Discursuri la comemorarea Marii Uniri, anul 1926

262

Discursuri la comemorarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, citite în Camera Deputaților în 3 decembrie 1926 și în Senat în 1 decembrie 1926.

Fragmente din discursul lui Vasile Goldis

Astăzi se împlinesc opt ani de zile de când în cetatea istorică a lui Mihai Viteazul, din Alba Iulia, Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, întruniți prin reprezentanții lor îndreptățiți, a decretat unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.

Prin actul acesta s-a întrupat, integral și definitiv, visul de veacuri al strămoșilor noștri: unitatea tuturor românilor într-un singur stat național. Istoria a răsplătit astfel, îndelunga răbdare, cumințenia, vitejia și credința coloniștilor lui Traian, care au fost așezați aici sentinelă a genului latin, întemeind, pentru omenire, o nouă cetate a civilizațiunii.

În sufletul său, cu acest germen al latinității, care reprezintă în lume dreptatea și libertatea, neamul nostru a îndurat toate năvălirile barbare și a vărsat îmbelșugat sânge pentru Hristos, a răbdat să fie tras pe roată pentru dreptate și aproape 18 veacuri de-a rândul, în fața tuturor împilărilor și opresiunilor, cu îndârjire fără seamăn în istorie, și-a păstrat ființa sa etnică românească.

Alba Iulia este o zală strălucitoare în salba gloriei românești!

[…]

În această sfântă zi, simțim în sufletul nostru pulsul istorie care face dreptate neamurilor în măsura vredniciilor proprii.

Din vrednicia neamului nostru a răsărit România Nouă, ca un scut desăvârșit al ființei noastre românești, ca un far de lumină și nădejde al dreptății și libertății între soare apune și răsărit.

Vasile Goldis
(Discurs Senat, 1 decembrie 1926)

Fragmente din discursul lui N. Costăchescu

Să aducem o pioasă amintire înaintașilor care au pregătit ziua de 1 Decembrie de la Alba Iulia. Înaintașilor, atât celor de peste Carpați, cât și celor din Vechiul Regat, care strângeau ca într-un sâmbure toate sufletele românești, tuturor fără distincțiune, se cuvine astăzi să plecăm genunchii noștri în fața amintirii lor și cu adâncă smerenie să spunem: să le fie amintirea veșnică.

[…]

Alba Iulia reprezintă pentru noi o culme în mersul ascendent al poporului românesc. Pe suișul greu al unui munte, călătorul se oprește din culme în culme, privind în urmă la care a străbătută, căutând să se reconforteze pentru restul drumului. Aceasta reprezintă în mersul ascendent al istoriei poporului român, o culme de regenerare, de reconfortare, aceasta este Alba Iulia în sufletul nostru.

Prin urmare, să uităm totul domnilor și într-un gând cu toții se zicem: Să trăiască Alba Iulia! Să trăiască Unirea pentru totdeauna.

N. Costăchescu
(Discurs Senat, 1 decembrie 1926)

Fragmente din discursul lui Ermil Pangratti

Când s-a dezlănțuit războiul mondial, nimeni nu avea iluzia că va vedea idealul nostru întreg realizat. Așa cum soldatul răspunde la apelul tunului, tot așa ținuturile dunărene s-au dus la apelul fraților care sufereau subjugați de zeci de veacuri sub dominațiuni vitregi ale marilor împărății opresoare care ne înconjurau din toate părțile. Nu așteptam răsplata sforțărilor noastre. Sforțările noastre întreceau cu multe puterile noastre; erau o încurcare cvasinebunească. Pe un front care se întindea aproape 2.000 de km, la Sud, la Vest, la Nord și din nenorocirea defecțiunii rusești, și la răsărit nu aveam decât inamici și totuși ne-am dus să facem jertfa cea mare, fiindcă datoria de sânge, datoria de patriotism o cerea și o ordona.

Această jertfă a fost răsplătită peste măsura speranțelor noastre. Rând pe rând, membre sfâșiate din trupul României, Basarabia, Bucovina, în sfârșit, Ardealul, au venit să se unească cu patria mumă, să se unească într-o unire așa de admirabilă, că poate fi dată ca exemplu tuturor popoarelor care au întregit naționalitățile lor după războiul mondial.

[…]

Să fie binecuvântați toți aceia care dorm în pace, jertfe sfinte ale războiului național! Să fie binecuvântați toți bărbații care și-au închinat energia și vitejia lor pentru realizarea acestui ideal măreț. Să fie binecuvântat Augustul nostru Suveran care a dat pilda cea mai admirabilă de jertfă personală, în război și după război.

[…]

Să fim și să rămânem uniți, să apărăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce este mai sfânt ca orice în lume, unitatea neamului românesc și mărirea patriei.

Ermil Pangratti
(Discurs Senat, 1 decembrie 1926)

Fragmente din discursul lui Ioan Lupaș

Cred că adevărul este acesta și se poate exprima astfel: unitatea noastră națională, a celor de dincolo și a celor de dincoace de Carpați a fost totdeauna o realitate, chiar văzută de cei ce au avut ochi să vadă. Înfăptuirea ei politică este, fără îndoială, meritul zilei de 1 decembrie 1918 și suntem datori adevărului să o atribuim acelui „drept de autodeterminare națională”, afirmat așa de categoric în Adunarea împunătoare de la Alba Iulia. Pentru făptuirea ei integrală a fost absolut necesar eroismul neprecupețit al armatei române.

Ioan Lupaș
(Discurs Camera Deputaților, 3 decembrie 1926)