Grajdanii sfintei Rusii de I. Mateiu din 7 iulie 1918

284

Articolul „Grajdanii sfintei Rusii”, scris de I. Mateiu și publicat în „România Nouă” din Chișinău, în 7 iulie 1918.

Cercetătorii vieții publice din Basarabia au avut desigur numeroase prilejuri să deslușească, în frământările care mișcă acest colț de pământ românesc, persistența îndărătnică a concepției rusești.

Ea nu s-a manifestat în formă izbitoare, câtă vreme problema națională nu se pusese în discuție cu toată puterea și însemnătatea ei politică.

Ne-aducem așa de bine aminte, că în epoca de țară autonomă și de republică independentă, Basarabia nu se gândea să împrumute vieții sale politice aspectul poporului majoritar, deci românesc, ci toată activitatea organizațiilor politice avea o singură busolă, aplicarea principiilor revoluționare, în sensul socialismului internațional, creator de-o nouă ordine pe ruinele imperiului sfărâmat.

Moldoveni și ruși se întâlneau prin urmare în același câmp de luptă comună, unde se agitau teoriile așa de ispititoare ale umanismului răsărit din uriașa literatură rusească.

Unite prin aceleași suferințe ale despotismului sugrumător, popoarele din Basarabia atingeau numai chestiunile sociale, fără a se preocupa de zbuciumările sufletești determinate în esența lor, de conștiința rasei și a tradițiilor istorice.

Pentru ruși, mai ales, problema națională în sens românesc nu exista, deoarece Basarabia era socotită ca o legitimă cucerire rusească, în care elementul românesc a fost redus, prin sistemele rusificării, la o completă nulitate politică.

Astfel, moldovenii nu contau în combinațiile de hegemonie ale rușilor, nici chiar după ruperea Basarabiei de faimoasa republica federativă rusească.

Această convingere organică și doctrinară a sufletului slav, n-a putut fi modificată de radicalismul revoluționar, ci a rămas spre a-și afirma existența în toată intransigența ei, imediat după realizarea Unirii.

Actul istoric de la 27 martie a schimbat orientarea politică a Basarabiei așezând ca dogmă de stat concepția vieții românești fără nici o restricțiune.

Faptul acesta a provocat firește o zguduire în beatitudinea politică a Rușilor, care nu înțelegeau nicidecum să renunțe la prerogativele lor și să primească hegemonia moldovenilor.

A început prin urmare reacțiunea, mai întâi sfioasă apoi luând treptat caracterul unei agitații tot mai îndrăznețe, ca s-o vedem pe urmă în atmosfera toleranței noastre exagerate, manifestându-se în acte de provocație publică.

Iar când măsurile comisarului general au început să tempereze fierbințeala patrioților noștri agitatori, s-au inventat bisericile, care să servească drept locuri de tulburare politică, cum a fost încercarea rafinată de la biserica Sf. Gheorghe din Chișinău.

Mărturia definitivă a dușmăniei rusești, ne-a dat-o astăzi atitudinea revoltătoare a sutelor de funcționari poștali, care mai bine au preferat să părăsească slujba decât să facă jurământul de credință față de România.

Exaltarea lor slavă i-a dus așa de departe, încât au refuzat orice predare de oficiu, de care sunt legate importante acte și documente de stat.

Cu cheile înfundate în buzunare, cinovnicii pleacă peste Nistru spre a confirma o realitate; că în ciuda tuturor silințelor noastre de a le da o pâine, ei se mărturisesc și acum tot grajdani ai sfintei Rusii.

Cetățenia românească nu este pentru ei o distincție și cu atât mai puțin o necesitate. Se vede chiar că ei o găsesc absolut jignitoare pentru concepția lor politică izvorâtă din îndrumările apodictice ale idealului slav.

Atunci ce rămâne decât să se tragă consecințele acestei situații.

Și ele nu pot fi altele decât acelea impuse de interesele superioare ale României.

Toți aceia care înțeleg să primească noua stare de drept public creată în Basarabia, vor rămâne aici bucurându-se de ocrotirea Românească și de respectarea drepturilor naționale.

Dar față de cei ce refuză cetățenia noastră, dovedind prin aceasta că sunt afară de lege și împotriva vieții de stat moldovenești, România e nevoită să aplice sancțiunile cele mai severe.

Căci grajdanii ruși cu cetățenie românească, este o absurditate constituțională și în același timp o crimă națională.

I. Mateiu