Memoriu asupra stării în Basarabia, înaintat guvernului român de către Uniunea marilor proprietari din Basarabia din 10 martie 1918. Memoriul este trimis la câteva zile distanță de cererea de unire, adresată regelui Ferdinand, de către aceeași organizație.
[Fragment]
Am crezut că este bine ca într-un rezumat precis, documentat cu date, să se cunoască adevărata situațiune politică și agrară din Basarabia, căci numai astfel se va putea vedea, cât de dreaptă este aprecierea tuturor acelora care într-adevăr prin situațiunea lor intelectuală, culturală, morală și materială au dreptul și datoria către Basarabia de a o apăra în contra acelora ce, voind să abuzeze de o stare de dezorganizare, caută să tragă beneficii personale în detrimentul binelui și viitorului țării.
Cum se va vedea, actualul guvern și pretins Sfatul Țării este o creație ocazională de oameni politici ocazionali și aventurieri care, profitând de revoltele bolșeviste pe care le conduceau chiar ei, la început de oarece Erhan și Inculeț au venit din Petrograd la Chișinău cu delegații bolșeviste; au declarat o republică independentă și au acaparat situațiunea, promițând maselor predarea averilor proprietarilor și remiterea lor fără nici o plată, distrugerea burjuilor și acordarea unei libertăți anarhice fără respectul legilor dreptului și vieții cetățenilor.
Armata română, alarmată de această revoluție creată prin aceste procedeuri ale acestor politicieni, a intervenit și a potolit dezordinile începute. Guvernul, care la început a voit să se opuie armatei române, văzând imposibilitatea, a schimbat atitudinea și a căutat să arate, că primește cu plăcere venirea armatei române, dar pe sub mână continua a duce campania de revoluție și chiar caută a arăta că armata română e aceea care se opune la îndeplinirea promisiunilor date de al, adică a împărți țăranilor fără plată pământurile proprietarilor.
Prin aceste mijloace însă se prepară viitoarea dezordine și constituie un pericol nu numai pentru Basarabia, dar și pentru armata română, care trăiește în acest mediu dizolvant. Guvernul actual nu face altceva decât de a trăi prin expediente zilnice fără a face vreo organizare administrativă. Această stare de lucruri nu poate dura mai mult. Ea pune în pericol și viitorul Basarabiei și tendințele a de unire cu România. Nu poate să mai dăinuiască o administrație care are ca țintă dezordinea, ilegalitatea și bunul plac.
De aceea cerem, pe baza celor arătate mai jos, să se vadă justa noastră protestare și un moment mai curând România, cu care noi fără nici un înconjur cerem a fi uniți, să ne dea sprijinul, sfatul și concursul moral și material pentru a înlătura o stare de revoluție organizată de un pretins guvern și un pretins Sfat al Țării.
I. Chestiunea agrară
Basarabia este o țară agricolă cu o industrie foarte slab dezvoltată. Principalele și, se poate zice, singurele articole ale exportului sunt productele agricole ca: grânele, vitele, vinul, fructele, tutunul și derivatele lor.
Suprafața totală a Basarabiei este de 3 834 824 disetine etc. (Aici date cu privire la repartizarea pământului între proprietari și țărani) ori se pune întrebarea, cum s-a început și cum s-a întins grozava revoluție agrară în 1917, care a distrus literalmente aproape toate gospodăriile culturale în Basarabia.
După cum e cunoscut, lozinca principală a revoluției ruse a fost următoarea: toată libertatea nelimitată și tot pământul fără nicio despăgubire pentru popor. Pentru propaganda acestei logici, au fost trimiși din Petrograd, atât din partea guvernului, cât și din partea diferitelor organizații revoluționare, un mare număr de agitatori. La începutul revoluției în Basarabia fuse liniște. Contra acestei liniști presa locală a început o agitație, acuzând Basarabia ca contrarevoluționară și numind-o “Vandeia Rusă”. Această apreciune a presei locale a atras atențiunea tuturor organizațiilor revoluționare care atuncia au trimis în Basarabia un număr mare de agitatori propagandiști ai ideilor revoluționare. Mai întâi agitatorii fură trimiși de organizațiile din Odesa, însă populațiunea locală i-a primit rece. Atunci organizațiile din Petrograd (Consiliul muncitorilor, soldaților și țăranilor) au delegat la Chișinău vreo 50 de agitatori sub conducerea lui Erhan și Inculeț, originari din Basarabia, care însă locuiau în ultimul timp la Petrograd.
