Prin cine se face Unirea? de V. Cazacliu din 15 februarie 1918

305

Prin cine se face Unirea? de V. Cazacliu. Articol din România Nouă, publicat în 15 februarie 1918.

Când noi românii basarabeni ne pregătim pentru zilele cele mai fericite și mai însemnate în viața poporului nostru, când noi suntem gata să pășim pragul sfântului lăcaș ca să ne închinăm celui mai mare gând al nostru Unirea, și când pe cerul nostru se arată și nouri negri care se gătesc să batjocorească sărbătoarea noastră, eu nu pot să nu strig: Fraților de peste Prut! Dați-ne ajutor! Înțelegeți-ne viața și nevoile noastre!

Acuma, când se croiește soarta românului basarabean, ocârmuirea română trebuie să fie la culmea vremii ca să priceapă toate căile adevărate pe care să-și îndrepte lucrul său potrivit cu nevoile și cerințele momentului, ca să pună o temelie sănătoasă pentru o viață nouă și fericită întregului neam românesc.

Dacă teritoriul se ocupă cu arme, sufletul și inima poporului se cucerește cu minte sănătoasă, cu sufletul curat, cu inima plină de iubire și căldură.

Cultura adevărată cu tot bunul și frumusețea sa e mult mai puternică și mai cuceritoare decât baioneta sau sabia. Pe când arma se frânge, cultura zdrobește orișice tărie, schimbă nu numai albia râurilor, dar și viața poporului în tot cuprinsul ei.

Și de aceea România după baionetele și turnurile sale trebuie să-și trimită la noi și arma sa cea mai puternică, pe care noi toți de mult cu mare dragoste și cu nerăbdare o așteptăm și în care noi credem. Numele acestei arme e – Cultura.

Istoria ne dovedește că toate țările, care își alcătuiau viața, bazându-se pe arme, nu numai că nu fericeau popoarele, dar le înjugau în robie și întuneric și ca rezultat – era – în loc de iubire – ură și blestem, în loc de bogăție materiale și sufletească – sărăcie și sălbăticia vieții, în loc de viață temeinică și veșnică – putregai și moarte rușinoasă.

Pilda o vedem cu ochii.

Multe greșeli și păcate a făcut și poporul român în viața sa, dar acum însuși cerul ne binecuvântează viața, ne arată calea și menirea. Să înțelegem deci toți că a alcătui o viață nouă – e lucru mare și sfânt.

Acest lucru poate să-l împlinească numai cultura adevărată cu apostolii săi vrednici.

Lucrul mare și sfânt se face cu oameni mari și curați.

Oameni cu sufletele și simțirile scârnave și cu mințile sărace n-au loc la zidirea acestui așezământ.

Numai oamenii care simțesc viața noastră, în tot cuprinsul ei, care cunosc rădăcina și ramurile cu frumusețile și uscăturile noastre, care zac și plâng de aceeași durere, de aceeași nevoie, care au luptat din răsputeri, zdrobind toate piedicile ca să ajungă la momentul fericit cînd cu sufletul plin de bucurie, puternic, să îmbrățișeze și să sărute Icoana Unirii de care se va bucura toată suflarea românească – numai acești oameni sunt vrednici se împrăștie adâncul și puternicul întuneric, numai ei sunt vrednici a cuceri sufletul, inimă și viața poporului nostru.

Numai ei sunt vrednici a risipit temelia falsă a vieții neamului românesc și a clădi o temelie nouă, temeinică pe veci, chezășuind dreptate, iubire și fericire pentru toți fiii neamului.

Acești oameni trebuie să treacă Prutul cât mai curând, acești oameni să fie în țara noastră ca rândunele de primăvară, care aduc bucurie și viață naturii.

Pe acești oameni noi îi așteptăm.

La acești oameni, care sunt simbolul nostru, noi ne închinăm.

Oamenii născuți ca să privească și să înțeleagă viață ca o destrăbălată petrecere, care simt fericirea vieții în lenea dobitociască, care socot că destoinicia este în mândria deșartă, care n-au plâns de greutatea și nevoia poporului, care nu s-au închinat și nu iubesc idealul nostru să rămână pe loc și să nu treacă Prutul, că destul glod și râs este și pe pământul nostru ca moștenire de la ruși.

Eu rog, în numele binelui, pe toți care mai au rămășiță de conștiință și simțire să șadă pe loc, iar noi cu frații noștri vrednici vom liniști și vom lumina poporul nostru cu care vom și zidi Casa noastră sfântă în care, după pocăință, îi vom primi și pe cei răi.

Pe această cale trebuie să meargă politica și lucrul românesc, ca viața în România nouă să fie iubită și dorită de toți.

Altfel se surpă visurile noastre sfinte.

V. Cazacliu