Ședința Sfatului Țării din Basarabia din 16 martie 1918

99

Proces verbal al ședinței Sfatului Țării din Basarabia, din 16 martie 1918. În această ședință, parlamentarii moldoveni dezbat probleme acute de politică externă, precum pericolul reprezentat de Ucraina, care urmărea anexarea Basarabiei.

Chestiunea politicii externe.

Ședința se deschide seara la 10 ceasuri, 15 minute sub președinția D-lui Inculeț.

Dep. Tiganco în numele fracției țărănești face întrebare guvernului asupra politicii externe.

La tribună trece Dl. prim ministru Ciuhureanu, care face următoarea înștiințare.

D-lor deputați, fiindcă ministrul afacerilor din afară, Dl. Pelivan, e de trei săptămâni bolnav, să-mi dați voie să răspund eu la întrebarea făcută.

Până în vremea de pe urmă trebile în politica dinafară erau atât de încurcate încât nimic hotărât nu se putea spune. Acuma însă starea s-a mai lămurit și starea noastră îndeobște e următoarea.

Dumneavoastră țineți minte, domnilor deputați, că după ce ne-am întors noi din Iași, eu v-am spus tot aici, că România n-are niciun gând să pună mâna pe Republica noastră și ea vrea ca noi să rămânem neatârnați.

În ziua când am plecat din Iași guvernul Averescu își dase demisia și se vorbea că guvernul nou îl va alcătui Dl. Marghiloman ceea ce s-a și întâmplat. Se putea deci aștepta ca părerile României cu privire la Republica noastră să se schimbe.

Însă acuma știm, că și după formarea cabinetului nou credințele României față de noi au rămas aceleași. Dar în dumneavoastră țineți minte, că tot atunci eu v-am spus că primejdia ne amenință pe noi din altă parte, de unde noi nici n-așteptam, din partea Ucrainei. Ucrainienii atunci se zicea că vor să ne ieie două ținuturi de ale noastre, ținuturile Achermanului și al Hotinului. Însă ceea ce era atunci numai o vorbă acuma e un fapt adevărat. Din documentele pe care mi-ți da voie să vi le citesc, dumneavoastră veți vedea, că Ucraina mai mult nu se mai socoate cu Republica noastră, nu mai vrea nicidecum să țină seamă de neatârnarea noastră și nici măcar nu ne socoate în drept de a ne ocârmui noi singuri.

Dați-mi voie să vă citesc documentele care le am:

Un deputat: Ce documente, notițe tăiate din gazete?

D-l. prim-ministru. Nu notițe din gazete, ci documente oficiale primite de la ministrul Averescu în limba nemțească. Aici îl am și în traducere rusească. Vroiți să vi-l citesc în nemțește sau în rusește?

Adunarea: Vă poftim să ni-l citiți în rusește.

D-l. prim-ministru citește în limba rusească următoarea notă trimisă de stăpânirea ucraineană stăpânirii Germaniei, Austro-Ungariei, Turciei, Bulgariei și României.

Acest document l-am primit de la Iași și din el hotărât se vede, că Ucraina vrea cu orice preț să pună mâna pe noi.

Însă alte știri care le am eu mă fac să cred, că Ucraina nu va izbuti. Cererile ca să fie primiți împuterniciții ei la învoirile de pace în București, n-au fost îndeplinite, și Kuhlmann a fost contra participării noastre la încheierea păcii numai de aceea, că atunci ar fi cerut și Ucraina, ca să fie primit și împuternicitul ei. Nici Germania, nici România nu vor alipirea Basarabiei la Ucraina.

Dar dacă documentul pe care vi l-am citit este numai o notă declarativă a Ucrainei în ceea ce privește Basarabia, apoi din altă parte sunt dovezi că Ucraina chiar s-a apucat de acum de gospodărit în unele părți ale țării noastre. De pildă, o notiță din gazeta “Nova Rada” arătă că ministrul de instrucțiuni al Republicii Ucrainiene a însemnat director la gimnaziul din Ocnița pe teritoriul Basarabiei pe oarecare Volinski. În Rada Ucraineană a fost făcută o întrebare despre nota trimisă puterilor centrale cu privire la Basarabia și această întrebare a fost susținută de toată Rada contra unui deputat al moldovenilor de peste Nistru. În sfârșit astăzi am primit telegrama, că Ucraina, în unire cu Austria, a declarat, că linia căilor ferate Ocnița – Bălți – Râbnița e supusă direcțiunii din Chiev. Așadar, dumneavoastră vedeți, domnilor, că pe noi de acum pune stăpânire Ucraina, (care), nu numai că nu ține seamă de Stăpânirea Republicii noastre Moldovenești, ci nici nu-i recunoaște măcar dreptul de autonomie.

