Declarația de la Chișinău a unui grup de români din toate teritoriile locuit de români a fost publicată în gazeta „România Nouă”, nr 8 din 24 ianuarie 1918. Declarația este semnată de o serie de români din Transilvania, Bucovina, Basarabia, România, Macedonia, Serbia.
Împrejurări unice în felul lor în istoria neamului nostru au făcut, ca astăzi să se găsească în capitala Basarabiei o seamă de intelectuali refugiați din toate țările locuite de români. Nu era cu putință ca vremurile de acum, în care se așează o nouă temelie vieții popoarelor, să-i lase pe acești fii ai celui mai încercat popor, nepăsători față de viitorul neamului lor. Ideea pe care războiul de acuma a pecetluit-o cu atâtea râuri de sânge, ca toate noroadele, mari sau mici, trebuie să-și adune sub ocârmuiri naționale pe toți fiii lor, pentru a-i putea face cât mai fericiți, – această idee a trebuit să-i frământe în modul cel mai serios pe acești oameni, cărora suferințele de sute de ani ale poporului nostru asuprit de străini, le erau atât de cunoscute.
Refugiații (bejenarii) din țările românești călcate de dușmani, au găsit și aici în Basarabia, unde trăiesc de o vreme, o ramură a românismului gemând sub apăsarea sufletească a străinului. Ceea ce ei găsesc aici, l-a făcut să se încredințeze și mai bine de durerosul adevăr istoric, pe care-l știau atât de bine de acasă, că poporul nostru, lipsit de unire politică, a fost osândit la veșnică umilire și apăsare, și că dacă nu se va uni cel puțin acum, viitorului va fi și mai dureros decât trecutul plini de lacrimi și suspine. Dorința lor de a-și scăpa țara de naștere de sub stăpânirea străină și de a o vedea alipită la România, aici sub puterea lucrurilor trăite în Basarabia, a luat o înfățișare și mai hotărâtă: țara de mâine a românilor trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa și până la Nistru, – și încă și dincolo de acest râu, până unde se întinde graiul românesc.
Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor în care noi suntem cei mai vechi și cei mai mulți locuitori. Toate acestea sunt, și trebuie să fie ale noastre, dar ele nu mai așa ne vor putea chezășui o viață mai fericită, dacă vor fi unite. Numai rătăciții și vânduții nu vor să înțeleagă aceasta și stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămâie și de aici încolo pe mâna străinilor.
Dar noi am văzut vai, ce e străinul, căci sub călcâiul lui am trăit sute de ani, până aproape să ni se stingă răsuflarea. Chiar și în cursul acestui război ne-am putut încredința despre binele pe care îl putem aștepta de la el. Ungurii și Nemții, despre care unii credeau că se vor învoi să ne dea o autonomie în marginile unei Austrii-mari, ne-au luat în vremurile din urmă și puținele drepturi naționale pe care le mai aveam iar rușii erau să prăpădească nu numai Basarabia, ci și România, cu anarhia lor nesăbuită și cu lipsa lor de simțământ de patrie și de cinste pentru cuvântul dat. Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singura țară.
Conduși de aceste vederi, refugiații români adunați în jurul gazetei “Ardealul”, dându-și mâna cu tinerimea din Basarabia, au socotit că a sosit vremea ca să intre acum în luptă deschisă pentru înfăptuirea unirii politice a tuturor românilor într-un singur stat. Împrejurarea că viteaza armată română astăzi este stăpână peste întreaga Basarabie, ne dă oarecum putința unei desfășurări slobode a acestei lupte sfinte și drepte. Noi socotim această armată, în care pe lângă ostași din România, sunt și zeci de mii de români din Transilvania, Bucovina și Macedonia, ca o armată a întregului neam românesc, menită să lupte nu pentru alipirea la România a țărilor care se află încă sub stăpâniri străine, ci pentru crearea unei Românii nouă a întregului neam. Această Românie nouă va fi făcută de noi toți și va fi a noastră a tuturor. În marginile ei fiecare țărișoară își va putea avea autonomia sa, atât de trebuitoare pentru îndrumarea și ocrotirea nevoilor locale. Ea va fi pe atât de bună pe cât de destoinici vom fi noi în a o așeza pe temelii trainice și pe cât de serioși ne vom știi dovedi în fața Aliaților. Fiind toți Românii la un loc, și fiind animați de un singur ideal puternic, e de la sine înțeles că această România va fi mai bună decât România de până acum, de care atâția basarabeni se tem, și mai bună decât oricare altă țară româneasca, înțelegând aici și Basarabia.
