După desfășurarea Congresului soldaților moldoveni din 20-28 octombrie 1917, de la Chișinău, a fost adoptat documentul intitulat Rezoluțiile primului congres militar Moldovenesc. Ulterior, a apărut și o dare de seamă, în care este prezentată pe scurt desfășurarea congresului. Textul de mai jos a apărut în Soldatul Moldovan, nr.8 din 4 noiembrie 1917.
[Prima zi]
În ziua de 20 octombrie în Chișinău s-a deschis întâia adunare a împuterniciților soldaților Moldoveni. Iată cum s-a început această serbare: încă înainte de amiază de acum se lămurise că sunt adunați peste 500.000 de trimiși de la un număr de 25.000 de ostași moldoveni de pe toate fronturile și din Rusia. La 2 ceasuri și 20 minute după amiaza, toată această mulțime de norod, cu steaguri naționale moldovenești și muzică a purces de la Curtea Slobozeniei la casa eparhială. În fruntea acestei manifestațiuni mergea Președintele Comitetului Central împreună cu tot Comitetul și delegații fruntași de la fronturi; mâna stângă a președintelui era acoperită cu un frumos tricolor moldovenesc.
Aici, cei puși de comitetul central încă o dată i-a strecurat pe toți la intrarea în curte și le-a cercetat documentele. Toată vremea ostașii păzeau cea mai mare liniște și rânduială. În sfârșit totul s-a așezat.
Ceasul a sunat 3. Muzica a cântat Marsilieza și președintele comitetului central Moldovenesc podporucicul Pântea în strigătele entuziaste de „ura” și „vivat” a deschis cea dintâi adunare a Moldovenilor din Basarabia și întreaga Rusie.
Apoi adunarea a ales un prezidium în care l-a pus președinte pe domnul Rotmistr Cijevschi, iar tovarăși ai lui pe podporucicul Pântea, pe praporșcicul Păscăluță și pe ostașul Bragă. Ca secretari au fost aleși, pentru limba rusească domnii voluntari Holban, marinarul Plătică, praporșcicul Rugină; iar pentru limba moldovenească, praporșcicul Cotoros și ostașii Lungu și Buga. După aceasta s-a început urările. Cel dintâi ia cuvântul ajutorul comisarului Basarabiei, Domnul Inculeț. Urând început bun și povestim despre aceea, cum Basarabia dintr-o ocină a gubernatorilor ruși a ajuns acum o țară slobodă, el dorește ca de azi înainte să nu mai fie nimeni altul stăpân în țara noastră, decât poporul moldovan și de aceea încheie cu strigătul:
„Trăiască Basarabia autonomă”
(Sala răsună de bătăi din palme)
În numele redacției „Cuvânt Moldovenesc” se ridică redactorul ei, vechi luptător pentru drepturile neamului, domnul Pan. Halippa.
„Sunt nespus de fericit, începe domnul Halippa, că am ajuns să urez în fața voastră, floarea neamului nostru moldovenesc.
Frații mei, veacuri întregi noi umblăm rătăciți unul de altul; veacuri întregi pe noi ne întind și ne dezbină vrăjmașii; veacuri întregi pământul nostru strămoșesc geme sub jugul străin, și iată acuma după atâția ani de răzlețire, după atâția ani de jale și suferință, ne-am strâns frații grămăgioară.
O, cine va spune bucuria noastră!
Grea a fost soarta noastră, lungă a fost noaptea în care am zăcut. Dar precum după noapte răsar zorile și lumina zilei ia rândul întunericului, așa și în viața neamului moldovenesc, după lungă robie s-a simțit apropierea și izbăvirea.
Frați ostași, încheie domnul Halippa, spre voi este toată nădejdea noastră. Țara se îneacă în lacrimi și sânge. Vrăjmașii noștri stau la hotare, vrăjmași avem câtă frunză la spatele nostru, înlăuntrul țării, dar cel mai mare dușman este în mijlocul nostru: aceasta este neunirea. Frații mei, biruiți pe acest strașnic dușman: și apoi vom birui totul”.
Sala răsună în urări de „Vivat”, „Ura” și „Trăiască Basarabia autonomă”.
Trimisul partidului social-democrat muncitoresc din Rusia, doctorul Arzumaneanț, armean de viță, se închină adunării în numele acestui partid și spune că nu e alt neam pe lume care mai mult s-ar bucura de bucuria neamului moldovenesc decât armenii de la Caucaz.
În numele partidului socialist-democrat evreiesc numit „bund” hiritisește adunarea doctorul Lurie.
În numele comitetului tuturor țăranilor din Basarabia, d. Erhan aduce închinăciuni în numele acestui comitet. În numele obștei Moldovenilor urează adunarea, doamna Alistari. Doamna Alistari spune că femeile în rândul întâi vor lupta pentru autonomie și școală moldovenească.