Ce măsuri s-au luat în privința asta din partea stăpânirii?

Stăpânirea a fost foarte îngrijorată, când a auzit toate acestea, dar până acum n-a avut niciun chip să stea de vorbă cu Ucraina. Mai întâi de toate Ucraina era plină de bolșevici și n-aveam nici o legătură cu Chievul. După ce au intrat acolo oștile ucrainiene, noi am trimis o radiotelegramă dar în Odesa nemții n-au vrut să primească radiotelegrama noastră. Ce ne-a mai rămas să facem după aceasta? A trebuit negreșit să așteptăm. Acum am hotărât să trimitem la Chiev o delegație specială care să protesteze la Guvern și în Rada Ucraineană împotriva încercărilor de a ne robi țara noastră și totodată să aducă aceasta la cunoștința împuterniciților Germaniei și Austro-Ungariei.

Delegația de acum e aleasă și mâine va pleca, dacă va putea să răzbată. Ce a putut să facă mai mult Stăpânirea în privința asta? Acum ea a adus cele întâmplate la cunoștința parlamentului ca să-și spună și el părerile sale. Dar aceasta nu e de ajuns. La asemenea încercări de obicei se răspunde cu putere armată.

Noi însă această putere n-avem. Și de aceea ne rămâne numai o singură cale, calea protestelor. Noi trebuie să-i arătăm Ucrainei cât e fapta ei de necinstită; să-i aducem aminte, că nu demult ea însăși lupta pentru dreptul de viață slobodă, că în această luptă noi am fost alături de dânsa și că ea atunci era privită, ca o soră mai mare. Cum a putut deci să se întâmple, ca tovarășii noștri socialiști din Rada Ucraineană, ajutați fiind de baionetele nemțești, să ridice mâna asupra unei Republici, care n-are nici un chip să se apere, cum este Republica Noastră? Eu cred, domnilor, că dumneavoastră toți vă veți uni cu noi glasurile dumneavoastră pentru a protesta în chipul cel mai hotărât împotriva acestei nemaipomenite călcări de drept. (Aplauze furtunoase)

_____

Cuvântarea ministrului de interne

Ministrul treburilor dinăuntru în cuvântarea sa zugrăvește starea lucrurilor dintre noi și Ucraina până la încercarea ei de pe urmă.

Ucraina voind a căpăta dreptul de sine ocârmuire socotea să cuprindă în teritoriu ei 10 gubernii, în care număr intra și Basarabia.

La început nu se știa nimic despre aceasta, dar pe la începutul lui iulie telegraful la adus vestea că a plecat la Petrograd o delegație de la Ucraina pentru treburile sine ocârmuirii și că această delegație are niște porunci hotărâte și cu privire la Basarabia.

În urma acestei știri s-a primit la Chișinău chiar și o telegramă, de la Vinicenco, în care împuterniciții Basarabiei erau chemați la un congres în Chiev, ca împuterniciți ai unei gubernii ce intră în cuprinsul Ucrainei. În urma acesteia organizațiile moldovenești din Chișinău au hotărât să trimită o delegație care să protesteze împotriva acestor încercări de răpire. Această delegație a sosit întâi la Chiev.

Aici trimișii noștri au fost întâmpinați cam cu nedumerire, căci tuturora li se părea, ca alipirea Basarabiei de Ucraina e un lucru firesc. Și dacă delegații noștri au protestat în Rada Ucraineană și au arătat toate nedreptățile lor, părerile lumii s-au schimbat.

O deosebită impresie a făcut atunci cuvântarea lui Sevcenco, care a arătat că ucrainienii și moldovenii trăiesc alături de un șir de veacuri, totdeauna au fost ca frații și Ucraina niciodată nu s-a gândit, că Basarabia este a ei.

După aceasta președintele Radei a spus că Ucraina se leapădă de gândul ei, deoarece ea hotărâse astfel fiindcă nu cunoștea glasul Basarabiei și Rada a luat tot atunci o hotărâre în acest înțeles.

De la Chiev delegații au plecat la Petrograd în urma delegației ucrainiene, însă și aici chestiunea era hotărâtă ca Basarabia să intre în cuprinsul Ucrainei. Numai după protestările delegației noastre a fost nimicită rezoluția și Basarabia a rămas slobodă de a-și hotărî soarta.

