Discursuri în sala tronului din 29 ianuarie 1859

4113

În 29 ianuarie 1859, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza primește în sala tronului delegația deputaților din Adunarea electivă din Țara Românească. Se rostesc discursuri, iar Alexandru Ion Cuza le adresează o scurtă cuvântare.

Delegația deputaților era formată din: Prea Sfinția Sa Părintele Climent, Episcopul Argeșului, D-nii Scarlat Crețulescu, Alexandru Emanoil Florescu, Barbu Slătineanu, C. A. Rosetti, Nicolae Opran.

Prea Sfinția Sa Episcopul Argeșului a rostit următoarele:

Prea Înălțate Doamne!

Țara Românească, acea țară sora a Moldovei, a atras bine-cuvântarea cerului, insuflând pe toți fiii săi ca să Vă aleagă Domn. A Tot-Puternicul să Vă dea ani mulți și fericiți, pentru ca aceste țări care fiind despărțite, au suferit atâtea nenorociri, să se bucure fiind întrunite, de o viață fericită sub oblăduirea Măriei Tale!

Adunarea generală a Țării Românești ne-au însărcinat a depune în mânele Măriei Tale acest act, prin care sunteți Alesul ei: noi suntem fericiți a Vi-l aduce însoțit cu aclamările poporului Român și cu bine-cuvântarea Cerului.
Să trăiască Măria Ta și Dumnezeu să bine-cuvânteze țările creștine Moldova și Țara Românească.

Apoi D-l A. I. Florescu citește actul de alegere al adunării elective din Țara Românească. După citirea acestui act, D-l C. A. Rosetti zice următoarele:

Măria Ta,

Suntem mândri și fericiți, că Adunarea Electivă din București, ne-a onorat cu marea și frumoasa misie de a depune coroana lui Mihai în mânele Măriei Tale, căruia frații noștri de aici au încredințat Coroana lui Ștefan. Ceea ce însă reînalță misia noastră și face să tresalte de fericire inima Mariei Tale este că Românii Munteni au coronat în Măria Ta, nu un individ, ci marile principii de viață ale naționalității noastre.

Românii din Moldova avură fericirea de a proclama cei dintâi unirea acestor două trunchiuri ale aceluiași trup. Aclamat apoi în unanimitate de 5 milioane de Români și de amândouă Adunările ad-hoc, s-au mai găsit oameni care au zis, chiar în conferințele din urmă, că acele Adunări n-au fost exprimat adevărata dorința a Nației, și cererea noastră cea mai esențială, fără împlinirea căreia ne este prin neputința a trăi, fu din nou amânată.

Cu inimile zdrobite de durere, ne supuserăm cu toate acestea voinței minorității Puterilor chezașe și procedarăm la alegerea Domnului. În momentul însă în care Adunarea Electivă din București voia să proceadă la alegerea Domnului său, fatala prăpastie, în care ne aruncă despărțirea puterilor administrative, se arătă înainte în toată adâncimea ei, și în acel moment, mandatarii Nației stingând cu lacrimile lor focul de ură și de diviziune ce nenorocirile trecute aprinsese între clase și partide, se luară unii pe alții în brațe și săriră cu toții fatala prăpastie, strigând:
Să trăiască Alexandru Ion I!…

Toți cei, care, străini sau Români, au fost față în acel moment solemn și unic poate în analele istoriei omenirii au zis: că secoli de durere și umilință ce au tescuit nația Română, în loc de a o ucide, n-au făcut decât a comprima a ei putere, spre a o face astăzi printr-o singură săltare a se arăta de o dată înaintea Europei, tot acea nație jună și puternică, pre care ea a fost cunoscută, când era bulevardul de apărare al civilizării contra barbarismului.

Măria Ta! În acest minut, când putem în sfârșit și noi a ne ridica frunțile fără rușine și a ne uita cu recunoștință, dar fără umilire în fața Europei, în acest minut când stând pe tărâmul Moldovei, simțim toți că stăm pe sânul aceluiași nume, fie-ne iertat a atrage privirea Măriei Tale și a Europei întregi, asupra unui fapt din cele mai mari.

Numele Domnului ales de Moldova, în minutul ce fu pronunțat în mijlocul Adunării Elective din București, avu, cum ziserăm, magicul efect a înfrăți și a întruni toate acele clase a căror dezbinare, (și de ce să nu o spunem?) a cărora ură și combatere au condus de mai multe ori Nația română la pieire.

Acest singur fapt, mai mare chiar decât acela din memorabila noapte de 4 august din analele istoriei franceze; această minune ce nici o putere omenească n-ar fi putut îndeplini, este de ajuns spre a arăta pipăit, că cei care vor mai îndrăzni a refuza Unirea Principatelor, voiesc a le șterge îndată din sânul Națiilor cele vii.

Totodată această alegere este constituirea unuia din cele mai mari principii ale secolului nostru. Ceea ce sabia celor mai viteji, Ștefan și Mihai, n-au putut face, unirea tronului Principatelor, numele Măriei Tale, ca reprezentant al acestei idei vitale, au făcut-o în o Domnie de 19 zile. Vadă acum, cei care cred că națiile se câștigă prin sabie, că adevăratele conchiste nu se mai fac decât printr-o idee mare și adevărată, și înțeleagă în sfârșit neamicii noștri, că pre cei care Dumnezeu i-a întrunit, nici o mână omenească nu-i va mai putea despărți.

Primește deci, Alesule al României, pe lângă Coroana Principatului de peste Milcov, ce suntem trimiși a-ți aduce, și inimile a două milioane și jumătate de Români, care ne-au însărcinat a ți le închina cu amor și respect, și a Te asigura că pe cât Vei ține cu tărie stindardul Unirii, al Naționalității, al Dreptului și al Libertății, Românii de peste Milcov ca și cei de aici, Te vor urmă ca un singur om și strigând cu un singur vers:
Trăiască România!
Trăiască Domnul Alexandru Ion I!

Strigările entuziastice răsunau pretutindenea în sală, iar Măria Sa Domnul României a răspuns următoarele:

În numele actului Național și măreț prin care Adunarea Electivă din București, a întrunit coroanele Țării Românești și a Moldovei, declar că pe cât sunt mândru de a mă găsi înălțat pre tronul Moldovei, pre atât sunt asemenea mândru de a vedea numele meu înscris în rândul Domnilor Țării Românești.

În ochii mei actul ce l-ați desăvârșit, Domnilor Deputați de peste Milcov, este triumful unui principiu mântuitor ce viețuiește cu tărie în inimile Românilor: principiul frăției Românești! El ne-a scăpat de pierdere în trecut, el ne reînvie în timpul de față, el ne va duce la bine și la mărire în viitor.

Să trăiască dar frăția Românească! Să trăiască Principatele Unite.