Trimisul marinarilor moldoveni de pe Marea Neagră, Domnul Prahnițchi urează adunarea și zice: „închinăciune vouă, frați moldoveni de la frații voștri, care înoată pe Marea Neagră. O poruncă mi-au dat ei mie să v-o aduc și aceasta este: fraților, țineți minte că mai întâi de toate voi sunteți moldoveni și apoi altceva. Două cuvinte cer ei să fie pe steagul nostru moldovenesc: Pământ și Voe.”
Domnul Ioncu aduce urări în numele Partidului Național Moldovenesc.
Apoi încep urările trimișilor ostași moldoveni din toate țările: de pe frontul românesc, din Rusia, de pe celelalte fronturi și de peste tot locul. Urează adunarea colonelul Martânovschi, împuternicitul călărașilor moldoveni din Novo-Gheorghievsc; domnul Gafencu; împuternicitul de învățători din Basarabia, d. Săcară; împuternicitul regimentului 30, Osoianu; apoi domnii Ețcul, Holban, Rugină, Bereșciuc, Guțu, Mare, Lungu, Ursu, Mateev și Coadă.
Cotoros, în numele comitetului gubernial al ostașilor, muncitorilor și țăranilor.
Inspectorul miliției Moldovenești din Basarabia d. Crihan, aducând urări, spune, că moldovanul nostru s-a trezit nu de azi, nu de ieri, ci de multe veacuri, dar fiind apăsat întâi de jugul turcesc, apoi de cel rusesc el n-a mai putut să răsufle până acuma slobod, n-a putut să-și dezdoaie grumazul lui frânt de greutăți. Dimpotrivă, fiind atâta vreme înecat și chinuit de tot felul de stăpâni ai vieții lui, el ajunsese la aceea, ca să nu mai creadă nimănui, chiar fiilor lui adevărați. Așa s-a întâmplat la început cu cuvântul „ „autonomia”. Vrăjmașii noștri văzând că după revoluția rusească ei pierd binele, care l-au mâncat în țara noastră, că n-au să mai poată de acuma suge sângele moldovanului, au început să facă tot chipul ca să nu-și asvârlă norodul jugul său și să rămâie tot cum a fost. Dar adevărul a biruit. Astăzi nu mai este suflare moldovenească care să nu dorească autonomia Basarabiei ca văzduhul, ca soarele și ca viața.
D-nii Păscăluță și Dubalari vorbesc în numele comitetului ostășesc moldovenesc din Odesa.
Domnii Țanțu și Cazacliu urează în numele comitetului din Iași.
Plângere de peste Nistru
La locul de unde vorbesc se suie în sfârșit soldatul moldovan de peste Nistru, Toma Jalbă și cu un glas plângător începe: „și așa fraților, din cuvintele D-stră, care le-am auzit eu, văd că toți aici v-ați hotărât să vă luați ceea ce vi se cuvine – drepturi și autonomie. Dar eu acuma vă întreb pe D-voastră, fraților: frații mei și neamurile mele, care suntem moldoveni dintr-un sânge, – cui ne lăsați pe noi moldovenii, cei ce suntem rupți din coasta Basarabiei și trăim pe celălalt mal al Nistrului?
Noi rămânem ca șoarecii în gura motanului.
Frații noștri nu ne lăsați, nu ne lepădați, nu ne uitați! Iar dacă ne veți uita, malul Nistrului îl vom săpa și vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru; căci mai bine să-și schimbe râul mersul, decât să rămânem noi moldovenii despărțiți unul de altul”.
(Bătăi din palmă asurzitoare și strigăte puternice; „Nu vom uita, veniți cu noi”).
Răspunsul d-lui Buzdugan
Din mijlocul adunării se ridică la loc de vorbire basarabeană, Buzdugan, și adânc mișcat zice:
„Când i-am auzit jăluirea fratelui nostru moldovan de peste Nistru, mie mi s-a părut că aud bocetul mamei, care și-a pierdut copiii, doinele de care plâng văile și munții în tot pământul românesc, toată deznădejdea și tânguirea neamului nostru.
„Nu ne lăsați” – strigă fratele nostru, și eu socot, că și pietrele, dacă ar auzi, s-ar umple de jale.
Nu vă lăsăm, fraților! Veniți în brațele noastre. Nistrul hotarnic îl vom săpa împreună și vom îndrepta apa pe dincolo pentru că nimica să nu ne mai despartă”.
