Discurs Ștefan Cicio Pop, Alba Iulia, 1 decembrie 1918

170

Discursul lui Ștefan Cicio Pop rostit în deschiderea Adunării Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

Onorată Adunare Generală Națională,

Marele Sfat Național în ședința din 7/20 noiembrie a hotărât să convoace Adunarea Națională a națiunii Române din Ardeal, Banat și Țara Ungurească. Locul cel mai potrivit pentru această adunare este Alba-Iulia, această Mecă a românismului, unde zac moaștele celor mai mari Martiri ai noștri: Horia, Cloșca și Crișan, loc sfânt pentru întreaga suflare românească. Fraților, acestea sunt momente înălțătoare, istorice și cine ar putea găsi cuvintele care să zugrăvească tablourile ce le vedem și interpreta sentimentele ce le avem?

Cine putea să creadă că o să se schimbe astfel împrejurările după ani ani de răsboiu? Soldații noștri, la începutul răsboiului erau ademeniți că România va ține cu noi. Răsboiul a început cu minciună și guvernele ungurești monopolizau pentru armata maghiară toată gloria armelor (strigăte: blestem pe ei). Voi popi și dascăli ați fost acuzați că subminați poporul și ca ați trimis în țară pe Lucaciu și Goga (să le fie rușine pentru astfel de acuze). În Banat au fost mulți români deținuți și internați deodată cu sârbii. Mama noastră România (trăiască România, aplauze furtunoase) n-a mai putut suferi atâtea dureri ale fiilor de peste Carpați și a trecut granița (aclamări). Cu pietate și smerenie ne închinăm acelor factori care au venit într- ajutorul nostru (trăiască). Preoții și intelectualii noștri au fost duși în lanțuri. Clujul cunoaște Golgota (5.000 de români așa-i). Mărginenilor li s-au răpit averile, li s-au înmulțit datoriile, ca să se acopere cheltuielile unui răsboiu mizerabili (așa-i). Nu mai putem suferi această viață de robi. Nu mai suferim. (Trăiască Consiliul, să ne elibereze armata română)… Voim libera dispunere a fiecărui popor asupra sorții sale și voim ca această liberă dispunere să nu fie frază… La noi nu s-a putut rosti cuvântul liber, în fiecare comună ne conduceau alții, în parlament ne strigau: ștreang vouă (strigăte: ștreang lor). Când învingeau se adunau în dietă și făureau legi silnice contra națiunilor nemaghiare, iar când le mergea rău mai scriau și câte o carte mitropoliților noștri (râsete, aplauze).

Trebuia să vină de debaclul; 80 procente din monarhie se rugau: Doamne bate pe stăpânii noștri! Nu se putea să învingă crima. În vara anului acestuia trebuia să se schimbe situația: Tu, Piave, ai fost prima cu valurile tale… (aplauze prelungite) Glorioasa națiune franceză (ura, trăiască Franța, aplauze de câteva minute)… cu sora noastră dulce Italia (trăiască), au dus steagul dreptății la învingere… S-a prăvălit zidul putred… căci a fost întemeiat pe minciună, pe tiranie, (așa-i), pe cele mai josnice interese, trebuia să se prăbușească cu legi, cu împărați cu tot (așa-i, trăiască, aplauze prelungite).

Domnilor, Consiliul Național Român la timp potrivit și-a fixat atitudinea, iar prin glasul domnului deputat Dr. Alexandru Vaida (trăiască) a adus la cunoștința lumii întregi că noi voim să uzăm de dreptul de liberă dispunere; am declarat că nu mai recunoaștem parlamentul și guvernul maghiar și că voim, singuri, neinfluențați de puteri străine, să ne organizăm în Stat liber și coordonat.

Evenimentele, apoi, se precipitară repede. Se publică scrisoarea cu solia lui Wilson (trăiască) în care se spune că marele președinte față de jertfele mari aduse de România, îi recunoaște toate revendicările, îi recunoaște dreptul la o unitate națională (Trăiască România, aplauze frenetice)… Ce-a urmat a fost desvoltarea logică a evenimentelor. În momentul psihologic potrivit ne-am hotărât să luăm în stăpânire imperiul întregului teritoriu românesc. Dușmanii noștri nu ne-au recunoscut acest drept și ne-au aruncat acuze că noi nu dăm bunătăți poporului (râsete, nu ne trebuie, să și le ție ei!). Ne-am văzut nevoiți să facem manifest către popoarele lumii.

(Ștefan Cicio Pop citește ultimele două pasaje din Manifestul Marelui Sfat al Națiunii Române din 18 noiembrie 1918, publicul izbucnește în urale și aprobări unanime).

Cu acest manifest Consiliul Național Român și-a împlinit chemarea sa față de națiunea română. El își depune mandatul în mâinile Națiunii române. Acum, voi, reprezentanți ai poporului, sunteți chemați să vă spuneți cuvântul (aplauzele durează câteva minute). Venim înaintea voastră ținând cont de mandatul nostru și declarăm că poporul românesc este matur, își cunoaște chemarea sublimă în lumea civilizată (trăiască, aplauze, vrem unirea tuturor românilor). Propunerile le va face comitetul provizor. Cu sfială vă salut pe voi reprezentanți ai poporului român, salut cu dragoste pe reprezentanții României, cari nu vreau să facă politică și cărora nu vreau să le spun numele, pe reprezentanții Basarabiei: vicepreședintele Sfatului Țării pe Pantelimon Halipa, pe delegatul Cazacliu, pe reprezentantul Bucovinei, profesorul Alecu Procopovici. Salut corpul Voluntarilor din Transilvania și Ungaria cu sediul în Iași, pe dr. Victor Deleu, Vasile Osvadă, Vasinca, Eugen Goga și Bihoreanu.

Eu mi-am îndeplinit misiunea, Dumnezeu să ne dea înțelepciunea ca să aducem hotărâri bune!

Numesc de notari ad-hoc pe domnii dr. Laurențiu Oanea și dr. Sever Miclea, iar de raportor al Comisiunii de verificare pe dr. Ioan Suciu. Dau cuvântul domnului raportor. (Raportul lui Ion Suciu)