Vinicenco zicea atunci că el a venit la Petrograd cu 10 gubernii în portofel, dar pleacă înapoi numai cu nouă.

După aceasta Ucraina se adresează către Basarabia, ca către o republică deosebită și nici după universalul de al doilea Basarabia nu intră în cuprinsul Ucrainei.

La pacea din Brest-Litovsc, ucrainienii au chemat și pe împuterniciții noștrii și de aceea încercările ei de a pune acum mâna pe noi sunt cu totul neînțelese.

Ministrul socoate că e de ajuns să trimitem numai noi delegația noastră, care să protesteze împotriva acestei porniri și crede că democrația ucraineană nu va săvârși această fărădelege. Rada probabil va revizui hotărârea sa ferindu-se de orice încercare de-a ne robi.

 

Cuvântarea ministrului de instrucție P. V. Erhan:

D-lor deputați! Eu am luat cuvântul ca să mărturisesc că Sfatul Miniștrilor a luat toate măsurile pentru apărarea intereselor Republicii. Și totodată am vrut să vă zugrăvesc icoana acelor nevoi care așteaptă țara noastră, și pe norodul Moldovenesc: dacă se vor împlini cererile peste măsură și neîngăduite ale Stăpânirii Ucrainene, care socoate că ținutul Hotinului se trage la Ucraina?

Noi le vom spune că ei fac o mare greșeală fiindcă locuitorii acestui ținut vor să fie numai cetățeni ai Republicii Moldovenești și nu vor să se alipească de nimenea fiindcă ei sunt legați strâns istoricește, economisește și în viața de toate zilele cu ceilalți locuitori ai Republicii.

Așișderea și toți locuitorii din ținutul Achermanului s-au lepădat de hotărârea adunării zemstvei, când au fost împuterniciții lor la Chișinău și s-au încredințat, că politica Stăpânirii moldovenești este întemeiată pe temeliile neatârnării Republicii. Iată care este, fără îndoială, cea mai mare greșeală a Stăpânirii Ucrainiene. Dar eu vă rog, domnilor să vă dați seama bine ce vrea Ucraina: ea vrea să anexeze toț ținutul Hotinului și al Sorocii, o parte din ținutul Bălților, al Orheiului, Benderului și al Achermanului, precum și o parte din ținutul Izmailului.

Într-un cuvânt, toată partea de miază-noapte, cea de pe lângă Nistru și toată partea dinspre mare. Apucând toată această parte de loc, reținând seamă nici de temeiul istoric, nici de interesele economice, ucrainenii înconjoară ca un cerc strâns chiar acele ținuturi, care sunt locuite numai de moldoveni. Prin aceasta populația moldovenească e menită pieirii economice, fiind ruptă de la mare și despărțită de alte părți ale țării cu care are interese de obște.

Aceste încercări ale Ucrainei nu pot să fie numite altfel decât o călcare de lege. De aceea eu vă îndemn pe toți, domnilor deputați, să vă strângeți, cu tot Parlamentul în jurul Stăpânirii ca într-un glas să protestăm împotriva încercărilor trădătoare ale megieșilor. Las tot norodul să audă strigătul nostru, ca să se miște toți ca un singur om. Această protestare puternică va ajunge până la Ucraina și acolo vor înțelege ce fac acei politicieni, care vor să piardă neamul nostru moldovenesc. Las ei să știe, că noi niciodată nu ne vom lepăda de granițele geografice firești ale țării noastre, care de însuși Dumnezeu sunt arătate nouă și trebuie să le apărăm în numele slobozeniei și neatârnării noastre depline.

 

Dep. Cijevschi spune că Ucraina totdeauna a fost în fruntea mișcării naționale din Rusia și cu noi moldovenii ea a fost totdeauna cea mai bună prietenă. O deosebită dragoste și compătimire au arătat ucrainienii față de noi la congresul noroadelor din Chiev în august anul trecut, la care d-l. Cijevschi a luat parte, ca împuternicit al Basarabiei. Dar vremile se schimbă, se schimbă și oamenii, și aceia care ieri ne sprijineau, astăzi sunt dușmanii neatârnării noastre. Deputatul, în numele Blocului moldovenesc, protestează împotriva încercărilor Ucrainei și crede că pentru această protestare se vor uni toate secțiile.

