Moțiunea Adunării Constituante a Bucovinei din 27 octombrie 1918

443

Moțiunea Adunării Constituante a Bucovinei din 27 octombrie 1918, prezentată de Dorimedont Popovici.

Moțiune

  1. Reprezentanții poporului Român din Bucovina, întruniți astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918 în capitala Bucovinei, se declară, în puterea suveranității naționale, constituantă a acestei țări românești.
  2. Constituanta hotărăște unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu Românii din Transilvania și Ungaria.
  3. Spre a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură strânsă între toți românii, constituanta instituie un consiliu național de 50 de membri.
    Acest consiliu ne va reprezenta prin mandatari și la conferința de pace, și în afară de el nu recunoaștem nimănui dreptul de a hotărî, sau trata asupra poporului român din Bucovina.
  4. Constituanta respinge cu hotărâre orice încercare care ar ținti la știrbirea Bucovinei, dorește însă să se înțeleagă cu popoarele conlocuitoare.

Cernăuți, 27 octombrie 1918