(Bătăi din palme nemaipomenite)
Ziua a doua
În ziua de 21 octombrie Adunarea se deschide la 10 ceasuri dimineața, sub președinția domnului Cijevschi. Toată vremea sosesc trimiși ostașilor moldoveni de pe fronturi și acuma numărul lor trece de 600. Președintele citește rânduiala după care va avea să lucreze: 1) alegerile prezidiului (povățuitorilor adunării) 2) Urări 3) Dare de seamă despre comitetul central 4) Autonomia Basarabiei 5) naționalizarea oștilor 6) Basarabia și ocârmuirea ei 7) Treaba pământului 8) despre cele ce se petrec acum și despre alegerile în adunarea întemeietoare 9) lucrul luminării 10) naționalizarea școlilor și dregătorilor din Basarabia 11) despre moldovenii de peste Nistru 12) alegerile împuterniciților din partea moldovenilor – câte unul în Sfatul Republicii și ocârmuirea tuturor ostașilor și în ministerul de război 13) alegerea celor trei în sfatul noroadelor 14) fondul Național
Despre comitetul central
Președintele Comitetului central ostășesc moldovenesc, domnul podporucic Pântea, aduce la cunoștința adunării cum s-a întemeiat acest comitet și ce a făcut el. „Trei luni în urmă, zice domnul Pântea, noi câțiva ofițeri de pe frontul românesc, văzând cum toate neamurile își iau dreptul lor, ne-am gândit și noi, că este pe lumea asta și o țară, a noastră moldovenească, și prea de mult o stăpânesc străinii. Adevărat, moldovenii noștri cei de frunte începuseră acum de multișor lupta pentru drepturile noastre, dar fiindcă unii erau prea departe, precum ostașii moldoveni uniți de la Odesa, organizațiile de la Iași și altele, iar alții puțini și cu mâinile goale, noi am crezut, că numai unind toate aceste puteri vom putea face ceva. De aceea sfătuindu-ne noi, am veni la Chișinău pentru ca aici, în cetatea țării noastre, să facem un comitet Ostășesc Moldovenesc Central, adică peste toate comitetele. La început tovarășii ruși, care se bucșiseră prin toate așezămintele noastre, ne-au întâmpinat nu prea bine. Ne întrebau cine suntem și dacă avem documente, dar după ce noi oleacă ne-am mai adunat, i-am poftit pe dumnealor să ne facă și nouă loc în casa noastră și nimenea n-a îndrăznit să se pună de pricină – locul ne-a fost dat”.
Mai departe, domnul Pântea spune, că „punând piciorul pe pământul strămoșesc, comitetul a căutat să vadă ce se lucrează în țară și să facă legătură cu satele moldovenești. De aceea el a trimis prin volosti oamenii lui. În al doilea rând comitetul a venit în apărarea școlilor moldovenești, fiindcă oameni ca oamenii, nu toți își dau seama de treaba asta și unii gândesc că pot să se învețe în limba străină, rusească, ceea ce nu se face nici într-o țară pe lumea asta. S-a trimis până acuma 65 emisari prin volosti (plăși), ca să facă rânduială între oameni, dar trebuie înmulțiți până la 105. Comitetul face toate chipurile să scoată pe toți străinii afară din dregătorii și să intre moldoveni. În zemstvă s-au pus oamenii noștri. Apoi comitetul s-a gândit, că toată lumea e luminată și știe ce să facă pe pământ, dar soldații moldoveni din șanțuri nu știu nimic, mai ales că nu înțeleg limba și nici nu pot citi rusește. De aceea Comitetul a hotărât să scoată pentru dânșii gazetă moldovenească „Soldatul Moldovan”. Această gazetă se trimite acuma prin toate locurile, unde se știe că sunt moldoveni. Comitetul a hotărât mai departe, ca să ne facem noi moldovenii un polc de ostași moldoveni, ca să ne apărăm țara. Mult s-a luptat, dar acum avem dezlegare și degrabă polcul moldovenesc va fi fapt împlinit. Comitetul, în sfârșit a luat măsuri, ca să se facă „Sfatul Țării”, care să fie stăpânirea noastră și iată de aceea s-a strâns această adunare.
Până acuma nu ne-am gândit de viața noastră, n-am putut, n-am avut voie, sfârșește Domnul Pântea, – dar acum a sosit ceasul și trebuie toți să mergem împreună”.
Autonomia Basarabiei
Președintele Adunării Dl Cijevski aducând la cunoștința ei ceea ce s-a hotărât la adunarea noroadelor, citește o scrisoare a sa, despre viața și drepturile oricărui neam și spune, că până acuma pe lume se știau patru feluri de ocârmuire a țărilor: ocârmuirea autonomă, federativă, confederativă și unitară. E greu să hotărăști unde se sfârșește una și se începe alta, dar după semnele cele mai de seamă, ocârmuirile acestea cam așa se deosebesc. Țara unitară este aceea, în care locuitorii sunt una și au o stăpânire. O țară autonoma se alcătuiește din mai multe țări și neamuri unite la un loc sau de bunăvoie, prin învoieli scrise sau că un neam a fost biruit în război de altul. Când un popor are toate drepturile de a se ocârmui singur și încă e și stăpân pe pământul său, aceasta se cheamă autonomie politico-teritorială. Țară federativă este aceea unde unele țări deosebite se întovărășesc și trăiesc împreună, fiindcă pot să aibă folos una de la alta și au afară de stăpânirile lor deosebite încă o stăpânire de obște, peste tot. Și în sfârșit vine confederația. Aceasta este de acum numai o uniune a altor țări, care țin una cu alta la treaba de obște, dar ele rămân cu totul neatârnate. De pildă, țările întovărășite acuma în război. Dar în tot locul și în toată vremea mai presus decât toate a fost și este puterea și voia poporului, adică poporul este suveran.
M. Minciună