Dep. Bajdeuc Melicov spune că minoritățile sunt cele mai intristate de năzuințele Ucrainei, căci ele au venit să apere neatârnarea Republicii Moldovenești și ele vor protesta împreună cu toți împotriva acestei hoții.

Dar el găsește, că stăpânirea n-a luat toate măsurile pentru apărarea țării și numește această nepăsare, călcare de lege.

Oratorul crede, că dacă ar fi mers la încheierea păcii și o delegație de la Parlament, apoi această delegație nu se oprea la Iași, ci mergea la București, chiar de-ar fi venit acolo și împuternicitul Ucrainei.

Treaba ar fi fost descurcată acolo și acum țara nu cădea în această nevoie în care a căzut.

 

Dep. Cernăuțian, ca împuternicit al ținutului Hotinului protestează împotriva răpirii acestui ținut de către Ucraina și numește această faptă trădarea democrației ucrainiene.

Dep. Biciușcan(din secția țărănească) spune că astăzi se ascut cuțitele, cu care se taie Republica noastră în bucăți cum se taie pasca de Paști. Dar el găsește, că pe Ucraina a silit-o să facă aceasta hotărârea zemstvei din Bălți de a se alipi de România. El e contra părerilor de rău a președintelui de miniștrii că noi n-avem putere să le răspundem ucrainenilor cum se cuvine la încercarea lor, căci măsurile de pace sunt cele mai bune. Oratorul propune să se facă îndată legătura cu Chievul.

 

Dep. Bogos, ca trimis al Moldovenilor de peste Nistru, protestează împotriva încercărilor Ucrainei în numele acestor moldoveni și cere ca ei să fie alipiți de Republica Moldovenească. Iar dacă e vorba de alipirea Basarabiei la vreo țară megieșă, apoi România are pentru aceasta toate drepturile, pe când Ucraina niciunul.

_____

Dep. Dănică Iordăchescu (secția țărănească) critică purtările stăpânirii și aduce aminte că ministrul de externe, când i s-a făcut întrebare despre politica din afară, s-a dezbărat de aceasta cu șagă. Deputatul zice că în zadar îi învinuiesc pe țărani cu lipsă de patriotism, căci țăranii totdeauna au luptat pentru nedespărțirea (“Rusiei”— îi apucă înainte câteva glasuri din Blocul moldovenesc) Republicii noastre.

Mai departe oratorul zice, că Stăpânirea nu împlinește voia secțiilor și în loc de aceasta le dictează lor voia ei, și el protestează.

În sfârșit deputatul spune că și el e moldovean și iubește moldovenii (un glas din Blocul moldovenesc: Se vede după limba în care vorbești), dar el n-a văzut, ca acei care se numesc pe sine moldoveni să dea dovezi de dragoste către neam.

 

Dep. Gafencu spune, că el a lucrat umăr la umăr cu ucrainenii în vremea revoluției și că cel mai mare ajutor le-a dat ucrainienilor organizațiile militare moldovenești, ca prieteni care au fost totdeauna cinstiți. Acum însă ucrainienii cu ajutorul baionetelor germane vor să ne robească. Oratorul socoate că însăși soarta Ucrainei este încă în primejdie. Aici în Rusia poate să fie iar împărat și ea va fi alipită de Rusia și propune, ca ocârmuirea Republicii Moldovenești să se alipească de Republică și toate ținuturile locuite de moldovenii de peste Nistru.

 

Dep. Misircov spune, că o singură scăpare e din starea în care am căzut – trimiterea unei delegații la Chiev, care să lămurească treaba, dar aceasta nu o putem face, fiindcă primul ministru a vorbit rău de Ucraina.

Mai departe oratorul spune, că Stăpânirea de azi nu e recunoscută de mare parte de cetățeni, și de aceea pentru ca ea să poată face legături cu alte țări trebuie să i se voteze încredere. În sfârșit deputatul e nemulțumit cu gazeta “România Nouă”, care într-un articol al său cere izgonirea rușilor peste Nistru.

 

Dep. Tudose spune că tocmai acum am înțeles noi cine sunt vrăjmașii noștri. Învinuirile care s-au aruncat asupra stăpânirii n-au nici un temei, căci cu Chievul nu era nici o legătură, și protestează împotriva celor care cer ca să fie arestați cei ce au trece hotarele cu știrile sale și ne calcă țara în picioare. Și pe urmă năvălirile urmează de-a lungul veacurilor. Dar scopul acestor năvăliri în lumina și i-o dădeau rușii – e altceva decât o minciună? Nu! Scopul adevărat era de a cuprinde această țărișoară frumoasă și bogată și de a-și face din ea un mijloc de hrană pentru Imperiu. După cum știm la anul 1812 se și întâmplă.

