Primejdia de peste Nistru – Ucraina vrea să se întindă până la Prut de Onisifor Ghibu din 22 martie 1918

205

Articolul „Primejdia de peste Nistru – Ucraina vrea să se întindă până la Prut”, scris de Onisifor Ghibu și publicat în „România Nouă” din Chișinău, în 22 martie 1918.

Când cei doi delegați ai Basarabiei, dl. Inculeț și Ciuhureanu, au plecat acum două săptămâni spre București, pentru a lua parte la tratativele de pace, moldovenii se simțeau fericiți că glasul țării lor se va auzi acolo unde se așează pentru o vreme oarecare, soarta țărilor care au mântuit războiul, și că drepturile sfinte ale poporului moldovan vor fi chezășuite potrivit cu dorințele lui. Oprirea la Iași a delegației și înapoierea ei la Chișinău, au stârnit o teamă neașteptată, mai ales că opinia publică nu putea afla pricina întorsăturii pe care au luat-o lucrurile.

Acum cu toții cunoaștem pricina: Ucraina voia să trimită și ea la București delegați, care să ceară pe seama ei întreagă Basarabia, și astfel pentru a le tăia acestora drumul spre București, au fost opriți în drum și delegații Basarabiei.

Ceea ce vrea astăzi Ucraina nu e numai o poftă de-a ei, — ar trebui să zicem: o poftă rusească de hrăpire, cunoscută în Răsăritul Europei de 1.000 de ani; ci e și o dovadă caracteristică pentru politica Austriei. Ucraina singură, neajutată de Austria, în împrejurările acestea nu ar fi avut îndrăzneala să se gândească la întinderea hotarelor ei până la Prut, și dacă Austria nu i-ar fi stârnit pofta, ea ar fi fost foarte mulțumită să se vadă cu hotarele ei la Nistru. Dar când a fost vorba de moldoveni sau de români, cei doi vecini, care nu ne sunt deloc prieteni, s-au găsit prieteni între ei, pentru a ne strâmtora și a ne strivi. Austria vrea înfrângerea României; Ucraina vrea pieirea Basarabiei.

Viteaza Românie, care n-a putut fi bătută la Mărășești, va scăpa însă și de pacea de la București, iar Basarabia, care în scurtul timp de un an a dat atât de frumoase dovezi de viață națională, nu va mai putea fi din nou înmormântată de nimenea. Ar trebui să fie prea atotputernică Minciuna și Nedreptatea, pentru ca o țară nouă ca Ucraina, alcătuită în virtutea principiului Național, să poată înghiți, așa tam-nesam, o altă țară, alcătuită în virtutea aceluiași principiu. Niciodată nu se va putea găsi în lumea civilizată vreun congres de pace care să nu sancționeze o astfel de anomalie.

Dar, în afară de asta, să vedem ce drepturi are Ucraina asupra Basarabiei? Drept istoric? Absolut nimic! Drept etnografic? Dar 70% din populația Basarabiei sunt moldoveni și abia 7% sunt ucrainieni. Motive geografice? Dar Nistru e o graniță atât de firească, încât ne-a oprit de a cere brațul stâng al lui, de la Iampol până la Mare pe seama noastră, deși e locuit pe o largă fâșie de pământ, numai de moldoveni. Drepturi politice și naționale? Dar Ucraina nu se poate sprijini în lupta ei, pe o putere militară națională, nici măcar ca Basarabia. Pământul Ucrainei ei a fost mântuit de armata austriacă străină, câtă vreme al Basarabiei, a fost mântuit de oastea frățească românească.

Drepturi culturale? Dar cultura lor se începe și se și isprăvește cu Sefcenco, câtă vreme cultura românească e în toate privințele la o treaptă destul de înaltă.

Atunci, cu ce drepturi cere Ucraina pe seama ei Basarabia? Cu aceleași drepturi cu care au Austria și Rusia au răpit vreme de multe sute de ani tot ce au putut de la țările vecine cu ele!

Numai cât epoca noastră de democrație și naționalism nu mai îngăduie o astfel de politică de lupi răpitori, ci a stabilit dreptul la viața națională a tuturor popoarelor și dreptul de a-și hotărî singure soarta. Astfel nu se poate închipui ca Basarabia să fie luată de Ucraina. Ea va trăi, ca țară națională unită de-aproape cu singura țară de care o pot lega interese firești, adică cu România.

Din purtarea de acuma a Ucrainei, Basarabia trage însă și un folos: ea învață a-și cunoaște mai bine vecinii, în cuvântul fățarnic al cărora se încrezuse până acum.