. Și aceasta intră în condițiunile unirii ca chestiunea agrară să fie lucrată, hotărâtă de Sfatul Țării. Rezolvarea acestei chestiuni de către Sfatul Țării va fi recunoscută de guvernul central.

Iată, dlor, ce deosebiri sunt între noi, basarabenii și d-voastră.

Acum trec la starea actuală în Basarabia. Să vă spun că nemulțumiți sunt foarte mulți, dar nu este vina noastră, nici a noastră, a basarabenilor, nici a d-voastră, a românilor de dincoace de Prut. Vina trebuie să o căutam în timpurile grele ce ne este dat să trăim și mai ales nenorociți suntem, pentru că Dumnezeu – cum a spus dl Arion – ne-a dat prea mult soare și prea puțină ploaie. A fost și oleacă de vină, dar vinovați au fost nu cei mari, și cei mai mici.

Să luăm pătura țărănească.

Nu sunt mulțumiți țăranii. De ce nu sunt mulțumiți? Ei nu sunt mulțumiți de aceea că sunt obijduiți și că se fac rechizițiuni. Dar, dlor, puteam noi să nu facem rechizițiuni? Nu puteam. Trebuia să le facem, căci trebuia hrănită armata, trebuiau hrănite orașele. Și când îi spui țăranului, când îl lămurești, el înțelege că rechizițiuni trebuie să fie făcute. Dar cum făcute? Iată unde este chestiunea. Cum făcute? Și să vă spun că au fost multe greșeli care s-au făcut în multe locuri și, iarăși, dlor, sunt vinovați aici nu cei mari.

Constat că nu sunt vinovați sunt nici de un fel guvernul, generalii, coloneii, dar sunt vinovați cei mici, cei care execută, care se duc la țară și fac rechizițiuni cu bătăi și silnicii.