Și mersul lor spre apus nu se oprește nici în anul 1917. În acest an, când Rusia, încă mare și tare și totodată trufașă chiar și cu cei mai credincioși prieteni, cearcă să intre în legături de pace cu puterile centrale, hotărăște să rupă în două pe credinciosul aliat, alipind către sine și rămășița vechii Moldave până la Siret.

Într-un cuvânt – nicio țară nu și-a făcut de râs de neamul nostru ca acest neam de asiatici.

N-au uitat negreșit, năzuințele străbunilor lor nici ucrainienii de astăzi, și nu alte pricini sau teama că vor fi obijduiți de noi acei o mână de ucrainieni care trăiesc aici aduci pe pământul nostru strămoșesc în curgerea veacului din urmă, îi silește pe dânșii să vină asupra noastră – ci folosul, care le zice: mergeți, siliți, robiți pe acești oameni punându-i sub mâna voastră.

Democrația ucraineană a uitat astăzi că în luptele trecute pentru slobozenie a avut mult ajutor de la oștenii moldoveni chiar mai mult decât de la ucrainienii care spuneau că ei sunt ruși și nu altceva. Această democrație pe atunci pe când se bizuia numai pe frază, pe idee goală, după cum era goală și ea singură, era cea mai plecată și bună prietenă a noastră, însă vedeți, cum a simțit la spatele ei baionetele nemțești, îndată s-a și încordat.

Dar cine sapă groapa altuia el singur cade în ea – se zice pe la noi. Eu sunt încredințat, biruința nu e a lor.

Ei totdeauna au dovedit un lucru și l-au dovedit cu prisos și anume: ei au vrut să pară prea cuminți și numai cuminți n-au fost, au vrut să pară diplomați și numai diplomați n-au fost – acuma vor să fie imperialiști și cred că nici imperialist nu vor fi – n-au început la vreme. Nemții vor înțelege ce vor acești oameni mârșavi, vor vedea că nu avântul slobozeniei îi poartă pe acești flămânzi de putere pe căi necunoscute – ci gândul de a domni asupra altuia – și nu le vor da ajutorul cerut. Să mergem mai departe. Deși puterea fizică nu e cu noi – totuși cu noi e puterea morală – cu noi e cinstea, cu noi e dreptatea și cugetul curat!

Cu atât mai puțin sunt bazate învinuirile care i se aduc stăpânirii, căci ce măsuri putea ea să ia atunci când toate legăturile de telegraf și drum de fier între noi și Ucraina erau rupte?

Acuma însă vom trimite delegat și la Chiev cu toate că eu nu socot să facă ceva mai ales având în vedere că hotărârile democrației ucrainiene nu poate să aibă nici o însemnătate.

Dar de era vorba de dreptate, atunci cred că ea trebuie de căutat, nu încape vorbă, însă nu la Chiev ci la Berlin.

Trebuie să mai vorbesc și de România. România nu caută alipirea noastră către dânsa și asta a dovedit prin recunoașterea independenței noastre. Că adunarea zemstvei de la Bălți a declarat Unirea – e lucru ușor de înțeles. De bună seamă că ce era să facă acest ținut atunci când a văzut la hotarele lui oștirea Austriacă – crezând în naivitatea lui – că declarând unirea a și scăpat de năvală?

Nu înțeleg deloc de ce fracția țărănească care cred – că știe că 3 luni în urmă – câțiva bandiți din Acherman au declarat adică ținutul unit cu Ucraina nu a făcut tot atât huiet cât fac acum pentru ținutul Bălților care tot pe noi ne și recunoaște din momentul când a văzut că la hotare e bine.

Și tot o minciună sunt și toate strigătele câte s-au făcut aici.

Și minciună sunt și spusele de ucrainieni cum că tind spre Acherman fiindu-le acolo majoritatea. Ei știu bine că majoritatea e a noastră și acolo – Ucraina adevărată e imperialismul prea timpuriu de care astăzi e însuflețită așa numita democrației ucraineană.

Și încă mai mare minciună a acestei democrații, este faptul, că ea parcă întâmplător a scăpat din vedere un șir întreg de ținuturi locuite în majoritate de moldoveni chiar în Ucraina.

Totul e o minciună.