Agitatorii aceștia, în cea mai mare parte persoane fără serioase relații, soldați și matrozi, care își făceau cariera printr-o demagogie nemărginită, venind la locurile lor, nu făceau decât otrăveau conștiința poporului instigând cea mai sălbatică ură și invidie maselor neavute în contra păturilor avute (așa numite burgheze).
Agitatorii veneau cu mijloacele materiale considerabile, ceea ce le-a permis a face o propagandă intensă. Orice contrapropagandă, având drept scop menținerea ordinii, era socotită contrarevoluționară și ca atare suprimată în modul cel mai riguros, prin arestări, violențe și chiar moarte.
Efectele propagandei s-au simțit foarte repede. Toamna la începutul însămânțărilor, revoluția agrară a izbucnit cu o forță irezistibilă.
[…]
Până la finele lui noiembrie dezordinile agrare nu au ieșit din limitele răpirii pământului.
Atunci însă s-au întâmplat evenimente care au produs catastrofa neauzită în istorie: devastarea tuturor gospodăriilor țărănești din țară. Evenimentele acestea sunt: 1) luarea puterii în Basarabia de către o bandă de reprezentanți ai diferitelor organizațiuni revoluționare 2) formarea așa numitului Sfatul Țării și 3) decretarea din partea lui a unui număr mare de declarațiuni (legi) și dispozițiuni, în duhul decretelor lui Lenin și Troțki, prin care se stipula trecerea imediată a tuturor pământurilor și a întregii averi de pe moșia proprietarilor, bineînțeles fără nicio despăgubire bănească, la țărani.
Toate acestea s-au petrecut în următorul mod.
II. Sfatul Țării și politica activă
În ziua de 25 octombrie 1917, în perioada cea mai acută a procesului de dezmembrare a fostului imperiu rus, în Chișinău s-a întrunit “Congresul militar moldovenesc din toată Rusia” compus din reprezentanții organizațiunilor revoluționare, aceștia în cea mai mare parte niște simpli soldați din Basarabia. Dacă se ține cont de demoralizarea completă a armatelor rusești în acel timp și de ideile ultra bolșevice ce pătrunseseră în mintea tuturor soldaților ruși, ușor își poate cineva închipui care au fost ideile și tendințele politice și sociale ale acestui congres.
Acest congres a hotărât: 1) autonomia politică a Basarabiei, 2) înființarea unei armate basarabene și 3) înființarea instituțiunii Sfatul Țării, ca organ suprem al puterii legislative în Basarabia.
S-a hotărât următoarea compunere a Sfatului Țării. Numărul membrilor a fost fixat de 120, compus astfel: 44 aleși din congresul militar (s-au și ales exclusiv dintre soldați și câțiva ofițeri proveniți și ei din soldați), 30 reprezentanți ai țărănimii din Basarabia, 10 reprezentanți ai organizațiilor revoluționare din Chișinău și 36 locuri au fost destinate pentru reprezentanții celorlalte naționalități. Între altele s-a hotărât, ca nedorită, orice colaborare cu capitaliștii.
[…]
Concluzie
Din aceasta reiese concluzia indiscutabilă că, pentru restabilirea ordinii de stat în Basarabia zguduită de anarhie, poate să fie numai o singură cale și anume: Sfatul Țării, instituțiune arbitrară, aleasă de o bandă de soldați maximaliști, fără luare în considerație nici a păturilor burgheze și intelectuale, nici măcar a țăranilor mai avuți, compus în majoritatea sa din demagogi și aventurieri politici, și având în fruntea lui persoane, care au fost odinioară membrii organizațiilor extreme socialiste din Petrograd, trebuie să fie înlăturat. Pentru binele Basarabiei, trebuie imediat depus administrație militară, care să restabilească ordinea de stat în țară, asigurând la toată populația toate bunurile unui stat cultural, și aceasta până când spiritele poporului se vor trezi și vor reveni la recunoașterea dreptului sfânt al vieții fiecărui cetățean.
10 martie 1918
Prezident, P. Sinadino