Începând cu ziua de astăzi, în care toți românii trebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri, săvârșite la 1859 între două țări românești, noi cei mai jos iscăliți, potrivit punctului nostru de plecare, nu ne mai socotim ca până acum: ardeleni, basarabeni, bucovineni ș.a.m.d., și nu ne mai socotim nici numai ca fiii aceluiași popor, ci ca cetățenii (grajdanii) aceluiași stat unitar românesc, ca cetățeni ai României nouă a tuturor românilor, cu aceleași datorii față de fiecare parte a ei și cu aceleași drepturi. De astăzi înainte noi vom fi totodată ostași ai acestei Românii, pentru făurirea și întărirea căreia voim să luptăm cu orice armă va trebui. Deocamdată lupta noastră va fi purtată cu condeiul, la această gazetă, care este continuarea “Ardealului”, și care de acum înainte va fi condusă de un comitet de redacție alcătuit de români din toate țările.
Potrivit vederilor noastre, fiecare parte de pământ locuit de neamul nostru este a întregului neam și datoria față de el este de o potrivă de mare. Câtă vreme împrejurările vor face deci ca această gazetă să se tipărească în Basarabia, e firesc ca stările de aici să ne intereseze mai mult și ca potrivit vederilor noastre, să le judecăm nu ca pe niște lucruri de interes local basarabean, ci ca lucruri de interes general românesc. Prin această prismă vom judeca lucrurile din toate provinciile românești, fiind încredințați că numai astfel se va putea întăriri viața noastră națională.
La lupta noastră se alătură deocamdată numai tinerimea studioasă din Basarabia, dar avem credința întemeiată că, cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând vom vedea în rândurile noastre pe toți românii basarabeni cu adevărată dragoste de neam, începând de la preoți și învățători și până la deputați și miniștri. Căști dacă până acum putea să însemneze o primejdie, ca cineva să lupte în Basarabia pentru unirea neamului, de aici încolo, având scutul armatei române, ar fi o trădare (vânzare) dacă basarabenii nu și-ar înțelege datoria lor națională cea mai înaltă. Teama de străini trebuie să piară odată! Destul ne-au asuprit, până au fost ei stăpâni pe soarta noastră, de acum trebuie să ne fim înșine stăpâni și să nu ne mai uităm la ce spun ei. Căci știm bine că nu pentru binele nostru vorbesc, ci pentru al lor.
Lucrând în bună înțelegere în, cei strânși în jurul acestei gazete nădăjduiesc că vor izbuti să închege o luptă sistematică în vederea ajungerii marelui scop, fără de care neamul nostru nu mai poate avea nici un viitor; ei cred că vor reuși să îi convingă pe toți românii de neapărata nevoie a unirii întregului neam și să facă și cercurile europene politice să recunoască și să sprijinească punctul lor de vedere.
În această credință ei se adresează prin aceasta tuturor românilor, – și deocamdată mai ales celor din Basarabia, în mijlocul cărora se desfășoară propaganda – ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor și să facă tot ce este omenește cu putință, pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-și dea seama, că mântuirea noastră este numai pentru într-o Românie nouă, a tuturor românilor.
Pentru înfăptuirea acestui Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea a vom muri, dacă va fi nevoie.
Chișinău ianuarie 1918
Din Transilvania: Dr. Onisifor Ghibu, Dr. Ioan Mateiu, Axente Banciu, Dr. Sebastian Bornemisa, Iosif Șchiopul, Gheorghe Codrea, Nicolae Oancea, Nicolae Colan, Andreiu Oțetea,
Din Bucovina: George Tofan, Dimitrie Logigan, Emanoil Iliuț, Dr. Ovidiu Țopa
Din Basarabia: Vasile Harea, Vladimir Cazacliu, Ioan Văluță, Alexandru Văleanu
Din România: G. Murgoci, G. Munteanu-Râmnic, Petre V. Haneș, V. Tempeanu
Din Macedonia: Constantin Noe, Epaminonda Balamace
Din Serbia: Dr. Atanasie Popovici.
