Sfatul Țării de O. Ghibu din 19 noiembrie 1917

16

Articolul intitulat „Sfatul Țării” scris de O. Ghibu și publicat în „Ardealul (Transilvania)”, la Chișinău, în 19 noiembrie 1917.

Peste câteva zile se va deschide la Chișinău Sfatul Țării, alcătuit în urma hotărârii congresului ostașilor moldoveni.

Acesta este cel dintâi Sfat al Basarabiei autonome și însemnătatea lui cea mare se cuprinde în aceea, că el este moldovenesc. Din 150 de glasnici (deputați) 105 sunt moldoveni curați. El este deci un Sfat (parlament) național, care va știi să lucreze cu tragere de inimă pentru așezarea Basarabiei pe temelii de viață nouă, care să facă pe moldoveni stăpâni luminați în țara lor.

Cu câtă durere nu ne gândim noi la Transilvania noastră, unde stăruințele românilor de a-și aveam așezămintele lor, au fost totdeauna înăbușite de unguri. Noi nu numai că n-am putut dobândi autonomia țării noastre, dar nici măcar în Sfatul (dieta) Transilvaniei n-au putut pătrunde înaintașii noștri. Și când din mila împărătească, a fost lăsat de la o vreme să intre câte un archiereu, strigătului după dreptate era întâmpinat de către glasnicii unguri cu urlete și împotriviri neauzite. Așa s-a întâmplat cu marele luptător Inochentie Micu, care cu adâncă durere spunea în acest Sfat plin de dușmani, că despre poporul românesc se vorbește numai atunci, când boierii unguri vreau să pună poveri nouă pe țară. În mânia lor, ungurii strigau să fie aruncat pe fereastră acest vrednic apostol al neamului românesc. Pentru lupta sa bărbătească, archiereul Inochentie a trebuit să-și părăsească scaunul și să moară departe de poporul său nenorocit.

Iar mai târziu, când Transilvania a fost alipită cu puterea la Ungaria, soarta noastră s-a făcut și mai grea. Acum nu mai era vorba de Sfat românesc, ci de luptă îndârjită ca poporul nostru să trimită măcar o mână de deputați în Sfatul unguresc de la Budapesta. Deși jandarmii unguri băteau și ucideau pe țăranii noștri, care își dădeau glasul lor pentru deputații români, totuși au izbutit să se strecoare câțiva fruntași de-ai noștri în Sfatul Țării ungurești. Dar ce puteau face 10 români față de 400 de unguri înverșunați? Vajnică luptă au dus ei acolo pentru drepturile și slobozenia poporului românesc, dar fără ispravă. Ungurii nu vroiau să audă de suferințele noastre; deputații români erau întâmpinați cu batjocuri, amenințări; și nu o dată chiar scoși afară cu puterea din Sfat. Iar zacoanele nedreptăților sporeau mereu, pentru nimicirea neamului nostru oropsit. Azi, acasă la noi, e mai rău ca oricând. Plâng părinții și frații noștri sub loviturile biciului unguresc. Nădejdea noastră e în scutul României mame, care prin ostașii săi viteji și cu ajutorul voluntarilor (dobrovoleți) noștri plecați din Rusia, ne va scoate din iadul unguresc, dându-ne slobozenia în cuprinsul României mari.

Iată pentru ce astăzi, când ne gândim la luptele și suferințele noastre îndelungate, simțim o mare bucurie văzând pe frații noștri din Basarabia, care au pătimit ca și noi, strângându-se în cel dintâi Sfat al Țării, ca să hotărască ei singuri asupra sorții și fericirii norodului Moldovenesc.

Dumnezeu să v-ajute fraților Moldoveni!