Telegrama circulară trimisă de C. C. Arion legațiilor României din 2 iulie 1918

246

Telegrama circulară trimisă de ministrul de externe, C. C. Arion, legațiilor României în diferite Țări din 2 iulie 1918. Telegrama explică diferendul dintre Ucraina și România, pe subiectul unirii Basarabiei cu România.

Potrivit ultimelor informații guvernul Ucrainei ar avea intenția să reînceapă agitațiile în problema Basarabiei. Vă veți inspira în discuțiile dv. de următoarele explicații și considerații:

Unirea Basarabiei cu România s-a făcut printr-un vot aproape unanim al Adunării Legislativ “Sfatul Țării” (Adunarea Națională) a Republicii Moldovene a Basarabiei la 27 martie 1918 și acest vot a servit ca bază atât declarației Președintelui Consiliului de Miniștri la Chișinău, cât și decretului regal din 9/22 aprilie 1918 care ia act de unire și îi dă adeziunea statului român.

În Sfatul Țării populația ruteno-ucraineană nu era reprezentată, este adevărat, decât de o minoritate fără importanță, corespunzătoare, de altfel, cifrei acestei populații în raport cu românii din Basarabia.

Imensa majoritate a Adunării, compusă mai ales din români și din membrii unor naționalități diferite, s-a pronunțat fără rezerve pentru unire. Această unire o considerăm indisolubilă pentru totdeauna, deoarece ea reprezintă triumful dreptului nostru. Realitate este un fapt istoric cunoscut că Basarabia a fost răpită României de Imperiul Rus în 1812 și că, după ce i-a fost înapoiată, numai parțial, prin Tratatul de la Paris din 1856, această parte i-a fost din nou luată de Rusia prin Tratatul de la Berlin, în urma războiului turco-român din 1877–1878, în ciuda ajutorului foarte efectiv acordat Rusiei și contrar prevederilor exprese convenite la acea epocă între cele două state aliate.

Nu mai este cazul să insistăm că votul Adunării Naționale a Basarabiei este conform principiului proclamat și universal acceptat astăzi de parlament și oamenii de stat, europeni: că orice națiune are dreptul de a-și hotărî soarta și viitorul.

Este ciudat faptul că Ucraina, care ea însăși își datorează actuala existență numai proclamării acestui principiu, poate să-și aroge dreptul de a nu permite aplicarea lui la Basarabia. Republica democratică nu poate urma exemplul politicii imperialiste a Rusiei țariste, care consta în a nega micilor națiuni orice drept pe care ea nu-l considera conform intereselor sale și prin care această republică pretinde la rândul ei să exercite o dominație asupra unui întreg popor de două milioane de români și a teritoriilor care nu i-au aparținut niciodată.

Înapoierea Basarabiei la Patria-mamă este la fel de naturală logică și justă ca și înapoierea Ucrainei la viața de stat independent la care ea aspira de mult timp.

În ceea ce privește comunicarea făcută în mod oficial și public la Berna acum mai mult de o lună de către delegatul Republicii Ucrainei, care nu cere nimic mai mult decât o nouă reunire a Basarabiei cu Republica, cei în drept vor observa că Ucraina nu este de loc în măsură să revendice o țară care din punct de vedere istoric și etnic a fost întotdeauna română. Basarabia a aparținut, într-adevăr, în cadrul granițelor ei naturale Prutul, Nistrul, Marea Neagră și frontierele care o despart la nord de Austro-Ungaria, Coroanei Moldovei, de la formarea acestui principal în secolul al XIV-lea și ea a participat la viața ei politică și istorică, împărtășind momentele ei de glorie și vicisitudinile soartei până în momentul răpirii, comise de Rusia în 1812.

Ucraina, de altfel, în proclamația care poate fi considerată cu actul ei de naștere, a desemnat ea însăși Nistrul ca una dintre frontierele ei, fără să facă nicio rezervă.

Mai mult, la data de 19 ianuarie 1918 guvernul ucrainean a dat generalului Coandă, delegatul României la Kiev, asigurările cele mai categorice nu numai că Ucraina nu se va opune în niciun fel la unirea Basarabiei cu România, dar că, dimpotrivă, ea o va ajuta.

Revendicările făcute de Ucraina, chiar după noua sa viață independentă de Republică democratică, dovedeau tendința unei expansiuni spre sud și un spirit de cucerire care aminteau prea mult de politica vechiului imperiu țarist, politică ce nu este străină de calamitățile războiului mondial și pe care noi o considerăm pe drept cuvânt pe deplin înmormântată.

În ceea ce privește argumentul că în Basarabia există populație ucraineană și mixtă, care ar avea nevoie de protecția noii Republici slave, el nu este decât un pretext zadarnic. Nu există nici un stat, mai ales în Orient, în care populația să fie omogenă. Ucraina este ea însăși un exemplu în acest sens, dar nicăieri o minoritate nu are dreptul să dea tonul. Interesele și drepturile diferitelor populații aflate în minoritate în Basarabia vor fi întotdeauna păzite de instituțiile și legile române, concepute într-un spirit atât de larg de libertate și egalitate.

Se pare că se scoate din nou în evidență nevoia protejării anumitor populației din Basarabia de origine ucraineană (rutenă), și chiar neucraineană împotriva acțiunilor românilor, dar nu se citează și nici nu există vreun fapt care să poată îndeplini această pretenție.

Nimeni nu poate lua în considerație pretinsele îngrijorări care, fiind nejustificate, demonstrează că scopul urmărit nu este decât acela de a ni se face un proces de intenție.

Dar dacă este adevărat că populații rutene (ucrainene) s-au stabilit în nordul Basarabiei, pe de altă parte este constatat că dincolo de Nistru există numeroase elemente române până spre Bug. Această populație, care numără aproximativ 500.000 de suflete, aparține astăzi Ucrainei. Basarabia, țară eminamente română, și România, din care ea face astăzi parte, ar putea pretinde pentru acești români aceleași drepturi pe care Ucraina le cere pentru rutenii ucrainieni din Basarabia.

Toate aceste considerații dovedesc cât de puțin fundamentate sunt pretențiile Ucrainei.

De asemenea, nu putem decât să regretăm această manifestare a Republicii democrate care nu-și are fundament nici în istorie, nici în principiile de drept și care, dacă este menținută, va fi de natură să tulbure, după părerea noastră în mod inutil, buna înțelegere ce trebuie să existe între state vecine și pe care suntem dispuși să le stabilim și să le întreținem.

Trebuie de asemenea notat că la 13 aprilie Rada Centrală din Kiev a adresat guvernului român o notă de protest împotriva anexării Basarabiei și a unor pretinse vexațiuni aduse populației. Răspunsul a sosit fără întârziere, restabilind lucrurile în adevărata lor lumină, declarându-se că nu poate fi vorba de anexare, ci de o unire a cărei inițiativă a venit din partea Basarabiei însăși și că pretinsele jigniri nu erau decât o invenție a acelora ce ar putea avea interes să inducă în eroare guvernul ucrainean.

Sper să vă pot înmâna textul acestui răspuns pentru ca să puteți fi la curent cu tot ceea ce privește această problemă de o importanță atât de mare pentru noi.