Discursuri la comemorarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, citite în Camera Deputaților din 1 decembrie 1925.
Fragmente din discursul lui D.I. Conciatu
Se împlinesc azi șapte ani de când pe câmpia stropită cu sângele marelui nostru voievod Mihai Viteazul, sute de mii de țărani români au venit și întru glas s-au unit în libertate și frăție cu România liberă.
Asupriții și-au scuturat lanțurile robiei seculare și au prăvălit în țărână jugul maghiar.
Ca pe vremea lui Avram Iancu, s-au auzit din sute de mii de piepturi voința de libertate, de unire cu frații Vechiului Regat, care toți într-un suflet au pornit să dezrobească Ardealul și Banatul și s-au jertfit, fără cruțare, cu sutele de mii.
Se cuvine azi, în ziua de 1 Decembrie, să ridicăm cu toții glas de slavă și de mulțumire Cerului și poporului român de pretutindeni, pentru cele înfăptuite în chip atât de măreț într-aceeași unitate de sentimente și de jertfă.
Dar, ca să fim vrednici de aceste clipe mărețe, trebuie cu toții să ajutăm această țară unită cu atâta trudă, ca să se dezvolte liberă în lumina creatoare a soarelui, să lăsăm Diavolului dihoniile și dușmăniile.
D.I. Conciatu
(Discurs Camera Deputaților, 1 decembrie 1925)
Fragmente din discursul lui Nicolae Iorga
Dar chiar dacă suntem bucuroși cu toții că hotarele României se întind la Răsărit până la Nistru, că se întind la Nord la Maramureș, că se apropie de Tisa, stăpânită odinioară de ostașii noștri, este o datorie să nu ne închidem în fraze goale, ci să cheltuim munca cea mai hotărâtă, solidaritatea cea mai onestă, nu solidaritatea cu interese, să cheltuim acest spirit de jertfă, care a cam dispărut, și să închidem acele răni pe care unii le-au tăiat, au cei dintâi datoria de a le îngriji, pentru ca această Românie unită să rămâie moștenirea strălucită pe care să o lăsăm altor generații, ca să poată spune despre noi că n-am creat această țară printr-un noroc de care nu eram vrednici, ci am creat-o și menținut-o prin virtuțile noastre.
Nicolae Iorga
(Discurs Camera Deputaților, 1 decembrie 1925)
